Administrația Națională „Apele Române”, în colaborare cu Exploatare Sistem Zonal Prahova SA (ESZ Prahova), a început pregătirea lucrărilor de reparare a Bazinului de Apă Curată (BAC) Voila, în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova nr. 18/18.12.2025. Ședința a fost convocată la solicitarea Apelor Române, în baza unei Note de Fundamentare prin care a fost constatată existența unei situații de urgență la nivelul sistemului de alimentare cu apă, transmite instituția.
„Prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a decis:
-
realizarea, în regim de urgență, a lucrărilor de stabilizare și etanșare a BAC Lunca Mare – Voila;
-
realizarea unui by-pass provizoriu la conducta de aducțiune, pe o distanță de aproximativ 200 metri, dintr-o lungime totală de 1.400 metri”, transmit Apele Române.
Conform reprezentanților instituției, în urma unei inspecții preliminare realizate de echipele Apelor Române (Apele Romane Buzau-Ialomita- Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ialomița) și ESZ Prahova, vor demara intervențiile de urgență pentru reducerea infiltrațiilor care afectează aproximativ 3.000 mp din suprafața totală a bazinului. În acest scop, au fost transferate materiale de intervenție de la Apele Române Prut-Bârlad (Sistemul de Gospodărire a Apelor Galați și Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui).
Lucrările, realizate din forțe și surse proprii ale Apelor Române, vor consta în:
-îndepărtarea și reașezarea sedimentelor;
-acoperirea zonelor afectate cu geomembrană bentonitică;
-realizarea unui strat de protecție cu saci de nisip.
Pentru repararea conductei de aducțiune vor fi contractate lucrări în regim de urgență (proiectare și execuție), necesare realizării by-pass-ului.
Lucrările vor fi finalizate cel târziu până la 15 ianuarie 2026
Instituția mai precizează că Bazinul de Apă Curată Voila, aflat în patrimoniul Apelor Române și exploatat de ESZ Prahova, are rol de rezervă de apă / acumulare tampon, asigurând un volum de 200–250 mii de metri cubi de apă pentru Stația de Tratare Voila și reprezintă o sursă de rezervă esențială în perioadele cu turbiditate ridicată a apei din acumularea Paltinu.
De asemenea, se menționează faptul că lucrările vor fi finalizate cel târziu până la 15 ianuarie 2026, în funcție de condițiile din teren.
„Apele Române monitorizează permanent situația și aplică toate măsurile necesare pentru siguranța alimentării cu apă și continuitatea procesului de tratare”, au mai transmis, vineri seară, reprezentanții instituției.
Asa ma, faceti-va ca lucrati, nu ca lumea nu are apa, dar trebuie sa ia si ministra o prima nesimtita de Craciun! Altfel nu stiu de ce atata cotcodaceala pentru a va indeplini atributiile.