Concernele ruseşti Lukoil şi Movatek şi-au anunţat luni decizia de a-şi aduce acasă angajaţii din Egipt, unde continuă protestele violente declanşate marţea trecută şi soldate cu cel puţin 125 de morţi şi mii de răniţi, informează AFP. Lukoil a evacuat duminică în Dubai 15 angajaţi şi familiile lor, aceştia urmând să ajungă marţi, în Rusia, […]
Actualitate
Mişcarea de contestare din Egipt, care cere plecarea preşedintelui Hosni Mubarak, a făcut apel luni la organizarea unui „marş de un milion” de persoane, marţi, la o săptămână de la începutul revoltei populare contra regimului aflat la putere de 30 de ani, potrivit organizatorilor. „S-a hotărât, în noaptea (de duminică spre luni), că marţi se […]
Domeniul construcţiilor a îngheţat şi nu dă semne că şi-ar putea reveni prea curând la nivelul de dinainte de criză. Potrivit statisticilor, anul trecut numărul autorizaţiilor pentru construcţia de locuinţe a scăzut cu 13 la sută. Acum dezvoltatorii îşi pun mari speranţe în semnele timide ale unei relansări a economiei, care i-ar putea scoate şi […]
Divorţul dintre actriţa Eva Longoria şi baschetbalistul echipei San Antonio Spurs, Tony Parker, a fost finalizat la sfârşitul săptămânii trecut, cei doi despărţindu-se după un mariaj de trei ani, a anunţat presa americană. „Documente de divorţ au fost finalizate şi Eva este mulţumită că-şi poate vedea de viaţa ei”, a declarat un prieten al actriţei. […]
Ceaţa dă peste cap traficul aerian. Mai multe curse aeriene interne au întârzieri sau au fost anulate din cauza condiţiilor meteo. Zborurile dinspre Bucureşti spre aeroporturile din Satu Mare, Sibiu, Oradea şi Cluj-Napoca au înregistrat zeci de minute întârzieri în această dimineaţă din cauza ceţii. Pasagerii sunt sfătuiţi de companiile aeriene să se informeze din […]
China a declarat luni că urmăreşte îndeaproape evenimentele din Egipt, dar, pe de altă parte, continuă să cenzureze informaţiile asupra manifestaţiilor antiguvernamentale, care durează de aproape o săptămână şi în care au fos ucise 125 de persoane, iar alte câteva mii au fost rănite. „Egiptul este o ţară-prietenă a Chinei şi sperăm că stabilitatea socială […]
Meteorologii din judeţul Covasna au înregistrat, luni dimineaţă, minus 25,2 grade Celsius la Întorsura Buzăului, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din ţară. În judeţul Covasna, cele mai scăzute temperaturi înregistrate luni dimineaţă au fost minus 25,2 grade Celsius la Întorsura Buzăului, minus 22 de grade Celsius la Sfântu Gheorghe şi Baraolt şi minus 20 […]
În spitalele din Timişoara, medicii fac chetă la fiecare salariu, ca să asigure măcar minimul necesar de materiale sanitare. Doctorii nu mai au materialele necesare unei operaţii şi aduc de acasă aţă chirurgicală, medicamente, dar şi alte materiale sanitare. În aceeaşi situaţie se află şi pacienţii. Şi la Maternitatea Bega medicii adună lunar 100 de […]
Bachar al-Assad este la putere de zece ani, iar tatăl său, Hafez al-Assad, a condus Siria cu o dictatură militară trei decenii. Înainte ca valul de proteste cu potenţial destabilizator să ajungă la Damasc, preşedintele Siriei a anunţat că va promova reforme politice în ţara sa Al-Assad a declarat cotidianului Wall Street Journal: „Dacă nu […]
Nu are bani de investiţii, dar guvernul nici nu se prea străduieşte, potrivit datelor potrivit cărora, până la sfârşitul anului trecut, autorităţile nu au reuşit să aducă în ţară nici măcar 10% din banii europeni.
O femeie de 37 de ani din Republica Moldova a născut cinci gemeni, evenimentul fiind considerat o premieră pentru această ţară. Femeia, care a născut pe cale naturală, spune că ştia doar de patru copii, dar a născut trei băieţi şi două fete, la 28 de săptămâni de sarcină. Medicii de la Centrul Mamei şi […]
Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este internat la Secţia terapie intensivă a Spitalului „Floreasca” după o operaţie pe cord deschis care s-a încheiat duminică, la miezul nopţii. Intervenţia chirurgicală în care medicii i-au făcut lui Nicolescu mai multe bypass-uri aorto-coronariene a durat şapte ore, au spus surse medicale. Pacientul este internat la Secţia terapie intensivă, […]
Algocalminul se va putea cumpăra, de marţi, 1 februarie, doar pe bază de reţetă, ca şi toate medicamentele care conţin metamizol – Algoremin, Fabocalm, Metamizol Solacium, Algiotop, Algoblock, Algozone, Alindor, Metamizol Farmacon, Quarelin, Novocalmin, Sintocalmin, Centralgin. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului, dispoziţia de eliberare a unor calmante doar pe bază de reţetă se va […]
30 January Seful politiei a dat zilele trecute un atac pe cat de puternic pe atat de surprinzator la o noua structura a statutului. Liviu Popa si-a permis, in calitate de sef al structurii, sa-si numeasca subordonatii „betivi si nenorociti”. Pentru cineva care a auzit aceasta declaratie pe fuga si nu este dispus sa-i dea […]
Din contul Holcim România la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră au fost sustrase, în noiembrie 2010, 1.600.000 de certificate CO2 (dioxid de carbon), în valoare de 24 de milioane de euro de către o reţea internaţională de crimă organizată, care a spart şi Registrele din Austria, Cehia şi Grecia, scriu […]
Câinii fără stăpân au împânzit Capitala, iar autorităţile sunt depăşite de problemă. O femeie a murit recent, sfâşiată de câini, în Sectorul 5. Dacă vă e teamă de ei, e bine să-i ocoliţi. Libertatea a realizat o hartă cu zonele unde sunt cele mai periculoase haite de câini. În Sectorul 6, sunt cei mai mulţi […]
Grupul de evaluare Schengen al Uniunii Europene a amânat până la 14 februarie adoptarea celor două rapoarte privind pregătirea Bulgariei pentru aderarea la zona de circulaţie fără paşaport, relatează Sofia Echo, potrivit Mediafax. Rapoartele, legate de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, se referă la securitatea frontierelor terestre ale Bulgariei şi la Sistemul […]
Românii s-au deprins cu programarea concediilor din timp. Este şi normal dacă ne gândim că un sejur cumpărat acum pentru vârful sezonului estival este chiar şi cu un sfert de preţ mai ieftin decât în lunile iulie si august. Primele pachete turistice pentru 2011 pe litoral s-au vândut înca din luna noiembrie. Reprezentanţii agenţiilor de […]
Bechtel trimite din nou în şomaj muncitorii care lucrează la construcţia autostrăzii Transilvania. Peste 800 de oameni vor fi disponibilizaţi. Oamenii vor intra în şomaj începând de luni, aceştia urmând să primească deciziile de concediere eşalonat pe tot parcursul lunii februarie.
„Nu putem să stăm cu fundul pe cămaşă să nu facem nimica atâta timp cât se întâmplă tragedii de genul ăsta”, a declarat Sorin Oprescu după patru zile de la atacul mortal al unei haite de maidanezi asupra unei femei de 49 de ani”. (gandul.ro)
Absolvenţii vor face obligatoriu un stagiu la început de carieră, contractele pe termen determinat vor fi prelungite la 3 ani, iar angajaţii de la stat riscă să nu mai primească salarii compensatorii, la concedierile colective. Acestea sunt doar câteva modificări ale Codului Muncii.
În 2011 sunt 7 luni care conţin câte trei zile care se repetă de cinci ori. Pe scurt, de beneficii financiare în ianuarie au avut parte cei născuţi în zilele de sâmbătă, duminică sau luni. Tot ei vor fi cei care vor juca banii pe degete în octombrie care numără 5 zile de sâmbătă, 5 […]
Stațiile Parc Bazilescu şi Pajura vor prelungi traseul Magistralei 4 Gara de Nord – 1 Mai Staţiile de metrou Pajura şi Parc Bazilescu vor fi deschise circulaţiei începând cu vara acestui an, a declarat, pentru Money.ro, Gheorghe Udrişte directorul Metrorex. „Execuţia este avansată, se lucrează la foc continuu şi din iunie-iulie le vom deschide publicului”, […]
Avocatul Gheorghe Piperea a acordat un interviu ziarului Bursa în care vorbeşte despre dilemele care însoţesc listarea Fondului Proprietatea la bursă, dar şi despre necesitatea ca statul să găsească o soluţie pentru rezolvarea zecilor de mii de cereri de despăgubire depuse de foştii proprietari. ” Fondul Proprietatea a fost creat cu unicul scop de a […]
Duminică, la Realitatea TV, la emisiunea Săptămâna Politică, Elena Udrea a declarat că nu a văzut ” vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu”. ” Eu nu am văzut în lumea asta, vreun preşedinte mai democrat decât Traian Băsescu, uitați-vă, iar dumneavoastră sunteți primii care puteți constata, e atâta libertate a presei şi atâta libertate […]