Anunț al Jandarmeriei despre alpiniștii dispăruţi

Cei doi alpinişti din Craiova, care au fost daţi dispăruţi în Retezat sâmbătă au fost găsiţi luni după amiază în zona barajului Gura Apelor, din acelaşi masiv muntos, a anunțat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, Nicolae Răducu.

Starea de sănătate a celor doi este una relativ bună, însă se va face o evaluare a acestora.

Trei echipe de salvatori au plecat luni dimineaţa înspre vârful Bucura (2.433 m), din Masivul Retezat, pe trasee diferite, în căutarea celor doi alpinişti din Craiova despre care nu se mai ştia nimic de sâmbătă, după ce aceştia au părăsit Refugiul Genţiana spunând că vor să se caţere în zona cunoscută cu numele de „Pereţii Bucurei”.

Cei doi alpinişti din Craiova au venit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Refugiul Genţiana din Retezat împreună cu un grup de prieteni. Ei au anunţat sâmbătă că pleacă spre un traseu omologat de căţărare din apropierea vârfului Bucura, de unde nu s-au mai întors. Colegii lor au încercat să-i găsească, fără succes, după care au cerut ajutor Salvamontului.

Salvatorii nu au putut comunica prin telefon cu cei doi turişti pentru că aceştia şi-au lăsat telefoanele mobile la Refugiul Genţiana atunci când au plecat pe traseu.

Operaţiunile de căutare au început duminică dimineaţa, dar s-au oprit temporar din cauza vremii nefavorabile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.