Fundaţia Nobel a anunţat reducerea sumei care însoţeşte premiul din cauza crizei economice, transmit BBC şi Reuters. În prezent, dimensiunea premiului Nobel este de 1,4 milioane de dolari, însă boardul fondului a decis să taie cu 20 de procente valoarea acestuia. Fundaţia Nobel a fost înfiinţată în 1900 datorită mijloacelor investite de celebrul inventator al […]
Actualitate
Zeci de mii de persoane sunt aşteptate marţi la Moscova la o mare manifestaţie a opoziţiei împotriva preşedintelui Vladimir Putin, la o zi după o serie de percheziţii fără precedent vizând liderii săi şi pe fondul riscului unor amenzi considerabile, transmite Mediafax.ro. După o reuniune prevăzută să se desfăşoare la prânz (11.00 ora României) în […]
Procurorii DIICOT efectuează marţi 20 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Alba Iulia şi în municipiile Bucureşti şi Hunedoara, pentru prinderea membrilor unei grupări care jefuiau TIR-uri aflate în mers sau staţionate. Potrivit unui comunicat al DIICOT, acţiunea vizează 15 persoane care, în perioada martie-mai 2012, au sustras, pe timp de noapte şi prin […]
A avut o campanie electorală fără pic de emoţii şi a fost singurul candidat care a intrat în lupta pentru fotoliul de primar. La alegerile locale de duminică, toată lumea care a venit la urne l-a votat, iar prezenţa a fost una mare: 94%, scrie rtv.net. Georgel Burcea, candidatul USL la primăria comunei Râca, o […]
Un avion fără pilot al Marinei americane s-a prăbuşit luni într-o mlaştină din Maryland, în estul Statelor Unite, fără a provoca distrugeri sau victime, conform unui anunţ al US Navy, care a pornit o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului, transmite Mediafax.ro. Avionul fără pilot s-a prăbuşit în jurul orei locale 12.10 (19.10, ora României), […]
Un al doilea tur de scrutin pentru funcţia de primar va avea loc în comuna Mireşu Mare, din judeţul Maramureş, în condiţiile în care primii doi candidaţi – Matieş Ioan (PDL) şi Virgil Prună (USL) – au întrunit un număr egal de voturi, respectiv 968. Anunţul a fost făcut, luni, de purtătorul de cuvânt al […]
Echipele de fotbal ale Franţei şi Angliei au terminat nedecis, 1-1 (1-1), luni, la Doneţk, într-un meci Grupa D la EURO 2012. Englezii au deschis scorul prin fundaşul Joleon Lescott (30), Franţa egalând prin Samir Nasri (39), conform Agerpres. Franţa a dominat prima repriză a partidei cu Anglia şi a avut prima ocazie, prin Nasri, […]
Gheorghe Vlădan, asasinul care a semănat teroare acum trei luni, într-un coafor din Bucureşti, a cerut luni, să nu fie condamnat la închisoare pe viaţă, ca să poată să fie lângă fiul lui și, totodată, le-a spus victimelor atacului să-l ierte, scrie Antena3.ro. Astăzi, în fața instanței, Vlădan şi-a privit în față, pentru prima dată, […]
Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, fost şef al SGG, a fost achitat definitiv de instanţa supremă, luni, pentru faptele de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul în care era acuzat de DNA că ar fi primit necuvenit nouă arme de vânătoare, informează Mediafax, preluată de Antena3.ro. Completul de cinci judecători […]
Atacanţii portughezi Hugo Almeida şi Ricardo Quaresma au reluat luni antrenamentul, după ce cu o zi înainte nu s-au putut antrena din cauza unor probleme fizice, conform Agerpres. Gripat, Almeida fusese lăsat în repaus, în timp ce Quaresma, victima unor dureri musculare la piciorul drept, a urmat un tratament specific. Învinsă cu 1-0 de Germania, […]
Fotbaliştii naţionalei Spaniei, prezenţi acum la EURO 2012, l-au felicitat pe tenismanul Rafael Nadal, învingător luni a şaptea oară la Roland Garros, record pentru acest turneu de Mare Şlem, anunţă EFE, citată de Agerpres. Mai mulţi dintre jucătorii echipei antrenate de Vicente Del Bosque l-au felicitat pe Nadal pe reţelele sociale. Printre ei au fost […]
Pentru evitarea oricăror probleme, poliţia britanică a identificat cu precizie toţi suporterii englezi, circa 3.000, care merg la Euro 2012, însă se teme că unii fani străini ar putea să îmbrace tricoul englez pentru a comite acte de violenţă, conform AGREPRES. ”Am făcut tot posibilul să identificăm cu precizie toţi suporterii noştri, pentru a putea […]
Ministrul albanez de Interne, Bujar Nishani, a fost ales preşedinte al Albaniei, prin votul Parlamentului, relatează AFP, preluată de Antena3.ro. Nishani a fost unicul candidat pentru acest post.
Cel puţin nouă persoane au fost rănite la Dnipropetrovsk, în Ucraina, după ce două cutii cu praf de puşcă au luat foc într-un tramvai, în centrul orasului. Potrivit declaraţiilor celui care deţinea cutiile cu exploziv, plasele în care se aflau s-au rupt, iar praful de puşcă s-a prins foarte repede. Nouă persoane au suferit arsuri […]
Mediatorul internaţional Kofi Annan şi-a exprimat luni îngrijorarea cu privire la bombardarea centrului de rezistenţă al opoziţiei – Homs -, dar şi la informaţiile potrivit cărora localitatea Haffeh, în apropiere de coastă, ar fi vizată de mortiere, elicoptere şi tancuri, transmite Reuters, potrivit Agerpres. ‘Există informaţii conform cărora un mare număr de civili sunt prinşi […]
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, 84 de ani, a fost resuscitat de două ori în cursul zilei de luni, iar apoi a intrat în comă profundă, spun surse citate de Reuters. Starea sa este “critică, dar stabilă”, a declarat o sursă din Ministerul de Interne de la Cairo. Autorităţile studiază acum posibilitatera tranferării preşedintelui de […]
Prăbuşirea PDL este bună cel puţin pentru o lecţie de morală politică. Asta în ciuda faptului că dezastrul de duminică al portocaliilor lui Băsescu s-a încheiat cu supravieţuirea câtorva care ar trebui să devină şi campionii vizitelor la DNA.
În timp ce în Siria se intensifică luptele dintre trupele regimului al-Assad şi rebelii din Armata Liberă Siriană, principala grupare de opoziţie a ales un nou lider, în incercarea de a întări unitatea Consiliului Naţional Sirian, sprijinit de Occident. Fostul preşedinte al opoziţiei siriene era un universitar sirian din Franţa. El a fost înlocuit de […]
USL a obţinut 49,31% din voturile pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, în timp ce PDL a obţinut 15,46%, iar PP-DD – 8,33%, arată rezultatele parţiale comunicate, luni, la ora 18.00, de BEC, care a centralizat voturile din 7.476 de secţii din totalul de 16.910. Potrivit anunţului BEC, au fost centralizate rezultate din 7.476 de secţii […]
Candidatul independent la funcţia de primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a obţinut 56,25% din voturile exprimate la alegerile locale de duminică, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din 199 de secţii de votare din totalul celor 1.223 existente în Bucureşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ, pe locul doi […]
Preşedintele Dumei de Stat de la Moscova, Serghei Naryskin, a discutat în timpul unei vizite oficiale în Japonia despre perspectivele încheierii unui tratat de pace între cele două state. Naryskin s-a întâlnit cu liderul Partidului Democrat din Japonia, Seiji Maehara, şi cu ministrul de Externe Koichiro Gemba şi a discutat cu oameni de afaceri japonezi. […]
Candidatul PDL la Primaria Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, respinge acuzatiile de frauda lansate de contracandidatul sau de la USL, Marius Nicoara, si afirma ca acesta nu stie sa accepte înfrângerea într-o competitie democratica, transmite MEDIAFAX. Într-un comunicat de presa transmis luni dupa-amiaza, Emil Boc spune ca regreta ca Marius Nicoara „recurge la astfel de […]
Moscova rămâne cea mai populară destinaţie pe cale aeriană pentru moldoveni. Ponderea pasagerilor în luna mai, care au călători la Moscova, a fost de aproape 27%, potrivit datelor Aeroportul Internaţional Chişinău, transmite 24h.md. Capitala Federaţiei Ruse este urmată în topul destinaţiilor de Antalya (14,56%), Istanbul (12,52%), Munchen (7,1%), Verona (4,98%), şi Bucureşti (4,66%). În luna […]
Avocaţii fostului lider sârb bosniac Radovan Karadzic au cerut, luni, în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, achitarea acestuia, spunând că în Bosnia nu a avut loc un genocid în 1992. “Doctorul Karadzic cere achitarea pentru capetele de acuzare de la 1 la 11”, a spus Peter Robinson, consilierul juridic al lui Karadzic, în […]
Primarul PDL al Ploiestiului, Andrei Volosevici, care, potrivit numaratorii paralele a partidelor, a pierdut alegerile în favoarea contracandidatului sau de la USL, Iulian Badescu, contesta rezultatul scrutinului de duminica si solicita renumararea tuturor voturilor. Primarul municipiului Ploiesti, Andrei Volosevici, care a candidat pentru al doilea mandat din partea PDL si care, potrivit numaratorii paralele, a […]
Democrat-liberalul George Scripcaru a fost ales primar pentru al treilea mandat, după ce peste 55.416 braşoveni l-au votat, în timp ce reprezentantul USL, Cătălin Leonte, a primit 49.531 de voturi. Potrivit Graţielei Milu, preşedinta Biroului Electoral Municipal, pe locul al treilea s-a clasat reprezentantul UDMR, Ambruş Carol, cu 3.854 de voturi. În Consiliul Local Braşov, […]