
Sunteţi siguri că apa plată din comerţ e curată? Inspectorii sanitar-veterinari din Braşov au descoperit streptococi şi materii fecale în apa plată comercializată în magazine. Aceleaşi probleme au fost semnalate şi în cazul a jumătate din izvoarele de apă potabilă ale judeţului Braşov. În ceea ce priveşte apa îmbuteliată, inspectorii au dispus retragerea de pe piaţă a loturilor cu probleme.
Inspectorii sanitar-veterinari braşoveni au analizat 37 de probe de apă plată, din sortimente aflate la vânzare în magazine şi supermarketuri.
„La apa plată am făcut analize bateriologice. Un număr de şase au avut depăşiri la parametri bacteriologici. Bacili coliformi şi enterococi sau germeni fecali. Producătorii, obligaţia acestora este de a retrage de la raft loturile incriminate”, a declarat Dorin Enache, director DSVSA Braşov, citat de Realitatea.net.
Dacă patronii nu retrag de la comercializare loturile de apă plată cu probleme riscă amenzi până la 50.000 de lei. În plus, din cele 11 izvoare de apă potabilă din judeţ, cinci au probleme.
La izvoarele infestate din Braşov vor fi instalate panouri de avertizare.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.