Câştigătoare a trofeului în 2016, CSM Bucureşti nu s-a mai calificat la Turneul F4 din 2018, când a obţinut medalia de bronz, la fel ca în anul precedent.
Sport
Andreeva are 19 ani și e numărul opt mondial. Este prima adolescentă, de la Iga Swiatek în 2020, care câștigă titlul la Roland Garros.
În vârstă de 45 de ani, Chivu a reuşit să câştige titlul cu Inter Milano şi a fost desemnat antrenorul sezonului în Italia.
Pérez a publicat, miercuri, prin intermediul contului X al campaniei sale, o înregistrare video cu José Mourinho purtând un tricou al lui Real Madrid, semnificând probabil o revenire a portughezului în caz de realegere.
Ioan Ovidiu Sabău, fostul legendar fotbalist român, a preluat banca tehnică a celor de la Farul Constanța, echipă patronată până recent de Gheorghe Hagi, actualul selecționer al naționalei României.
În schimb, Statele Unite nu au eliberat încă vize pentru unii membri ai staffului tehnic şi administrativ al echipei Iranului, a relatat vineri agenţia de ştiri semioficială Fars.
Alexander Zverev l-a învins pe Jakub Mensik în patru seturi și va juca finala de la Roland Garros, unde va încerca să cucerească primul trofeu de Grand Slam din carieră.
Calea Victoriei va rămâne deschisă circulaţiei rutiere sâmbătă, 6 iunie. În acest weekend, „Străzi deschise – Bucureşti” se desfăşoară doar duminică.
”Sosit la Dinamo în decembrie 2023, într-un moment critic pentru club, Željko Kopić a depus o muncă neîntreruptă pentru a readuce echipa acolo unde îi este locul.”, menţionează Dinamo.
Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 20:45, România întâlnește Țara Galilor într-o partidă cu o puternică încărcătură simbolică, transmisă în direct și în exclusivitate la Prima TV.
Meciul România – Țara Galilor se va disputa sâmbătă, 6 iunie, de la ora 20:45, pe stadionul Ghencea și va fi în direct pe PrimaTV și PrimaPlay.ro.
Maja Chwalinska a ajuns în finala Roland Garros 2026 după un parcurs istoric din calificări, urmând să joace pentru titlu cu Mirra Andreeva.
Mirra Andreeva, în vârstă de 19 ani, s-a calificat în prima finală de Grand Slam a carierei după ce a învins-o pe Marta Kostyuk cu 6-1, 6-3 la Roland Garros. Rusoaica devine a treia cea mai tânără finalistă a turneului în secolul XXI și va lupta pentru primul său titlu major.
Incidentul, în care au fost implicați Sabrina Voinea și iubitul ei, Șerban Cotîrlan, a avut loc în restaurantul complexului „Lia Manoliu”.
Florentino Pérez, confruntat cu prima sa provocare din 2009, a refuzat până acum să confirme că l-a ales pe „Special One” ca următor antrenor și l-a lăudat în repetate rânduri în interviurile din campanie.
La doar două victorii distanţă de primul său titlu de Grand Slam, Flavio Cobolli îl va întâlni în semifinale pe un conaţionalul său Matteo Arnaldi.
„Sunt obosit, asta e sigur”, a spus Arnaldi. „Dar mă antrenez şi joc tenis pentru a participa la astfel de turnee şi astfel de meciuri.
După eliminarea dureroasă de la Rolan Garros, Aryna Sabalenka a anunțat în cadrul conferinței de presă că vrea să renunțe la tenis.
Lucian Bute și-a anunțat oficial retragerea din activitate în anul 2019. Palmaresul său profesionist cuprinde 32 de victorii, dintre care 25 obținute prin knockout, și 5 înfrângeri.
Semifinalele feminine de la Roland Garros oferă o imagine de ansamblu asupra unei ediții a turneului în care surprizele au fost la ordinea zilei.
Numit cavaler de către regele Charles anul trecut, David Beckham ocupă un loc central în panteonul fotbalului britanic.
Compania TAROM a anunțat că aeronava de tip Boeing 737 MAX, cea mai performantă din dotarea sa, va purta numele lui Mircea Lucescu.
Primăria Galați vrea să preia stadionul Oțelul în contul datoriilor combinatului Liberty. Arena se vinde la licitație pe 19 iunie pentru 3,5 milioane de euro.
FMF a lansat în mai o campanie de conștientizare menită să elimine manifestările homofobe din cadrul meciurilor de fotbal din țară.
Condițiile meteo din capitala Franței au modificat dinamica meciului, astfel că precipitațiile au ridicat nivelul de umiditate, încetinind vizibil ritmul jocului.
Sărbătorirea victoriei echipei PSG în Champions League s-a transformat în revolte de stradă, soldate cu aproape 900 de arestări în rândul tinerilor din suburbii.