Presa oficială siriană a anunţat că armata a efectuat exerciţii militare în cadrul cărora forţele aeriene, cele antiaeriene şi infanteria au simulat operaţiuni similare celor dintr-un război real, transmite AP.
Televiziunea siriană a precizat că exerciţiile au avut menirea de a testa „capabilităţile şi pregătirea sistemelor de rachete de a răspunde unei posibile agresiuni. Operaţiunile au avut loc duminică. În octombrie, preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat că Orientuil Mijlociu „va arde” dacă Occidentul intervine în Siria.
Siria deţine un arsenal de rachete Scud, capabile să lovească în teritoriul israelian. Rusia a continuat să-şi onoreze contractele de livrare de armament către Siria, iar presa israeliană notează că Damascul dispune de sistemele antiaeriene S-300-unul dintre cele mai performante din lume. Presa israeliană scrie că Iranul este cel care a plătit pentru sistemele S-300 şi că acestea ar putea fi deja în Republica Islamica. Rusia a dotat, în ultimele luni, multe baze militare siriene cu noi staţii radar, iar nava amiral a flotei militare ruse, portavionul Amiral Kuzneţov, este aşteptată în portul Tartus din Siria, acolo unde Rusia deţine singura sa bază militară din străinătate.