Artişti figurativi, umiliţi la Sinaia

Artişti umiliţi la Sinaia. O expoziție a Societății Artiștilor Figurativi din România, care era programată să fie vernisată week-endul trecut la Sinaia, a fost anulată de organizatori chiar cu o zi înainte, anunţă TVR.

Oamenii, care spun că s-au pregătit chiar şi cu un an înainte pentru acest eveniment, spun că se simt păcăliţi. Artiştilor li s-a promis, încă de acum un an, că vor avea cazare asigurată pentru ei dar şi pentru invitaţi din Italia şi Suedia. Doar că, înainte cu o zi de evenimentul propriu-zis, au fost anunţaţi că nu li se mai asigură cazare.

„ Expoziția SAFR la Galeria Regală a Centrului Internațional de Conferințe Casino Sinaia, inclusă de anul trecut în programul expozițional al galeriei în luna august a acestui an, dintr-un motiv halucinant pentru noi nu a mai putut fi organizată. Practic, dintr-un management defectuos și dintr-o lipsă impardonabilă a abilităților de comunicare la cel mai înalt nivel al reprezentanților galeriei, expozanții au fost puși în fața unei situații jenante, umilitoare chiar, ca în ziua premergătoare deplasării către Sinaia, după mesaje insistente din partea noastră să afle că, de fapt, cel mai important punct din angajamentul luat de către galerie nu mai poate fi asigurat. Pentru organizarea acestei expoziții, pe lângă punerea la dispoziție a spațiului expozițional, reprezentanții galeriei s-au angajat să asigure cazarea pentru două nopți a membrilor noștri expozanți și să facă rezervarea altor două camere pentru cei doi invitați – expozanți deopotrivă – în nopțile de 3 și respectiv 4 august a.c.. și a căror plată nu mai intra în sarcina gazdei noastre dar aveam nevoie de asigurarea rezervării“, scrie Societatea Artiștilor Figurativi din România pe pagina de Facebook.

Expoziţia trebuia montată de artişti în 3 august, vernisată a doua zi și deschisă toată luna.

Contactată telefonic de TVR, Ana-Maria Târşu, managerul Centrului Expoziţional al Galeriei Regale de la Cazino Sinaia, a recunoscut că a anulat expoziţia artiștilor figurativi din România, dar nu a vrut să comenteze motivele şi ne-a închis telefonul.

Artiştii mai spun că vor să reorganizeze expoziţia în septembrie, la Bucureşti.

Arta figurativă descrie lucrări de artă, în special picturi și sculpturi, care sunt în mod clar derivate din surse de obiecte reale, și sunt, prin urmare reprezentative, prin definiție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.