Armata lui Raed Arafat, „mai mare decât armata Ungariei”

Efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, instituție condusă de Raed Arafat, vor fi suplimentate cu 8.546 de posturi, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern aprobat în ședința de miercuri a Executivului.

După ședința de Guvern de miercuri, Raed Arafat a numit decizia „istorică”, deoarece va corecta „o problemă foarte mare din punctul de vedere al resursei umane”.

Vor fi 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din care 120 posturi de ofițer, 25 de maiștri militari și 8.00 de soldați profesioniști.

„Va fi o premieră când vom avea această categorie de personal. Prin suspendarea serviciului militar obligatoriu, s-a hotărât profesionalizarea structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, s-a făcut un calcul, iar IGSU și structurile subordonate prevedeau un număr de 42.600 de posturi, din care 88% erau prevăzuți ca subofițeri. Ulterior, în 2010 – 2014, au dispărut peste 14.000 de posturi prin desființare și au mai fost date afară fizic 1.300 de persoane angajate la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență”, a spus Raed Arafat.

Astfel, s-a ajuns la aproximativ 29.000 de posturi care a scăzut continuu din cauza plecărilor și a pensionărilor.

Posturile vor fi ocupate treptat. În acest an urmează să fie ocupate, până la sfârșit, aproape 1.500 de posturi.

„Combinat cu tehnica care se achiziționează, impactul acestora angajări va crește calitatea și capacitatea sistemului de urgență”, a spus șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Analistul economic Bogdan Glăvan a comentat anterior, într-o manieră inedită, această măsură.

”În această dimineață am aflat că IGSU este mai mare decât armata Ungariei. Ungaria are 22.000 de militari. În România Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are 26.000 de angajați și ar mai vrea încă 8.500 de angajați. Păi nu? Păi crește numărul misiunilor, nu? Ia uite câte vieți salvăm, ia uite câte crize sunt, ia uite câtă treabă facem, vine valul 4, Ro-Alert, vine ursul, nino-nino, stingem focul în Grecia. Și guvernul Cîțu aprobă. Pavilion de mari arși tot nu avem, dar sigur vom salva alte vieți angajând 8.500 de oameni, care peste 20 de ani vor deveni pensionari. Ce credeți, după suplimentarea personalului oare IGSU ne va salva și de valul dobânzilor negative? Sau mai rău ne va îneca?” se întreabă Glăvan.

Conform notei de fundamentare a proiectului amintit, structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne
au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2007, cu modificările şi completările ulterioare, iar componentele organizatorice (unităţile), subordonarea şi numărul de posturi sunt cele statuate potrivit prevederilor din anexele nr. 1-3.

În Anexa nr. 3 la H.G. nr. 416/2007 este stabilit numărul de posturi necesar pentru toate structurile Ministerului Afacerilor Interne pe timp de pace, pe categorii de personal, respectiv poliţişti, cadre militare (din care ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri), funcţionari publici şi personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi profesionişti.  Potrivit prevederilor art. 1 din Memorandumul cu tema „Redresarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a structurilor subordonate”, aprobat de către Florin Vasile Cîțu, prim-ministrul Guvernului României, se impune suplimentarea numărului posturilor necesar Ministerului Afacerilor Interne la pace cu un număr de 8.546 posturi, din care 146 de militar (121 ofiţeri şi 25 maiştri militari și subofiţeri) şi 8.400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti.

Orientarea către această categorie de personal prezintă următoarele avantaje, se spune în document:

– oferă posibilitatea de ocupare a posturilor de subofițer din structurile de intervenție cu personal deja pregătit și cu experiență în
domeniu, prin formarea de subofițeri din rândul soldaților și gradaților profesioniști;
– creează condițiile încadrării unor persoane cu contract pe o durată determinată la a cărui termen de expirare instituția poate opta între a reînnoi sau nu contractul;
– implică cheltuieli cu personalul net inferioare costurilor care ar fi generate de creșterea numărului de subofițeri;
– asigurarea crearea unei structuri de tip „piramidal” la nivelul subunităților de intervenție, pe viitor ponderea urmând să o reprezinte categoria soldaților și gradaților profesioniști, subofițerii urmând a fi menținuți în funcții de conducere și coordonare primară a intervenției.

Proiectul vizează modificarea Anexei nr. 3 la HG nr. 416/2007 – „Numărul de posturi necesar pentru toate structurile Ministerului Afacerilor Interne pe timp de pace”, în sensul suplimentării numărului posturilor necesar Ministerului Afacerilor Interne la pace cu un număr de 8.546 posturi, din care 146 de militar (121 ofiţeri şi 25 maiştri militari și subofiţeri) şi 8400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti.

Posturile vor fi prevăzute în statele de organizare și ocupate etapizat în limita prevederilor bugetare alocate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Ai sa împărțim țara în două..30% muncesc si 70% sunt plosnițe bugetare…asta-i țară normală și educată a președintelui !!..

  2. Angajații ăștia noi sunt necesari pentru a ne fugări pe noi când nu vrem să ne vaccinăm și a ne pune amenzi cu carul dacă purtăm masca înclinată într-o parte. De ce oare nu i se întâmplă nimic rău blestemului de pe capul românilor numit arahat? Parcă aveam o grămadă de vrăjitoare naționale la mica publicitate… Care șomează. Ar cam fi cazul să dea dovadă de un pic de patriotism.

  3. TERORISM DE STAT!
    (uite fortzele para-militare,
    pana sa apara iarashi armata romana tartora afghanistanului pe strazile Bucurestilui
    ca in ’89).

  4. decat politisti mai bine isu, chiar mai bine decat medici la ministerul sanatatii ca nu ii struneste nimeni pe acestia si pleaca toti in strainantate . si e nevoie de ISU ca la noi e plin de crize: incendii, dezastre, furtuni, epidemii, inundatii, prabusiri, accidente, boli grave, batai, demonstratii,……asa ca articolul nu e constrcutiv de fel…..de ceilalti 3500 000 de bugetari care numai incurca nu ziceti nimic????

  5. in 1939 Gestapo german avea 6 mii de SPECIALIȘTI, la o populație de 80 de milioane.. Și culmea că făceau o treabă exemplară. Deci vorba de cu cât ești mai numeros nu prea are importanță. Important e de cât ești de competitiv, de serios și profesionist in tot ceea ce faci.

  6. Ai uitat sa precizezi ca populatia Romaniei este aprox. dubla fata de a Ungariei, deci ar trebui sa fie 44.000 ca sa ”echivaleze” pe cea din Ungaria…inteleg ca a fi ziarist este super OK nici nu trebuie sa stii artimetica e suficient sa comentezi…

  7. Chiar gandesti? Stii cine sunt bugetarii? In primul rand Armata, daca mai exista, Pompierii, sistemul de securitate, politie, jandarmerie, justitie, sistemul de sanatate, medici, asistenti, etc. sistemul de invatamant, dascali si personal auxiliar, sistemul de protectie sociala, asistentii maternali=un fel de case pt orfani si azilele de batrani si alte persoane cu dezabilitati, sistemul functionarilor publici uneori insuficienti sau birocretia este prea mare si de aceea sunt cozi la impozite si taxe, etc. Pe care din aceasta enumerare ii consideri inutili? Ai invata o placa propagandistica si acum crezi ca numai la ”privat” se munceste. Iata ca si acolo este dezastru, patronii din Horeca se plang ca personalul auxiliar este insuficient si nu vor sa munceasca, adica si femeile de servici s-au boierit si daca ii atragi atentia pleaca si te lasa vraiste in plin sezon…

  8. Cat tupeu are individul asta! Cica: nu avem spitale sau sectii pentru arsi dar avem salvatori in haina militara si Ro-alert care sperue cetatenii, ce dracu sa salveze daca mor oamenii cu zile nesalvati de urgentele acestui individ? Fonduri aruncate pentru afaceri dar nu unde este urgent necesar! Au anihilat si institutia medic urgenta/urgenta medicala!

  9. FRAȚILOR ARAHAT UN TALIBAN CARE ESTE SLUGA LUI BODE.ARAHAT ANGAJAZĂ INUTILITATI.IGSU LUI ARAHAT AR TREBUI DESFINȚAT LA CE FOLOSESTE INSPECTORTUL GEENERAL SITUATI URGENȚĂ? INTREB CA UN CETATEAN DE 55 DE ANI!ASTA ARDEA IN ROMÂNIA ANGAJĂRI LA IGSU CE-I SI LUI CUȚU CUȚU

  10. Se pregateste armata unui străin pe teritoriul nostru..tolerat de servicii pana in prezent..armata de vaccinare care sa ne alerge pe străzi sau sa interzică deplasarile asa cum in Australia cineva care a stranutat fără masca a fost prins de poliție si arestat..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.