
Autorităţile ruse l-au plasat vineri pe Oleg Orlov, un veteran apărător al drepturilor omului şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace cu ONG-ul Memorial, pe lista infamă a „agenţilor străini”, relatează Reuters şi AFP.
Sute de persoane, militanţi pentru drepturile omului, opozanţi sau jurnalişti independenţi au fost plasaţi în ultimii ani pe această listă ce prevede constrângeri administrative stricte şi obligaţia de a se prezenta ca atare în toate comunicările publice.
Potrivit Ministerul rus al Justiţiei, Oleg Orlov „s-a opus operaţiunii militare speciale din Ucraina, a difuzat informaţii false despre deciziile luate de autorităţile publice ale Federaţiei Ruse şi a participat la crearea de mesaje şi texte pentru agenţi din străinătate”.
Oleg Orlov, în vârstă de 70 de ani, este, de asemenea, urmărit penal pentru „discreditarea” armatei ruse, în baza uneia dintre noile legi folosite de puterea rusă pentru a reduce la tăcere vocile disidente de la începutul ofensivei sale în Ucraina, în februarie 2022.
Din ce in ce mai deranjante traducerile cu Google Translate. Chiar nimeni nu mai are rabdare sa traduca corect in frumoasa limba romana? Sensul lui „infamous”, in acest caz, este „celebra”, „notorie”. La fel si pe hot news, Agerpres sau Libertatea. E aiurea sa citesti rezervoare in loc de tancuri, misile in loc de rachete, revendicat in loc de disputat sau „narativul” care nici nu exista ca substantiv.
Invazie de 🌈lingai ameri si trolaci urcaci.
E clar, astazi si-au primit solda in grivne si arata ambasadei ca lucreaza flat out la mancat 💩.
Orice stat democratic(Rusia mai ales) își conservă valorile sacrosante prin pedepsirea agenților plătiți de străini.Rusia,mare putere,se poartă cu mănuși,când ar trebuii să se poarte mai drastic cu dușmanii de clasă.Putin,fiind un democrat pursânge,nu recurge la ce ar fi meritat acel cârcotaș antirus.Putin ,va câștiga alegerile cu cel puțin 65%,fiind cel mai iubit dintre pământeni.Este mai iubit de popor decât Stalin,care are mult mai multe crime pe conștiința.
Au navalit aici Clonele de la HotNews….. E normal sa fie pusi pe Lista Ticalosilor cei care sunt alimentati cu dolari din exterior….Orlov nu vede ca NATO anunsese cu Armatele la Harkov? Trebuia trimis pe Front in Linia intai inainte de a fi trecut oe Lista Ticalosilor….Mujicii rusi mor pe front ca sa huzureasca putorile alimentate cu dolari din Exterior..
Deci este rău că, spre deosebire de state din UE care își arestează cetățenii ce exprimă păreri contrare narativului oficial cu privire la operațiunea rusă de denazificare a agresorului-săgeată-NATO cunoscut ca Ucraina, Rusia a așezat pe un agent de influență străină pe o listă, obligându-l să furnizeze detalii cu privire la sursele sale de finanțare și urmărindu-l penal doar pentru „discreditarea” armatei ruse – infracțiune care există în mai multe state occidentale?
Şi Obama a luat premiul Nobel pentru pace, fiindcă a ordonat cele mai cumplite asasinate asupra arabilor, soldate cu peste 1 milion de civili morți şi națiuni distruse.
Iar după ce aplică soluția finală în Gaza, va veni rândul lui Netanyahu să fie recompensat cu acest valoros premiu, fiindcă a rezolvat definitiv conflictul palestinian. Aşa că Orlov e într-o companie selectă.
Iar Assange e la bulău.
Nici Orwell nu s-a gândit la o asemenea monstruozitate.
Nemernicia spre tradare nationala este ca noi nu stim de unde primesc banii ONG-urile „civile” ale Pippidei, Lulutei, Macoveicei, Tismaneanului etc.etc.etc.
Rusii ii inscriu in Registrul Agentilor Straini pe toti care primesc bani din afara tarii.
O astfel de masura ar fi foarte necesara si oportuna si la noi, ca altfel nu curatam tara de hoti, tradatori si de imoralitate.