Apariția unui ”KGB” chinez, simptom al unei crize la Beijing

China se schimbă la față. Regimul de la Beijing a renunțat la taberele de muncă, la politica unui singur copil, la implicarea masivă a statului în economie și a inițiat reforme pentru descentralizarea puterii. Toate sunt măsuri anunțate la Plenara Partidului Comunist Chinez, care a avut loc în urmă cu două săptămâni. Însă reforma pare […]

China se schimbă la față. Regimul de la Beijing a renunțat la taberele de muncă, la politica unui singur copil, la implicarea masivă a statului în economie și a inițiat reforme pentru descentralizarea puterii. Toate sunt măsuri anunțate la Plenara Partidului Comunist Chinez, care a avut loc în urmă cu două săptămâni. Însă reforma pare […]

China se schimbă la față. Regimul de la Beijing a renunțat la taberele de muncă, la politica unui singur copil, la implicarea masivă a statului în economie și a inițiat reforme pentru descentralizarea puterii. Toate sunt măsuri anunțate la Plenara Partidului Comunist Chinez, care a avut loc în urmă cu două săptămâni.

Însă reforma pare mai degrabă una semantică. În rest, PCC manifestă deschidere ici pentru a controla mai bine colo. Lagărele de muncă create de Mao au fost transformate în instituții care vor urmări ”corecția comportamentelor ilegale”. Este greu de înlocuit un sistem bine înrădăcinat și care oferă forță de muncă aproape gratuită economiei regiunilor Chinei.

The New York Times observa că o reformă cu adevărat importantă a fost expediată într-o singură frază în documentele amintitei plenare: Comitetul Central al PCC a anunțat crearea unei comisii de securitate a statului, în care NY Times vede un echivalent al National Security Council al SUA. Alte publicații vorbesc, mai rău, despre apariția unui model chinez al KGB-ului, în special datorită faptului că noul organism va avea și atribuții externe.

Site-ul francez Intelligenceonline descrie noua structură drept ”o platformă decizională pentru gestionarea celor mai importante dosare de securitate direct la nivelul șefului statului si doar în cadrul PCC. Comisia de Securitate a statului a fost inspirată de Li Wei, responsabil al centrului antiterorist al Institutului chinez de studii contemporane internaționale, foarte apropriat de Securitatea Statului (Guoanbu). În timpul Jocurilor Olimpice din 2008, Li Wei a condus o structură mixtă și polivalentă, Biroul Antiterorist, care grupa reprezentanți ai Guoanbu și ai Gongabu (Securitatea Publică)”.

Potrivit site-ului citat, președintele Xi Jinping s-a hotărât să creeze o asemenea institutie in urma unui atac al uigurilor din nord-vestul Chinei, care a avut loc în august, în orasul Kashgar.

Comisia pentru Securitatea Statului va fi plasată direct sub autoritatea președintelui Chinei si va viza chestiuni ce țin de securitate, atât pe plan intern, cât și extern. Deși oficial nu se cunoaște care va fi componenta acestei comisii, ea va aduna atât reprezentanți ai Armatei, cat și ai Ministerului Economiei, al Afacerilor Externe și ai tuturor serviciilor de informații.

Astfel, noua comisie va putea avea o imagine foarte amplă asupra securității Chinei: revolte sociale, manifestații, disidențe, clivajele rural/urban, separatismul, tensiunile etnice, coruptia financiară și politică, securitatea informatică, disputele teritoriale. Guvernul japonez s-a arătat iritat de apariția acestui organism, pentru că în atribuțiile sale intra si politica externă și guvernul de la Tokyo se așteaptă la o fermitate mai mare a Chinei în disputa cu Japonia pentru insulele Senkaku.

Așadar, la Beijing se pregătește o mașinărie complexă de colectare de informații, de menținere a securității interne și de influențare a deciziilor externe, totul cu scopul de a impune linia politică a noului președinte Xi Jinping. Asemenea inițiative au mai avut și președinții Deng Xiaoping și Hu Jintao, însă doar Xi Jinping pare să fie cel care reușește sa-si impună acest punct de vedere. Sa fie dovada calităților sale de lider sau un semnal că Republica Populară Chineză intră într-o etapă a crizelor sociale, politice și economice, chiar acum când, după decenii în care s-a facut că nu observă dorința Chinei de investi, România începe să viseze frumos și ușor tardiv la sprijinul economic venit de la Beijing?

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.