Arafat: Au sabotat dotarea serviciilor de Ambulanță și SMURD

Raed Arafat afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că funcționari din cadrul Ministerului Sănătății au „sabotat” procesul de dotare a serviciilor de Ambulanță și SMURD.

Anunțul ministrului Florian Bodog privind demararea procedurii de achiziție pentru ambulanțe,mai spune secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, „ascunde multe adevăruri nespuse”.

„Anunțul domnului ministru al Sănătății, Florian Bodog, făcut vineri la Craiova, referitor la achiziția ambulanțelor pentru SMURD și serviciile de ambulanță, menționând că acordul semnat în 2016 între cele două ministere, cel al Sănătății și cel al Afacerilor Interne, nu mai este valabil în baza noii legislații, ascunde multe adevăruri nespuse și este de fapt, pentru cei care cunosc bine situația și evoluția ei, un anunț al întârzierii achizițiilor de ambulanțe pentru SMURD și serviciile de ambulanță și nu al demarării procedurilor, care au fost deja demarate de fapt, dar nu sunt ‘agreate’, dorința fiind de a repeta totul de la zero lăsând la o parte munca realizată de comisii mixte care au muncit câteva luni deja pe acest subiect la nivelul IGSU”, a scris Raed Arafat.

El a menționat că săptămâna trecută a trimis ministrului Sănătății o scrisoare în care a explicat situația și demersurile făcute până în prezent pentru dotarea serviciilor de Ambulanță și SMURD.

Arafat susține că situația din sistemul de urgență este „fără precedent” și „începe să pună viața pacienților în pericol”.

„La revenirea mea din misiunea oficială pe care o am la întâlnirile ONU și NATO din Mexic și SUA, am să explic public toate demersurile efectuate în ultimii ani până inclusiv săptămâna trecută, când am trimis la începutul săptămânii, domnului ministru, o scrisoare explicând situația în care ne aflăm acum, la care anul acesta a început să contribuie din păcate și dânsul, blocajele și modul în care am fost sabotați, în mod deosebit la nivelul Ministerului Sănătății, și mă refer aici la funcționari din cadrul Ministerului Sănătății care au sabotat procesul de dotare al serviciilor de Ambulanță și SMURD în mod continuu, ca să ajungem într-o situație fără precedent în sistemul de urgență, situație care începe să pună viața pacienților în pericol”, spune Raed Arafat.

Acesta a adăugat că speră în găsirea unor soluții optime pentru rezolvarea situației și consideră că declarațiile ministrului Sănătății „nu reprezintă soluții reale, ci doar întârzieri suplimentare”.

„Am așteptat și am sperat că semnalele de alarmă date de mine și de unii colegi din sistemul de urgență în ultima perioadă să fie înțelese și să stăm la masă să găsim soluțiile optime pentru a rezolva urgent situația critică în care ne aflăm și care chiar dacă nu a început deja să ucidă oameni și să producă victime, va începe să aibă acest impact într-un timp foarte scurt. Rezultatul avertizărilor și tentativelor de a găsi soluții concrete și urgente s-a limitat doar la nivel de declarații ale domnului ministru care nu reprezintă soluții reale, ci doar întârzieri suplimentare și o încercare de a liniști personalul din sectorul de urgență și mass media care preia informațiile respective ca atare la acest moment!”, a indicat Raed Arafat.

El punctează că nu vrea să intre în polemică și speră într-o revizuire a abordării situației de către ministrul Bodog.

„Nu vreau, pe cât acest lucru este posibil, să intru în polemică cu domnul ministru al Sănătății, fiind adeptul unor soluții constructive, însă între ce dorește să facă dânsul și găsirea unor soluții reale în interesul public, rămân cel care își va exprima punctul de vedere luând în considerare doar interesul populației și al sistemului de urgență! Sper ca totuși înțelepciunea și interesul real pentru beneficiarii fără voie ai sistemului de urgență să-l determine pe domnul ministru să-și revizuiască abordarea astfel încât să putem începe remedierea situației în cel mai scurt timp posibil, lăsând la o parte aspectele ce nu au de a face cu realitatea”, încheie Raed Arafat.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, vineri, la Craiova că urmează să fie demarată procedura de achiziție atât pentru ambulanțe, cât și pentru dotările necesare SMURD, după ce MS a reînnoit protocolul cu Ministerul de Interne, conform noilor proceduri de achiziție publică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.