Asta urmărește fosta șefă a DNA?

Numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European i-ar asigura imunitatea penală, potrivit avocatului Gheorghe Piperea.

Cunoscutul avocat a vorbit la Antena 3 despre modul în care fosta șefă a DNA ar putea scăpa de răspundere în cele 18 dosare penale aflate în curs la Secția de anchetare a magistraților, odată ajunsă în fruntea Parchetului European.

„Eu aș fi de a dreptul bucuros să o văd pe Kovesi șefa la PPE, cu imunitatea de răspundere penală care va face să dispară cele 18 dosare. Este vorba de o imunitate de răspundere penală, la fel de puternică că cea a șefilor BNR, cei din sefimea BNR bazându se pe o cutumă europeană au imunitate de răspundere penală și civilă totală.

Dosarele se vor suspenda, vor fi închise pentru imunitate, dar vor putea fi redeschise oricând. Nu o considerăm penal așa cum ar fi fost logic după logică domnului Iohannis. Dacă sunt reale acele acuzații, când se va termină mandatul, imunitatea va fi ridicată”, a spus Gheorghe Piperea.

Pe rolul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție sunt înregistrate un număr de 18 dosare penale privind-o pe Laura Codruta Kovesi, fosta șefă a DNA, a transmis pe data de 11 februarie procurorul sef sectie Gheorghe Stan într-un răspuns către ONG-ul Romanian Community Coalition.

Recent, Kovesi a căpătat calitatea de suspect într-unul dintre dosarele de la această Secție, dosar constituit ca urmare a plângerii lui Sebastian Ghiță.

Laura Codruța Kovesi este pusă sub acuzare în acest dosar pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8515 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Celebrul avocat,economist si filozof,specialist de renume mondial in insolventa…Alta susanea acoperita…

    • Domnule,atat au atacat-o pe Kovesi,femei mai inteleg,dar barbati care chiar nu au nimic de castigat,doar din ordin politic si din caratere mizere!Piperea asta are dupa ce bea apa,dar ataca,cine stie,poate il baga PSD in Parlament,in locul lui Bacalbasa!Barbati pe dreaqu,o rusine de oameni…

  2. Numai prostii sau rauvoitorii se pot face ca nu inteleg rostul si „qui prodest” aceste dosare ! Ele sunt urmare unor plangeri penale a unor urmariti sau condamnati penal sau a unor „parti interesate” de genul cuibului felixian de la Luju!Sigur ca oricine poate face o astfel de plangere,.ea poate fi sau nu luata in consideratie de parchete,dar mai exista si inversul medaliei:procesul de calomnie! Daca LCK se hotaraste sa mearga pe aceasta cale se poate imbogatio din danune ! Sau nu,daca sunt reale!ramane de vazut,dar pana una alta ea este in carti pentru o functie de inalt functionar UE,in urma unui concurs,nu numita prin cutuma ca si un comisar,de aici marea oftica a adversarilor! Si frica!

  3. …de ce ? nu ajunge anul 2019 ca sa poata fi pusa sub acuzare in cele 19 dosare penale in care are calitatea de suspect ,ptr o gramada de infractiuni?! Nu va mai ajunge veci in functia la care viseaza …mai ales ca abia din 2020 va fi infiintat Oficiul Procurorului European !Deci…mai e mult pana departe ! de obicei,cine rade la urma…rade mai bine !

  4. Nu mai inteleg nimic nu suntem cu totii egali in fata legilor ? Nu asa ne-a zis domnita justitii ?

  5. Kovesi va trài blestematà fiind de victimile sale ! Nu toti sunt gata sà uite ce au îndurat !
    Dar fosta procuroare nu are mustràri de constiintà ! Prin ce a fàcut ea „ràspunde” atavismului speciei , comunei primitive , cînd se sacrificau prizonerii , mai târziu fiind inventate executiile publice unde „pasionatii” exaltau în delir ! EA REPREZINTA =REZIST, CEI CARE RAGUSESC STRIGÎND ” DNA SA VINA SA VA IA” SI ARBOREAZ0 SPÏNZUR0TORI CARE AU LA CAPaTUL FUNIEI EFIGII ALE CELOR DIN PSD-ALDE !
    ESTE O INFRICOSATOARE IMAGINE PE CARE VOR SA O PROIECTEZE PESTE VIITOR MACOVEI,FOSTA PROCUROARE COMUNISTA, PERSONIFICARE SATANICA SI KOVESI-COLEGA EI SI ALTII , ALTELE CA EI , ELE ! SCHIMBUL E GATA , PRIVITI GREVISTII !

  6. D-le Piperea nu va mai maculati,nu va mai dezonorati participand la penibilele sedinte-staliste de la Antena 3!
    Acolo la A3 despre psd numai de bine desi guvernarea condusa de satrapul de Teleorman e un dezastru. N-au construit nimic dar fac pomeni cu scop electoral din bani imprumutati de la banci.
    Cred ca nu va place ce face D-l Abraham spre dezonoare domniei sale. De ce o face? Nu are suficienti bani? Rusinos!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.