Procurorii DNA i-au prezentat primarului Sectorului 6, Cristian Poteraş, materialul de urmărire penală. Edilul este acuzat de abuz în serviciu, pentru că ar fi retrocedat ilegal terenuri din centrul Capitalei unor persoane care ar fi trebuit să primească pământ la periferie. La plecarea de la DNA, Cristian Poteraş nu a vrut să dea nicio declaraţie. […]

Liderul liberal Crin Antonescu spune că dacă se va forma alianţa dintre PNL-PC şi PSD, candidaţii pentru funcţia de preşedinte şi cea de premier se vor împărţi între cele două blocuri. „Dacă această alianţă se va realiza, ea este între două părţi. Conform propunerii care s-a discutat, o parte va avea candidatul la Preşedinţie şi […]

Veste bună pentru familia regală, veste proastă pentru democraţie în Marea Britanie. O lege nouă a confirmat că ceea ce se întâmplă la Palatul regal va rămâne numai la Palat, ca urmare a exceptării familiei regale de la aplicarea legii privind liberul acces la informaţie.Noua lege a fost introdusă de către noul guvernul de coaliţie […]

La doar câteva luni după ce a apelat la un împrumut de 67,5 miliade de euro din partea UE şi FMI, a doilea asmeneea împrumut în zona euro după cel primit de Grecia, premierul irlandez Brian Cowen a fost nevoit să anunţe organizarea alegerilor anticipate pe 11 martie. Decizia a fost luată în urma surprizătorului […]

Se ştie că Roşia Montană Gold Corporation are activişti peste tot, în presă, printre oamenii public ş.a.m.d., dar chiar pun osul la muncă, sunt zeloşi când e vorba de interesul companiei canadiene. Într-o zi, adică joi, când peste 100 de protestatari s-au dus până la Ministerul Culturii să ceară ministrului să susţină eforturile lor în […]

Un profesor de sport a fost reţinut, joi, de poliţiştii gorjeni în cazul furtului comis într-o casă din care au dispărut bani şi bijuterii în valoare de peste 100.000 de euro, surse judiciare afirmând că persoana păgubită este cântăreaţa de muzică populară Niculina Stoican. Bărbatul, Romulus Negroiu, de 35 de ani, locuieşte în comuna Bâlteni, […]

În 2007, pe când avea 51 de ani, unei muziciene celibatare din Elveţia, directoare artistică a unui festival, justiţia i-a refuzat dreptul de a adopta un copil. „La peste 60 de ani, ea se va afla în situaţia de unic părinte a doi adolescenţi. La problemele legate de această perioadă a vieţii se adaugă dificultăţile […]

Minimum 50 de deplasări în străinătate şi-au planificat – pe banii contribuabililor români -, doar cu avioanele de linie, prim-ministrul PDL al României, Emil Boc, şi impresionantul său corp de angajaţi din Palatul Victoria. Guvernanţii au planficate deja, conform unui document intrat în posesia cotidianul.ro, zboruri către cele mai îndepărate şi frumoase locuri de pe Terra. De la exoticul Amsterdam şi impunătorul Innsbruck până la inegalabilul Washington şi fantasticul Los Angeles. Sau de la simpaticul Shanghai şi halucinantul Beijing până la uriaşul Toronto şi frumoasa Lisabona.

Rar i-a fost dat telespectatorului român să vadă o emisiune atât de bolsevică aşa cum a fost ediţia de miercuri a emisiunii „Utima oră” de la Realitatea TV. Realizatorul emisiunii, Cătălin Striblea, împreună cu cei patru invitaţi, a încercat în cel mai mârlănesc mod posibil să minimalizeze protestul doamnei Alice Rotta, soţia unuia din cei […]

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, joi, că el nu crede că ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, va candida la şefia UDMR la Congresul formaţiunii de la sfârşitul lunii februarie, aşa cum a susţinut preşedintele PCM, Szasz Jeno. Borbely a afirmat că „dacă Szasz Jeno spune ceva înseamnă că probabil nu-i aşa” şi că […]

Autostrada Soarelui va fi finalizată în vara acestui an, a declarat joi, la Constanţa, Liviu Costache, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în cadrul unei întâlniri organizate de prefectul Constanţei cu toţi factorii implicaţi în proiect. În cadrul întâlnirii, prefectul Claudiu Palaz a precizat că s-au identificat mai multe […]

Partidul fostului preşedinte tunisian, formaţiune care se află la putere de 23 de ani, a decis să-şi dizolve biroul politic. Deşi zilele sale par numărate, mulţi membri ai partidului deţin cele mai importante posturi din guvernul de uniune naţionala instituit la Tunis. Împotriva acestui fapt protestează mii de tunisieni, care consideră că revoluţia le-a fost […]

Giani Deli Iorga, principalul suspect în cazul dublului asasinat de la Cernavodă rămâne în arest. Magistraţii constănţeni au respins recuzarea judecătoarei făcută de dimineaţă de avocatul apărării. Pe de altă parte, ancheta continuă şi în cazul lui Bogdan Mitu, bărbatul despre care se crede că s-a aruncat în Dunăre după ce şi-a omorât soţia. Anchetatorii […]

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că alianţa PNL-PC şi PSD sunt aproape de a constitui o alianţă politică majoră, bazată pe principiul parităţii. „Suntem aproape să construim o asemnea alianţă pe baza principiului parităţii, care e esenţial, dar e şi neapărat necesar acestei construcţii”, a spus Antonescu, după prima reuniune a Consiliului Naţional […]

Posturile de poliţie rurale vor fi desfiinţate până cel târziu în prima zi a lunii mai, iar poliţiştii vor lucra ca sectorişti, potrivit unui proiect de reformare pe fond a Poliţiei Române care va fi public la jumătatea lunii februarie, a declarat, joi, şeful IGPR, chestorul Liviu Popa. Chestorul Liviu Popa a declarat, la Bistriţa, […]

Un deţinut din Galaţi a găsit un pistol cu aer comprimat în gunoi. Descoperirea a avut loc în afara închisorii, la un punct de lucru al Penitenciarului. Poliţiştii încearcă să afle cine e proprietarul armei. Pistolul a fost pus într-un ambalaj de detergent, apoi a ajuns la un coş de gunoi. A fost preluat de […]

Europarlamentarul PDL Cristian Preda nu este de acord cu o alianţă între PDL şi UNPR în acest moment. Preda spune că, în urma anunţatei alianţe dintre PNL şi PSD, PDL are şansa să recâştige electoratul de dreapta, care acum nu mai este reprezentat. „Eu consider că, în acest moment, urmare tocmai a înţelegerilor făcute de […]

Călătoria în Statele Unite l-a ridicat în rang pe primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, dar numai pe hârtie. În agenda întâlnirii cu primarul Washington-ului, Vanghelie a fost prezentat drept primar al Bucureştiului. Mai mult, vizita era programată pentru 18 ianuarie, deşi turneul american al lui Marian Vanghelie a început pe 19. Totuşi, ce […]

Televiziunea de divertisment pentru femei TLC emite, începând de joi dimineaţă, în România, postul fiind disponibil în acest moment în pachetele de bază ale companiilor UPC şi AKTA, potrivit unui comunicat remis de Discovery Networks. TLC, una dintre cele mai apreciate televiziuni pentru femei din Statele Unite, este un canal de divertisment care vizează publicul […]

O proteză dentară a lui Winston Churchill a fost adjudecată cu aproape 19.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate, miercuri, la Londra, la câteva luni după ce o altă proteză care i-a aparţinut fostului premier britanic a fost vândută la licitaţie. Această proteză, evaluată iniţial la preţul de 9.500 de euro, „a fost fabricată […]

Persoanele care realizează site-uri cu caracter pornografic vor fi obligate să se asigure că materialele distribuite prin intermediul acestor sisteme informatice sunt accesate doar de către persoane majore, prin verificarea prealabilă a vârstei acestora, conform unui proiect de lege. „Site-urile destinate exclusiv distribuirii de materiale pronografice trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii, respectiv […]