Scrisoare pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia

Deputatul USR Iulian Bulai a adresat o scrisoare, luni, preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Theodoros Rousopoulos, în care îi solicită sesizarea Comisiei de la Veneţia referitor la modificările aduse legislaţiei electorale de către Guvernul PSD – PNL, prin ordonanţa de urgenţă adoptată săptămâna trecută, cu trei luni înainte de data alegerilor.

„Coaliţia PSD – PNL vrea să-şi conserve puterea cu potlogării, nu s-o câştige prin luptă electorală dreaptă. Constituţia e de plastilină pentru ei şi o îndoaie ca să creeze acest Frankenstein cu primari în funcţie încă jumătate de an, dar fără putere, doar să semneze de salarii, cu primari aleşi care aşteaptă pe la uşi şi consilieri care nu mai ştiu dacă sunt pe mandatul vechi sau pe mandatul nou. Votul îi încurcă, deci le fură oamenilor drepturile electorale cu manevre pe înregistrarea reşedinţei, iar partide cu europarlamentari aleşi sunt scoase din secţiile de vot, să nu iasă cumva din urne cine nu trebuie. Românii au construit democraţia timp de 30 de ani şi ea trebuie apărată de alba-neagra unor politicieni care se tem de popor şi care vor să înlocuiască legitimitatea unor alegeri corecte cu aranjamente pe din dos pe funcţii şi sinecuri. Îi mulţumesc preşedintelui Theodoros Rousopoulos pentru deschidere şi pentru atenţia pe care o va acorda acestui subiect atât de important pentru români”, a declarat Bulai, potrivit unui comunicat de presă al USR.

În scrisoarea adresată preşedintelui APCE, USR aminteşte că ordonanţa de urgenţă pentru comasarea alegerilor locale şi europarlamentare a fost adoptată de Guvern cu trei luni înainte de data organizării alegerilor, subliniind că Executivul a ales varianta ordonanţei de urgenţă deşi legislaţia electorală nu poate fi modificată în acest fel dacă presupune „restricţionarea” unor drepturi electorale.

„OUG 21/2024 privează de dreptul de a vota pe tinerii care ar fi împlinit vârsta de 18 ani între data devansată a alegerilor şi cea iniţială. Totodată, prin reducerea perioadei pentru înregistrarea unui vot pe baza reşedinţei chiar înainte de alegeri, ordonanţa limitează semnificativ dreptul de vot al multor tineri, lucrători şi persoane, care se bazau pe legislaţia existentă. USR atrage atenţia preşedintelui APCE şi asupra eliminării arbitrare din birourile secţiilor de votare a PMP, partid care a obţinut mandate în Parlamentul European la precedentele alegeri europarlamentare. USR va face, în continuare, toate demersurile posibile pentru a se asigura că românii au parte în 2024 de un proces electoral corect şi transparent, care să răspundă celor mai înalte standarde de democraţie şi respect pentru drepturile electorale şi constituţionale”, se mai arată în comunicatul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. BUNĂ!
    Abuzuri, MĂGARII! Ce sa aștepți de la cei care au pus tara in genunchi?
    150 de miliarde de euro datorie?
    Ce s-a făcut cu acesti bani ?
    De ce trebuie sa se imprimute mereu ?

  2. „Constituţia e de plastilină pentru ei şi o îndoaie ca să creeze acest Frankenstein cu primari în funcţie …”

    Asa te adresezi babalailor de la Venetia ? Nici nu te citesc !

  3. Subscriu celor afirmae de tomlin.
    Scrisoarea este o idiotie in forma grava.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.