Un atac cu bombă împotriva unui microbuz al poliției în provincia Igdir din estul Turciei s-a soldat marți cu victime, conform AFP.
Potrivit ultimului bilanț, 12 poliţişti au fost ucişi, după ce un bilanț anterior consemnase 10 victime.
Atacul a fost atribuit rebelilor kurzi din Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK).
În urmă cu doar două zile, 16 militari turci au murit într-un atac în sud-estul țării, la Daglica, în urma căruia aviația turcă a desfășurat în noaptea de luni spre marți o operațiune de anvergură împotriva pozițiilor PKK în nordul Irakului.
O bombă artizanală a explodat la trecerea unui vehicul al poliției în timp ce acesta circula în regiunea Aralik, limita frontierei Turciei cu Azerbaidjanul, Armenia și Iran, au indicat pentru AFP surse din serviciile de securitate de la Ankara. Alți trei polițiști au fost răniți în această ambuscadă, potrivit acelorași surse.