Actorul Alexandru Arşinel a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAXcă realizatorul TV Titus Munteanu, care a încetat din viaţă miercuri, a fost un imens regizor şi un lansator de vedete, afirmând că regretă enorm dispariţia acestuia.
„Titus Munteanu face parte din acei câţiva mari regizori ai TVR care au existat în cei peste 50 de ani”, a declarat Alexandru Arşinel.
„O mare pierdere. Avea atâta forţă, atâta dorinţă să lanseze noi emisiuni, să lanseze noi vedete. (…) Regret enorm şi Dumnezeu să-l odihnească”, a mai precizat acesta.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.