Arca lui Noe (3)

Arca lui Noe (3). Pe bune, a venit o apă foarte mare. A venit. Vine. Va veni. Noe a venit la mine. Chiar la mine a venit Noe. Eu îi dau binețe. Nu știu ce să mă fac, zice el supărat. Adică ce? Politicienii sunt o pacoste pe capul meu. Am făcut o arcă specială pentru ei. Ce zici de ea? Arată bine? Are de toate, tot ce-și doresc politicienii, tu ce zici? Eu ce să zic. Mă învârt în jurul arcei. E frumoasă, e solidă.

Politicienii se vor simți bine pe puntea ei, acum că vine apa foarte mare. Și n-a fost așa. Arca s-a răsturnat de câteva ori în valuri, am pierdut o mulțime de politicieni. Unde sunt? Nu mai sunt! Și crezi că s-a schimbat ceva după ce a trecut arca, nevătămată, mai departe? Nicidecum. Aceleași certuri, aceleași interese, aceleași furăciuni și nebuneli. Îmi aduc aminte bine. Soarele se tot îneca în mare, în ocean. Stelele se aruncau în valuri. Iar politica rămânea la fel. dar la fel, fără deosebire. Ce era de făcut? Ce-i de făcut? Să chem în ajutor niște caracatițe? Să nu mai fim naivi? Să fim mai hotărâți? Să chem în ajutor niște balene?

Pe politicienii ăștia nu-i sperie nimic. Ei fură de rup, mint, păcălesc oamenii, nu se fac bine niciodată. Știu eu, sunt inițiat în ale politicii, ce să mai vorbim. Dar! Iniţiatul nu se află în dreptul său de a flecări, vorbirea fără pricini fiind ca şi vorbirea cu pricină o manifestare a aroganţei. Adevărul revelat nu este aşa cum politica în Era Complexităţii nu este curva care străpunge viitorul cu umbreluţa-i ponosită şi nici savantul cu creierul cât toate zilele care înfinge luneta în curul viitorimii speriind masele largi populare cu apocalipsele geneticii sau sideralelor.

Tocmai de aceea nu vom supune titlul dezbaterii ci vom vorbi despre el într-o părere afirmând cu toată convingerea că mironosiţele politicii româneşti stau cu puţişoarele la soare aşteptând integrarea europeană pentru a se îmbogăţi cu vârf şi îndesat impunând cultura, zic ele, minor fanariotă, unor capitale obosite, gata să expună Insula Balcanică pe bulevardele Parisului sau în pieţele Berlinului să vină lumea să se minuneze şi să zică una, alta despre găselniţa românească. Hazul nebun la unii politicieni români nu se va găsi în precaritatea finanţelor ci în osârdia cu care mulţi dintre ei trag la jugul fericit al jefuirii de fonduri nerambursabile când, de fapt, modernizarea ţării se câştigă cu proiecte ambiţioase, înalte, sănătos întocmite.

Burlesca  Politikon Fanariotă de rangul I se despleteşte animând showuri televizioniste politicianiste leşinate şi fără de insurgenţă în care politicianul inspirat de gazete populare şi tabloide vulgare citeşte kilometri de texte spre neodihna popoarelor sau spre zăpăceala orgasmică a vreunui analist politicianist conjuctural care are a zice lucruri grele despre politica românească, făr de cap şi fără coadă.

Lipsirea de ideal nu e semnul fricii de polemică sau semnul vorbirii fără de ascultători ci este o exemplaritate, dincolo de sfertul meu de secol în lumile româneşti, magice, stând mărturie asupra titlului zeci şi sute de evenimente mondene pline de tembelism, de ură şi invidie, de prostie, de genii rătăcite şi de aroganţi pe post de trompete ale unor utopii vulgare. Neînţelegerea lumilor şi lipsa de aderenţă la fundament naşte politicieni de paradă cu duiumul în spaţiul nostru balcanic-răzvrătit sau geostrategic-magic important de vreme ce geostrategia e susţinută de regulă de o matrice sănătoasă.

Burlesca Matriceală Politicianisto Românească  cuprinde la sânul ei, cu drăgălăşenie şi nesaţiu băieţi spilcuiţi gen 1848, fascişti sadea care tembelizează naţiunea la tembelizor şi tot felul de malagambişti politicianişti care, ieşind din toate găurile umplu nodurile informaţionale ale meduzei noastre geostrategice cu textele lor de paradă şi de vulgară raportare la superbia utopică.

De la pupincuriştii orientalelor sau occidentalelor la politicienii de duzină care umplu posturile televizioniste tembele şi la şmecherii cu ştaif ministerial şi cu normă la secu, o întreagă cohortă de copii ai nimănui care se joacă cu imaginarul strivindu-l sub gheata proletară de la poloni sau sub pantoful lăcuit proaspăt ciordit de prin Paris, îl pervertesc în lungi litanii sleite în care înghesuie istoria ţării pe care nici nu o cunosc de vreme ce nici augusta oficială sau guvernanta universitară nu au habar de ea.

În timp ce oficialii împart istoria României în cisterne de petrol, una mie, una ţie, în timp ce universitarii iau pielea de pe studentul român de stat sau de particular uşurându-l de parai, maneliştii politikonului fanariot românesc clocesc la soare integrarea imaginarului românesc prin fraudă şi silnicie într-o ipotetică utopie care, vai, se va văluri în forme magice şi periculoase drapându-se în războaiele conductei. Așa că arca asta a noastră saltă caraghios peste valuri. Și totuși, care e direcția?!