Armonii camerale şi ritmuri de jazz

Cvartetul ARCADIA, în premieră la Ateneul Român!

“Tinerimea Română” prezintă sâmbătă, 13 iunie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, primul recital semnat exclusiv de Cvartetul ARCADIA – cea mai valoroasă tânără formaţie camerală de gen din România.

Alături de tinerii virtuozi – Ana Török şi Răsvan Dumitru – vioară, Traian Boală – viola, Zsolt Török – violoncel – se va afla ca invitat special violoncelistul de talie internaţională Marin Cazacu, pentru a oferi publicului o versiune memorabilă a Cvintetului cu două violoncele de Schubert, una dintre capodoperele muzicii universale. Regalul cameral va cuprinde şi Cvartetul de coarde nr. 4 de Mendelssohn, o altă bijuterie a repertoriului de gen. Evenimentul va constitui o adevărată avanpremieră a marilor concerte camerale găzduite de Ateneul Român în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu”.

Violoniştii Ana Török şi Răsvan Dumitru, alături de violistul Traian Boală şi violoncelistul Zsolt Török au pornit proiectul ARCADIA în anii studenţiei, în 2006, astăzi având un excepţional palmares de premii internaţionale la competiţii importante, precum Osaka în 2014, Wigmore Hall London International în 2012, Almere International Chamber Music Competition în 2011, sau International Chamber Music Competition Hamburg în 2009.

În vederea revenirii după o îndelungată absenţă pe scenele de concert din ţară, violonistul Răsvan Dumitru declara: “Cooptarea Cvartetului ARCADIA în cadrul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română reprezintă un vis devenit realitate, şi anume acela de a aparţine, de a ne afla ca formaţie camerală sub auspiciile unei instituţii culturale de prestigiu. Îi suntem aşadar profund recunoscători maestrului Marin Cazacu pentru că ne-a susţinut în împlinirea acestui vis. Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei realizări este faptul că vom avea vizibilitate mult mai mare şi în România (de mulţi ani, activitatea noastră desfăşurându-se cu precădere în străinătate) şi credem că acest lucru va fi asigurat de o activitate concertistică constantă în Capitală. Vom oferi publicului bucureştean un număr de şase concerte pe an, cu programe extrem de interesante şi actractive, şi sperăm să avem un public cât mai numeros!”.

În program:

Felix Mendelssohn – Cvartetul de coarde nr.4 în mi minor, op.44, nr.2

Franz Schubert – Cvintetul cu două violoncele, în Do major, D. 956, op.163

Prof.univ.dr. Marin Cazacu este laureat al concursurilor internaţionale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna, Belgrad. Lider incontestabil al vieţii pedagogice şi al celei de concert din România de peste 20 de ani, are în palmares şi în plină desfăşurare şi o serie de proiecte concertistice internaţionale.

Pe lângă postul de profesor de violoncel la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, este, din 2014, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română şi, din 2008, creatorul celui mai mare proiect dedicat orchestrelor de tineret din România, respectiv Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta şi Orchestra Junior.

Din 1983 este solist al Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti şi desfăşoară o activitate intensă atât în România, cât şi în străinătate, sub bagheta unor mari dirijori: Ghenadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Lu Jin, Nanse Gum, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Mendi Rodan, Misha Katz, Jean Périsson.

A cântat alături de artişti prestigioşi, ca Vladimir Orlov, Valentin Gheorghiu, Radu Aldulescu, Mihaela Martin, Mirel Iancovici, Ilia Grubert, Jeremy Menuhin şi ca membru al formaţiei Pro Arte şi colaborator al cvartetului Voces, precum şi la mari festivaluri europene (München, Berlin, Milano, Veneţia, Valencia, Bratislava, Sofia).

Din anul 1992 predă violoncelul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În 1998 afondat cvartetul Cellissimo – împreună cu Alexandra Guţu, Răzvan Suma şi Olga Mănescu –, formaţie cu care a concertat la festivalurile de la Veneţia, Mateus (Portugalia), Macao, Singapore, Istanbul, Madrid şi România, iar cu studenţii săi susţine recitaluri de la 8 la 12 violoncele în formaţia Violoncellissimo. A înregistrat pentru „Electrecord“ şi „Olympia“.

În anul 2006, Marin Cazacu a obţinut titlul de Doctor în muzică sub îndrumarea prof. doctor Octavian Lazăr Cosma.

Marin Cazacu a studiat violoncelul la Liceul de Muzică din Bucureşti cu profesorul Ion Urcan, apoi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti,cu renumiţii profesori Serafim Antropov şi Aurel Niculescu. S-a perfecţionat la Weimar cu profesorul Mezö Lászlo şi a fost asistentul maestrului Radu Aldulescu la cursuri de măiestrie.

Recital de pian Dan Atanasiu

Pianistul Dan Atanasiu

Dan Atanasiu este deţinătorul a numeroase premii la importante la competiţii internaţionale: Marguerite Long din Paris, Fr. Chopin din Varşovia, Paloma O’Shea din Santander (Spania), Dino Ciani din Milano, Montreal (Canada), Bordeaux (Franţa) etc. A desfăşurat o bogată carieră artistică, susţinând concerte şi recitaluri aproape în toate ţările din Europa, America de Nord, în China şi Maroc. A înregistrat pentru casele de discuri Electrecord, Polskie Nagrania, Radio Bucureşti, Radio Varşovia şi Radio France.

Duminică, 7 iunie, la ora 19.00, pianistul Dan Atanasiu va fi oaspetele Filarmonicii „George Enescu” într-un recital pe afişul căruia stau alături lucrări de Frédéric Chopin şi Isaac Albéniz.

În program:

Frédéric Chopin – Trei mazurci, op. 50

Două poloneze, op. 26, nr. 1, 2

Două poloneze, op. 40, nr. 1, 2

Isaac Albéniz – Suita spaniolă, op. 47

Dan Atanasiu s-a născut la Timişoara şi a început studiul pianului la vârsta de cinci ani. La vârsta de zece ani a debutat ca solist cu Filarmonica din Galaţi. După absolvirea Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, a devenit solist de stat la Filarmonica „George Enescu”, poziţie pe care a ocupat-o până la stabilirea lui în Canada în 1993.

Ca solist, Dan Atanasiu a cântat alături de numeroase orchestre simfonice, printre care orchestrele simfonice radio din Berlin şi din Madrid, Orchestra Teatrului Scala din Milano, Orchestra simfonică din Montreal, Orchestra Academiei de Muzică „Fr. Liszt” din Budapesta. De asemenea, a colaborat cu reputaţi dirijori: Serge Baudo, Herbert Kegel, Paul Deker, Alain Paris, Ordon Alonso, Stanislav Macura etc. Datorită nivelului artistic impresionant al apariţiilor sale, a fost invitat la festivaluri importante precum Salzburg Berlin, Fr. Chopin, Varşovia, Marrianske Lazne (Cehia), George Enescu, Bucureşti, la Bordeaux, Menorca şi Santander (Spania).

Seară de jazz cu Irina Sârbu şi Big Band-ul Radio

Irina Sârbu

La finalul unei stagiuni de jazz cu valoroşi invitaţi speciali – Teodora Enache, Luiza Zan, Florin Răducanu, Hanno Höfer, Mike Godoroja, Berti Barbera, Cătălin Milea, concertul extraordinar de 8 martie alături de celebrul acordeonist francez Richard Galliano sau apariţia în direct pe TVR 2, de Ziua Internaţională a Jazz-ului, Big Band-ul Radio şi dirijorul său, Ionel Tudor, vă invită la ultimul eveniment al stagiunii 2014-2015! Joi, 11 iunie, la Sala Radio, ansamblului i se va alătura o nouă invitată specială, una dintre apreciatele voci ale jazz-ului românesc: Irina Sârbu.

Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie I.L. Caragiale, secţia Actorie, Irina Sârbu îmbină pe scenă talentul dezvoltat în facultate cu pasiunea şi înclinaţia artistică spre muzică şi mai ales spre jazz.

Câteva întâlniri i-au marcat decisiv legătura cu lumea jazz-ului. Pianistul şi compozitorul Andrei Tudor este cel care i-a stârnit dragostea pentru jazz şi alături de care a cântat în duo (pian şi voce), formulă ce a obţinut distincţia pentru debut, la Gala Premiilor de Jazz, în februarie 2004. Un alt moment foarte important în evoluţia sa l-a reprezentat întâlnirea cu Anca Parghel, de la care a deprins multe lucruri ce au ajutat-o mai departe în dezvoltarea carierei sale muzicale. Marius Mihalache a invitat-o apoi să lanseze împreună un album şi aşa s-a născut World Symphony, în 2007.

O serie de artişti români de jazz i-au influenţat drumul Irinei Sârbu – Marius Popp, Puiu Pascu, Marius Vernescu, Sorin Romanescu, Alex Man, Sorin Terinte, Mircea Tiberian, Petrica Andrei, Marius Mihalache, Arthur Balogh, Pedro Negrescu, Virgil Popescu, Alin Constantiu, Eugen Nichiteanu, Ciprian şi Tudor Parghel. A fost aplaudată în cluburile de jazz din Bucureşti şi din ţară şi a participat la mai multe festivaluri şi evenimente în ţară şi în străinătate, precum: Piaţa San Marco (în cadrul Carnavalului de la Veneţia – 2008), Gărâna International Jazz Festival (Gărâna – 2007), Cohilia Music Festival (Grecia – 2006), Danube Jazz & Blues Festival (Galaţi – 2014), Green Sounds Festival (Bucureşti – 2014), Câmpina Jazz Festival (2014), Street Arts Festival (Bucureşti – 2014), Cluj Interbelic Festival (Cluj-Napoca – 2013), Ethno Jazz Festival (Chişinau – 2012), Folk You! – Vama Veche (2012), Freedom Jazz Festival – Vama Veche (2012) ş.a.

A fost de asemenea invitată să cânte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de Institutele Culturale Române în Londra, Stockholm, Paris, Lisabona etc.

Jazzaj la ArCuB

Trupa BaLaKo susţine concertul Colours

ArCuB vă invită să gustaţi puţin din savoarea muzicii balcanice! Sâmbătă, 13 iunie, de la ora 20.00, BaLaKo va încânta publicul iubitor de muzică live prin concertul Colours, un mix inedit între culoarea ritmică a Balcanilor şi armonia clasică a jazzului. Noua ediţie Jazzaj va anima Sala ArCuB printr-un spectacol muzical efervescent.

Muzica BaLaKo (Balkan Latin Kollective) ar putea fi asemănată cu o călătorie printre culturi şi genuri muzicale, o reîntoarcere către atmosfera viscerală din filmele lui Kusturica, în cadrul căreia ritmurile tradiţionale din folclorul balcanic şi sunetele latine atragătoare sunt îmbogăţite de influenţe clasice de jazz. Traversând frontierele spaţiale şi muzicale din Cuba în România sau din Mexic în Ungaria şi Slovacia, BaLaKo este copilul de suflet a cinci muzicieni profesionişti, instruiţi şi şcolarizaţi în singura ţară latină din Balcani, dar şi în „insula tinereţii”, Cuba: Marius Cristian Ciupitu – Chupi (tobe), Alexander Himely Benavides – El Niño (instrumente de percuţie – congas), Omar Secada Dihigo (pian), Valentin Andrei Zachar – Zach (saxofon) şi Antonio Segui Rolando – Tony (trombon).

Pe scenă, cei cinci muzicieni vor fi acompaniaţi de patru invitaţi speciali: Elena Ionescu (voce), Sebi Yoo (bas), Leonard Vasile (acordeon) şi Sebastian Burneci (trompetă). Amestecul original de sunete eclectice împreună cu o combinaţie surprinzătoare de instrumente, precum şi sinergia muzicienilor de pe scenă transformă show-ul live BaLaKo într-o experienţă fascinantă, plină de pasiune, energie şi vibraţii pozitive.

Grupul muzical şi-a făcut debutul în 2013 la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de gen din lume, Montreux Jazz Festival, iar în anul următor s-a remarcat pe scena North Sea Jazz Festival din Olanda. BaLaKo a împărţit scenele internaţionale cu nume sonore precum Buena Vista Social Club, Manolito Simonet y Su Trabucco, Bamboleo, Havana Lounge, Billy Cobham sau Luis Conte.

În cadrul concertelor Jazzaj, pe scena Sălii ArCuB, au fost prezenţi artişti renumiţi ai jazzului, precum Maria Răducanu şi Krister Jonsson, Vali Răcilă şi Balkanamera Jazz Quartet, trupa Arifa, Rareş Totu, A.G. Weinberger, Ozana Barabancea, Emil Bîzgă, Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić & Sorin Romanescu, Luiza Zan feat. István Gyárfás, Mircea Tiberian Ensemble feat. Nadia Trohin & Cristian Soleanu, Formaţia Trigon, Soul Serenade, Irina Popa feat. The Sinners, Raul Kusak şi Liviu Pop, Elena Mîndru Finnection, Atom String Quartet, Platonic Band.

Recomanda [votes_up id=89194]
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.