Asistarea contrareformei

Clamate peste tot, sărăcia, mai nou, austeritatea, produc frisoane unei societăţi căreia oamenii politici îi spun că, în România, comunismul a dispărut de foarte mulţi ani. Situaţie neclară, distrugând orice perspectivă coerentă asupra viitorului.

Niciunul dintre cei cu răspunderi colateral şi imperial răsplătite nu scoate o vorbă despre situaţia de fapt. Sindicatele se afirmă cu tot felul de declaraţii, în cea mai mare parte a timpului fiind prinse în mirajul jocurilor politice. Oamenii politici se află într-un nesfârşit taifas, spre evidenta adormire a atenţiei publice. Mai nou, după invocarea regimurilor anterioare, pe fondul crizei, se camuflează întreaga fraudă care funcţionează sistemic.

Se uită că majoritatea de până mai ieri se întrecea în achiziţii publice, că fondurile erau dirijate direct spre subalternii din teritoriu. Această ierarhie a paralizării României avea nevoie de o structură cât mai simplă, invocând poporul. Poporul pe care îl revendicau şi comuniştii. Poporul care a dat europarlamentari ca Gigi Becali, Elena Băsescu, C.V. Tudor. Nume grele, dacă ar fi să te uiţi la fişa postului şi la soluţiile care se aşteaptă de la ei. Tot poporul l-a delegat, desigur, şi pe Adrian Severin să-i reprezinte interesele. Acelaşi popor i-a dat un al doilea mandat fantasmagoric lui Traian Băsescu, spre a-l ciurui, cum adevărat a afirmat el însuşi. Poporul bun la toate se transformă, cu sau fără voie, în societate.

S-a indus ideea că singura rezolvare a problemelor stă în rezolvarea numărului de parlamentari, cu un Parlament unicameral. E adevărat, alţii, în alte vremuri, au avut soluţii precum Hitler. Acele soluţii mai au încă nostalgici. O grupare, care sperăm că va fi izolată de justiţie, a apărut şi în Grecia. Şi acolo, grupuri, grupuri vandalizează patrimoniul restaurat pe bani europeni, sau americani, şi nimeni nu ştie nimic. Şi acolo statul face parte dintre aceşti vandali.

Alţii, sub auspiciile derutei publice, se declară însuşi poporul în lupta pentru câştigarea puterii, adunând toţi nemulţumiţii care n-au avut loc pe alte liste, din varii motive. Nici nu se pune la îndoială onestitatea acestora, ci idealurile care sunt din start similare celor din anii preluării puterii de comunişti. Şi atunci, un anume segment al poporului a fost adus la putere şi s-a văzut ce a ieşit. Acest tip de politică, datorită crizei, bântuie şi prin alte părţi. Nu va duce decât la o accentuare a crizei, la o destabilizare a societăţii şi capitalurilor. Nu cred în ideea de popor, cred în societate, în rigorile moderne ale acesteia unde procesul devenirii nu poate fi concurat de lozincile bunăstării prin suprimarea celorlalţi, respectiv a unei concurenţe corecte.

Cei care au falimentat furând industria autohtonă, absolut tot ce mai funcţiona în România, dau astăzi lecţii despre progres. Nu i-a întrebat nimeni nimic, au înaintat pe culoarele responsabilităţilor statale până la cel mai înalt nivel. Au creat un aparat administrativ, parlamentar, guvernamental, care să-i avantajeze în derularea capitalurilor personale. Au constituit Opoziţia şi Puterea, încât, astăzi, blocajul României este total. Instituţiile statului român au ajuns paradisul acestor clanuri aparent democratice. Problema competenţelor este una relativă de la un punct încolo. Altceva este important, şi anume, rânduielile sub care se desfăşoară acestea. În majoritatea situaţiilor constatăm disfuncţionalităţi dramatice. Dincolo de lentoarea mortală, niciun proiect public nu se derulează fără grave suspiciuni de corupţie. Apoi, sunt ridicate la rang de mari realizări obiective lipsite de orice relevanţă. Legalitatea în România este altfel decât în Germania sau Franţa. Numai în România un ambasador poate să-şi pună nevasta secretară. Evident că unor asemenea personaje nimeni nu le mai poate trece prin faţă.

Susţinându-se reciproc, administraţia şi establishmentul politic reinventează în fiecare secundă frauda şi o legalizează. Rezultatele unor polemici între cei doi poli nu duc, în general, la nimic bun. Schimbările nu pot avea loc datorită lanţului trofic instituit. Aşa cum comunismul nu a putut nicio clipă să fie în regulă, aşa şi actuala clasă politică nu are legitimitate şi metabolism moral, intelectual. 1990 a prins România în capcana Securităţii, fenomenul Piteşti se generalizase. Suntem încă victima acestui fenomen. Generaţiile descendenţilor acestor personaje nu vor putea schimba situaţia pentru că mentalitatea lor este puternic viciată.

Conştientizarea asupra situaţiei ar fi un prim pas. Un fel de denazificare. A trăi într-un capitalism construit şi controlat de aceste clanuri ale descendenţilor pare să fie la fel de dezumanizant şi atroce precum a fi trăit în comunism. Acesta este singurul motiv pentru care România este ultima ţară din Est mult sub orice nivel acceptabil.

Afacere de familii, unde dicteză interese fără nicio legătură cu dimensiunea publică, statul român este în totală captivitate. Ambalajul românesc european conţine mai mult de şase decenii de contrafaceri, de uzurpare şi asasinat, pe care nimeni dintre liderii lumii civilizate, cei cu adevărat în drept, nu îl ia în seamă, considerându-l un pericol. Numai într-o asemenea ţară preşedintele militează pentru o afacere ca Roşia Montană. Numai într-o asemenea ţară cineva trece de la comanda unui serviciu secret direct în fruntea guvernului. Numai într-o asemenea ţară, între clasa politică şi societate nu există nicio relaţie.