CS Dinamo Romprest Bucureşti a câştigat vineri Cupa României la volei feminin, după ce a învins în finala jucată în Sala Sporturilor din Piatra Neamţ pe CSV Tomis 2004 Constanţa cu scorul de 3-0 (25-18, 25-20, 25-18), informează Agerpres. Campioana CSV Tomis 2004 Constanţa a ratat al doilea event consecutiv. Anul trecut învinsese în finala […]
Actualitate
Comisarul European pentru Politică Regională, Johannes Hahn, şi preşedintele PE, Martin Schulz, au programate, joi, întâlniri cu actualul premier român desemnat, Victor Ponta, potrivit site-ului Comisiei Europene, şi, respectiv, cel al Parlamentului European. În calendarul comisarului Hahn, pe 10 mai este programată primirea „premierului desemnat” al României, Victor Ponta. De asemenea, pe site-ul Parlamentului European […]
Cel puţin 15 oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi în urma a două explozii care au avut loc joi noapte în oraşul rus Daghestan, relatează Antena3.ro. Deflagraţiile au avut loc în apropierea unei secţii de poliţie. Ca urmare, 12 dintre victime au fost reprezentanţi ai forţelor de ordine. Echipele de intervenţie au […]
Iulia Timoşenko, aflată în detenţie şi având probleme la coloana vertebrală, a acceptat să fie tratată în Ucraina, începând de marţi, de către un medic german, anunţă şeful clinicii berlineze Caritatea, Karl Max Einhäupl, citat de AFP. „Doamna Timoşenko şi-a dat acordul preliminar pentru a fi spitalizată începând de marţi” în spitalul din Harkiv unde […]
O tânără de 25 de ani s-a aruncat în gol, de la o înălţime de aproape patru metri, într-un mall din Ploieşti. Femeia era angajată într-unul din magazinele complexului. A avut noroc şi a scăpat cu viaţă. Medicii ştiau că era în tratament pentru o depresie. De câteva zile, de când revenise din concediu, femeiea […]
Un oraş din centrul Chinei a fost invadat peste noapte de broaşte. Mii de amfibieni au împânzit străzile localităţii, iar locuitorii spun că sunt atât de multe, încât le este teamă să iasă din case. Mai mult, experţii spun că broaştele pot infecta apa potabilă şi mulţi localnici se gândesc acum serios să se mute. […]
Cu ocazia finalei Europa League 2012 care se va juca la Bucureşti şi în onoarea unor glorii ale fotbalului românesc şi european, şase staţii de metrou din Capitală vor purta temporar nume de fotbalişti, a anunţat, vineri, Metrorex, citat de Mediafax. Astfel, între 6 şi 10 mai, staţia Piaţa Victoriei va fi redenumită Nicolae […]
Confruntări între manifestanţi ostili puterii militare şi agenţi ai forţelor de ordine au avut loc, vineri, în faţa Ministerului Apărării din Cairo, fiind auzite şi focuri de armă, transmite AFP, preluata de Mediafax.ro. Iniţial, confruntările au avut loc în zona Abbasiya, dar treptat s-au extins, soldându-se cu zeci de răniţi, conform serviciilor de urgenţă. Manifestanţii […]
Un jucător a fost eliminat din joc la un meci din liga a cincea norvegiană pentru că a contestat un penalti dictat de arbitru în favoarea echipei sale, informează L’Equipe. Talat Abunima, atacant al echipei Sandved, un mic oraş din estul Norvegiei, i-a explicat arbitrului că a căzut singur în suprafaţa de pedeapsă şi […]
Când l-am auzit pe Mircea Duşa, viitorul ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, spunând că programul de guvernare are „53 de pagine”, am crezut că omul este emoţionat şi că i-a scăpat acest plural ciudat.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat, vineri, că se bucură că „rezolvarea” în cazul Hotărârii de Guvern privind UMF „a venit din zona juridică şi nu politică”, informează Mediafax. „Sentinţa nu face decât să confirme că Hotărârea de Guvern nu era aplicabilă în acest moment în universitate. […]
Cotaţiile petrolului au scăzut vineri cu circa 4 dolari şi au atins minimul ultimelor trei luni, iar ţiţeiul Brent a coborât în trei zile cu 6%, cel mai amplu declin înregistrat după august 2011, ca urmare a unor date sub aşteptări de pe piaţa americană a muncii, care provoacă incertitudini privind redresarea economiei SUA, dar […]
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, le-a promis alegătorilor „o mare supriză” în scrutinul de duminică, îndemnându-i să vină la urne pentru că „fiecare vot contează”, potrivit Mediafax. „Veţi vedea o mare surpriză duminică”, a declarat preşedintele în funcţie, care se află la doar câteva procente de adversarul său socialist François Hollande. „Vreau să vă conving de […]
Peste 2.900 de poliţişti acţionează pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere pe 9 mai, cu ocazia desfăşurării finalei „UEFA Europa League” pe Arena Naţională din Capitală, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).Dispozitivul de ordine publică a fost suplimentat pentru acest eveniment cu poliţişti din alte structuri, […]
Brigada Rutieră a Capitalei va dispune sâmbătă restricţii de circulaţie în intervalul orar 10,45-15,00, pe timpul desfăşurării unui eveniment ciclist sportiv organizat de Ministerul Afacerilor Externe, pe traseul bd. Naţiunile Unite – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie (sensul dinspre gardul Palatului Parlamentului) – str. Izvor – bd. Naţiunile Unite. Potrivit unui comunicat al Brigăzii […]
Primăria Municipiului Bucureşti mută pe amplasamentul iniţial de la Universitate cele patru statui (ale lui Ion Heliade Rădulescu, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret) sâmbătă, începând cu ora 5,30. Reamplasarea statuilor constituie una dintre ultimele etape ale construirii parcării de la Universitate iar în următoarele săptămâni obiectivul de investiţii va fi finalizat. Structura parcării […]
Partidul Democrat Liberal îşi va lansa candidaţii pentru alegerile locale, duminică, în cadrul unui miting electoral la Sala Polivalentă, ţinta principală a partidului pentru acest scrutin fiind realizarea unui scor politic de 25 de procente. La eveniment sunt aşteptaţi să participe, alături de candidaţii la consiliile judeţene, la primăriile de municipii capitale de judeţ, la […]
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, vineri, că efectuează verificări în vederea stabilirii condiţiilor în care, pe site-ul oficial al instituţiei, a fost postat CV-ul cu „vădite erori materiale” al Corinei Dumitrescu – ministrul desemnat al Educaţiei. „Consiliul Superior al Magistraturii efectuează verificări în vederea stabilirii condiţiilor în care, pe site-ul oficial al Consiliului, […]
Ploaia torenţială şi grindina au blocat traficul rutier în judeţul Cluj, în zona Negreni. Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări de vreme rea pentru câteva judeţe din vestul ţării. Avertizarea este pentru următoarele ore.
Un tribunal din Ankara a început, vineri, să o judece în contumacie pe Sarah Ferguson, ducesa de York şi fosta soţie a celui de-al doilea fiu al reginei Elizabeth a II-a, Andrew, pentru un documentar filmat de acuzată, care denunţă condiţiile de viaţă din orfelinatele turce., transmite Mediafax.ro. Ducesa de York, fosta soţie a celui […]
Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat vineri, pentru NewsIn, că liderii formațiunii vor avea o întâlnire cu premierul desemnat Victor Ponta, luni, la ora 10.00, la Parlament, dar nu se va parafa niciun protocol, întrucât Uniunea rămâne în opoziție. ”Nu vom semna niciun protocol, nu există intenția de a semna un protocol”, a asigurat Kelemen. […]
Troleibuzele care circulă pe Bd. Regina Elisabeta vor avea traseele scurtate de sâmbătă, 5 mai, ora 0.00 – până duminică, 6 mai, ora 5.00, în urma acţiunii de montare a celor patru statui ‘Spiru Haret’, Gheorghe Lazar, Ion Heliade Rădulescu şi Mihai Viteazu pe amplasamentul iniţial din Piaţa Universităţii, se arată într-un comunicat remis vineri […]
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, vineri, că ministrul nominalizat pentru Educaţie, Corina Dumitrescu, are obligaţia de a lămuri public, până luni, cum stau lucrurile cu studiile ei, preşedintele PSD afirmând, în legătură cu acest subiect, că „nu e normală situaţia” Întrebat despre faptul că, potrivit unei informaţii apărute în presă, Corina Dumitrescu ar fi […]
Cel puţin 22 de persoane au murit în urma unui atentat sinucigaş comis de talibani în Pakistan, la graniţa cu Afganistanul. Talibanii au precizat că este vorba despre răzbunarea lichidarii unui lider Al Qaeda, Sheikh Marwan, ucis în nordul Pakistanului în 2011 de către forţele de securitate locale. Atacul de vineri l-a vizat pe comandantului […]
Ministrul delegat propus pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat că USL nu refuză o discuţie cu UDMR pe tema hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureş. Probabil, dacă conducerea USL va hotărî să accepte o asemenea invitaţie din partea UDMR de a purta o asemenea discuţie aceasta se va realiza. Noi nu refuzăm […]
Birourile electorale de circumscripţie municipală, orăşenească, comunală, inclusiv sectoarele municipiului Bucureşti, vor fi completate cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe 9 mai. Potrivit unei circulare transmise vineri de Biroul Electoral Central în teritoriu, numărul în funcţie de care se va face ierarhizarea partidelor în vederea completării birourilor […]