Donald Trump ar putea fi citat ca martor în procesul lui Călin Geogescu, potrivit stiripesurse, care citează Antena 3.
Unul dintre avocații lui Călin Georgescu, Bogdan Petre, ar fi declarat joi că echipa care îl apără pe fostul candidat la prezidențiale în calcul această posibilitate.
„Vom contesta măsura, cu siguranță. În primul rând este un abuz al organelor de urmărire penală, vorbim aici de învinuiri fără substanță și în general sunt făcute doar pentru a stopa candidatura sa. Nu am regăsit, nu vedem a se contura vreo infracțiuni în sensul de a ajunge în fața unui judecător”, a declarat avocatul.
”Spune clar comunicatul Parchetului că această afirmație a avut de afectat încrederea populației în MApN și de a induce teama în rândul populației cu privire la posibila implicare a României și îl citează chiar pe Donald Trump. Noi o să dorim să-l cităm în cadrul procesului penal și pe Donald Trump ca martor, față de afirmațiile făcute de către dl președinte (Călin Georgescu, n.red.)”, a indicat avocatul.
Călin Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni. Georgescu a fost pus miercuri sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Agenți de la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov au mers joi dimineața la locuința lui Călin Georgescu, pentru verificări în cadrul controlului judiciar.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Multi se trezesc vorbind in targ,oamenii sistemului natang! Georgescu nu i-a angajat.
Rog sa nu deranjati pe Domnul Trump cu fleacuri din tari indepartate cu nume de capitala incert (Bucarest?, Budapest?), este ocupat cu primirea fratilor Proxenets.
Mai avem pana la 1 Aprilie,chiar daca unii forteaza nota si depun coroane!
Acest avocat Bogdan Petre ar trebui exclus din avocatura.
Mai nene, inainte forumul era plin de antiamericani care criticau SUA cu cea mai dura tarie proletara: SUA-stat in descompuner, SUA au impins NATO spre Est, americanii colonialisti, americanii criminali care au omorat sarmanii talibani din Afganistan, americanii ii sprijina pe israelieni sa-i masacreze pe palestinieni etc.
Acum, in era Trump+Putin=LOVE, nu mai vezi un cuvintzel antiamericanos. In tot forumul numai:
Forumul+Trump=LOVE……[Rumburak]
Decat un militian prost (pleonasm pentru discriminare) poate crede asta. Donalduck habar n-are cine este cg11. In plus, Trumpulea nu uraste ebbreii ! Deci, Trump este antilegionari. Jiorgiescu presedinte ales la Rahova, 25 de ani !
Nu tataie, abuzul este al aluia care a avut cateva mii de conturi pe Tik-Tok, al aluia care a continuat campania electorala si dupa inchiderea urnelor (nu cu o zi inainte conf legii) si tot a aluia care a declarat cheltuieli zero, cand Potra bagase milioane de $ in campania lui. Astea-s doar o bucatica din abuzuri. Curiosii n-au decat sa citeasca toate cele 6 capete de acuzatie…….[Rumburak]
SUPER, POATE ACUM AFLA SI TRUMP CUM ESTE SA APLICE LEGEA. FIINDCA IN 2020 CAND A DEPUS CONTESTATIE AIA DIN SUA AU DATO PE PARF IN OCHI, EI BINE DE CE LA ACUZAT TRUMP PE BIDEN SA APLICAT IN CAZUL LUI GEOREGSCU. ALFEL NE ALEGEAM SI NOI CUN „BIDEN” ALA CU…. AAAAAA
„lu” se va citi „lui” (in lb.romana)
Chiar ca sunteti dusi cu pluta!
Ideea e originala, însa inaplicabila. Donald Trump n-are de ce sa fie martor într-o procedura (abuziva) din România. El poate sa înregistreze, însa, o declaratie argumentata în sprijinul lui Georgescu, si care sa fie difuzata public. Presedintele american va evoca, fara-ndoiala, numele lui Georgescu, dezastrul „justitiei” din România si-n interviuri.