Arsene, pârât pentru avere

Agenția Națională de Integritate anunță că a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 lei, aproximativ 43.519 euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către Ionel Arsene, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de președinte CJ Neamț.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către Ionel Arsene , împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului”, potrivit unui comunicat de presă.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către președintele CJ Neamț.

„De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Ionel Arsene a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 – 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi acordate în nume personal unei societăți comerciale”, se precizează în comunicatul ANI.

De asemenea, , Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei și 282.762,2 Euro între averea și veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofițer MAI la Direcția Generală Anticorupție, precum și existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia și veniturile realizate de către Adriana Petrescu, funcționar public la Consiliul Județean Vrancea.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Saracu’ si cat a muncit pentru bani:ia mita si de la ala,si de la ala,si de la ala,si,foarte important, nu uita pe nimeni!Voi ce ati facut pentru Romania,barem sakalul asta sa imbogatit!Baietii buni „n-are noroc” si poarta sosete rosii

  2. Vorbim pentru cei spalati pe capete. Au gasit portocalele o diferenta de 45 de mii de euro? Pai sa caute la cei pe care-i protejeaza si vor gasi diferente de milioane si zeci de milioane de euro. Cu 45 de mii de euro abia platesti procurorul semianalfabet care se ocupa de caz.

  3. Articolul dvs.m-a hotărât să felicit ANI și să îi rog pe această cale să se ocupe și de „provincie”.Mai exact de primarul din orașul meu Bumbești-Jiu,Gorj,Bobaru Ctin.care acum 18 ani se plimba cu o rabla Olcit,era destul de modest financiar,locuia într-o casă încă în lucru pe atunci.Acum are 6 mașini,și-a pus dantura cu 1 miliard lei vechi(deci bani fără număr)și are o vilă cu 20 de camere(se spune)aproape gata.Personal nu pot face afirmații nefondate dar tot mai mulți se întreabă de unde?Și până când,domnilor de a ANI,DNA,etc???

    • Mai tu esti inspector Ani. DACA NU-I LAUDA NIMENI O FAC EI SUB ACOPERIREA ANONIMATULUI. RAU AU AJUNS!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.