Atac brutal lângă Paris

Un bărbat a fost decapitat în Eragny, o comună din suburbiile de nord-vest ale capitalei Franței, informează presa franceză. Acesta era profesor de istorie și preda la școala din localitate.

În jurul orei 17:00, un echipaj de poliție a observat un individ care avea asupra sa un cuțit, în imediata apropriere a locului unde a fost descoperit bărbatul.

Forțele de ordine l-au somat pe cel înarmat să se predea, dar acesta a refuzat. Polițiștii se temeau că ar putea avea și o vestă cu explozibil asupra sa, iar după câteva minute, suspectul a fost împușcat mortal.

Din primele informații, cel împușcat de poliție și principalul suspect în acest caz, este chiar un elev de-ai profesorului. Nu este clar ce l-a determinat pe elev să recurgă la gestul său, dar presa franceză relatează că profesorul le-ar fi prezentat elevilor caricaturi cu Profetul Mohamed.

Elevul avea 18 ani, era de origine cecenă și nu avea legături cu terorismul.

Momentul în care suspectul este împușcat a fost surprins de un localnic. Înainte de a fi împușcat de poliție el a strigat „Allah Akbar”

Patru persoane din anturajul suspectului împușcat, inclusiv un minor, au fost reținute. O anchetă a fost demarată de Procuratura Națională Antiterorism (PNAT).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

29 de Comentarii

  1. Politistii, pompierii, medicii, preotii, …….
    de ce sint macelariti in drum ca ei nu au de a face cu caricaturile? De ce in alte tari este la fel?
    LUATI SEAMA ROMANI!

  2. Ati adus 1 milion de migranti fara control,fara nici un discernamint in Europa,dna Angela Merkel,din aceasta cauza atentatele teroriste facute de musulmanii pagini au ajuns o normalitate!!!!Uniunea Senila Europeana,in senilitatea conducatorilor ei,insista pe primirea fratilor musulmani?!?!?cind vreodata!!!! Si integrarea lor in Europa crestina!!!!!
    Ati distrus pacea si linistea si civilizatia europeana,senili conducatori ai UE!!!!!

  3. Spune-i favoritului tau, sasului ce pupa smerit papucii Mercaloaiei. Va umple Romania cu transele de imigranti cu care-l va cadorisi babushka.

  4. Foarte bine ! Sa mai termine dracului cu Islamofobia devenita sufocanta si practicata in beneficiul Israelului.

  5. Sunt sigur ca acel dascal mizerabil nu a spus nimic copiilor despre esenta Islamului, nasterea, dezvoltarea etc , dar le’a aratat caricaturi. Iata 2 aspecte pozitive si importante din Islam, pe care propaganda inversunata Iudeo-Crestina (Crestinii sunt slugi in cazul asta) le ignora complet. Isus este citat de 35 de ori in Koran ca mare profet. Apoi, Mohamed cand a trecut pe langa manastirea Santa Catherina din Sinai (unde Moise a primit poruncile) a spus discipolilor lui : „De aceasta manastire sa nu va atingeti”-si nici un musulman nu a facut’o vreodata. Acel dascal e tot un fel de „Charlie” si pentru cine lucreaza acesti soareci?-ia ganditi’va. Eu i’l felicit pe autorul decapitarii-desi sunt Crestin-Ortodox.

  6. O sa vina @ jardain sa fim toleranti ca nu s-au integrat saracii, si ca l-a adus Soros in Franta din marinimie!

  7. Din moment ce francezii si-au dorit mereu toleranta si diversitatea populatiilor de peste Mediterana acum o au.

  8. Profesorul de istorie nu a înțeles nimic din istoria contemporană. Există subiecte sensibile precum credințele religioase, subiecte care ar trebui să fie tabu chiar și la orele de exprimare liberă.

  9. Foarte interesant ,unii crestin ortodocsi ,cum se recomanda,sunt indignati de acele caricaturi,pe buna dreptate,insa putini au o reactie la modul cum este injurata si ponegrita Biserica Ortodoxa si credinciosii ei.Pai daca musulmanii taie capete pentru niste desene cum ar proceda daca Islamul ar fi batjocorit in Franta de catre tot felul de cretini precum Biserica?Probabil Franta ar arde de la un cap la altul.

  10. Si pana la urma prostalaul acela de profesor nu mai avea alt subiect de discutat la ora de istorie decat despre caricaturile lui Mahomed? Cu atat mai mult cu cat in mod sigur printre elevii sai puteau sa fie si musulmani.
    Si eu ca ateu ortodox nu m-as simti prea confortabil sa vad caricaturi cu Iisus facute de musulmani.

  11. In aceasta situatie nu cred ca vreun crestin te-ar scurta de cap.Sigur,te poti indigna,poti protesta dar sa iei viata unui om pentru niste desene parca e prea mult fiindca vad niste capete patrate pe acest forum foarte fericite ca s-a infaptuit o crima.Ce s-ar intampla daca un crestin ar taia capul unui musulman pentru ca a insultat-o pe Fecioara Maria?Ce s-ar mai indigna presa ,ce ar mai protesta politicienii si toti spalatii pe creier de pe Net aflati in oastea neomarxista.Din fericire un crestin nu ar face niciodata asaceva.El doar intoarce celalalt obraz.

  12. Desi socotesc ca „prorocul” n-a fost proroc si sint crestin, obiceiul mai nou occidental de a lua in deradere sentimentele religioase a unui om, este o mizerie si nerușinare crasa.
    Ei, cu musulmanii n-o sa le meargă… N-ai de ce să-ți bati joc de sentimentele unui credincios. Suporta consecintele…

  13. Macron spunea recent ca Franta este o tara care permite (in virtutea drepturilor omului),sacrilegiul Religios,mistocarirea presedintelui,ministrilor,parlamentarilor,,natiilor, etc
    Atunci de ce este inchis,interzis si amendat permanent Dieudonné(humoriste, acteur et militant politique français:))??
    De unde atata falsitate, ipocrizie, fățărnicie,”poate sa imi spuna cineva”(vorba aluia care striga la pereti)?

  14. In razboiul din 1877 dupa ce-au intrat in Plevna romanii au fost intampinati in fata bisericii bulgare din localitate de tot clerul ortodox in odajdii ,confirmand larga toleranta a musulmanilor fata de cetatenii crestini.
    (conf. Radu Theodoru – Cronica eroica ).
    Musulmanul are suflet bun atat timp cat nu te iei de religia si de femeia lui.( Gala Galactio -Papucii lui Mahmud.)
    De ce unii o cauta cu lumanarea si-i jignesc fara motiv, desi rezultatele sunt previzibile.Ce treba au cu religia altora.De ce nu le prezinta caricaturi cu papa si cu catolicii de pe la ei.
    Franta este singura tara din lume care a stipulat in constitutie, dupa comuna din paris ,ca D-zeu nu exista.

  15. (I): N-ai dreptate, @R.C. 1. Criminalul : de origine cecena. 18 ani.2. Tipul de 48 de ani la care te referi fiind unul din instigatori, care-a publicat pe-o retea sociala (facebook? twitter?) un comentariu filmat, însotit de-ndemnul de-a-l pedepsi pe Profesor. 3. criminalul a fost împuscat de politie (desi prea târziu. Nici ea, nici autoritatile, de la primar si restul administratiei din oras, serviciile de informatii, inclusiv, nefacându-si datoria la timp). 4. „caricaturile” (care NU-S „CARICATURI”, sunt desene, portrete, numai ca reprezentarea umana, în general, si-a profetului, în special, sunt interzise-n religia musulmana, ICONOCLASTA. De-aicea, si pretentia lui Erdogan de-a acoperi cu vopsea frescele romane din Catedrala Sf Sofia, Constantinopol, fresce reprezentându-i si pe Constantin si Elena), „caricaturile” în cauza aparusera de câtiva ani în Charlie Hebdo, constituind motivul atacului redactiei si mortii aproape a întregii echipe de-acolo. Retiparite si de echipa actuala, cu prilejul procesului asasinilor de la Charlie Hebdo. NU-I VORBA DE „CARICATURI”. De Mohamed NIMENI NU SI-A BATUT JOC. Portretul tipului fiind însotit în Charlie Hebdo de-acuma câtiva ani de comentarii privind conditia umana. Fanaticii musulmani, însa, ANALFABETI, nu vor sa priceapa ca filosofia e-alternativa laica a religiei, pe de-o parte, si ca Mahomed al lor are dreptul de-a se exprima asupra subiectului, inclusiv într-o revista asa-zis „satirica”. 5. Victima, Profesorul: crestin si alb, preda la clase de elevi cu majoritate musulmana. Ai caror parinti erau si sunt si analfabeti, si fanatici. În regiunea pariziana, în care statul de mult a-ncetat sa existe.

  16. (II): Majoritatea albilor din regiune si mutându-se-n parti mai linistite ale tarii, în care, adica, PRIMARIA înca-i PRIMARIE, ADMINISTRATIA (POLITIA, INCLUSIV), înca exista, SERVICIILE DE INFORMATII înca-si fac datoria, si SCOALA-I SCOALA (NU MOSCHEE). Vinovata de moartea Profesorului fiind STÂNGA FRANCEZA (care se pregateste sa voteze si predarea în scoala a limbii arabe, motiv de-nlocuire, pentru o majoritate în devenire a populatiei, a limbii franceze înca oficiale-n tara. Musulmani din ce-n ce mai multi refuzând sa recunoasca Franta, institutiile, istoria, cultura si civilizatia ei. Substitundu-le c-o religie totalitara (în care, adica, moscheea si SHARIA = „Statul”, LEGEA). Tuturor „comentatorilor” de mai sus: nu va mai vârâti în ciorba, ca nimeni nu v-a cerut „interpretari”, nimeni nu v-a cerut SHARIA, scandalosi pronuntându-se în afara subiectului! Duce-ti-va sa sedeti voi (@Horia Cornescu, @Smarandache, si restul) între musulmanii analfabeti si fanatizati, carora singurul lucru producându-le extaz e sacrificiul, sângele albilor crestini, al „apostatilor”!. Valea, si repede! Asa-i când „RELIGIA” de pe la colturile strazii, „priceputa” de ANALFABETI MÂNCATORI DE OAMENI ÏNLOCUIESTE INSTITUTIILE STATULUI, desteptilor! ASTA fiind TOTALITARISMUL, nu altceva! Ca Franta-si permite sa le dea „lectii” altora, dupa un Hollande-Macron în Siria, fiind tragedia.

  17. Sa vedem ce zice presa franceza . -le figaro
    . Il y a quelques jours, ce professeur aurait montré en classe des caricatures de Mahomet dans le cadre d’un cours sur la liberté d’expression. Un parent se serait plaint, notamment à travers une vidéo sur les réseaux sociaux.
    Nordine Chaouadi explique que le professeur avait demandé, la semaine dernière, aux enfants musulmans de sortir de sa classe pour ne pas être choqués par une caricature du prophète.
    -le monde
    Neuf personnes se trouvent en garde à vue au lendemain de cette attaque. Parmi ces personnes figure le père qui s’était indigné, dans une vidéo diffusée sur les réseaux sociaux, que l’enseignant ait montré des caricatures de Mahomet «nu» pendant un cours dans la classe de 4e de sa fille.

  18. sa vedem ce zice presa din Ysrael
    Haaretz
    The teacher had shown pupils in his class cartoons of Prophet Mohammad, which are considered by Muslims to be blasphemous, police source says

    Linda Sarsour wants to know where to send flowers -la familia killerului sau a teacherului

  19. @gore pirgu: ziaristii francezi, ca-ntotdeauna când e vorba de islam, scriu tâmpenii (provocatoare): Charlie Hebdo n-a publicat NICI O „CARICATURA” de-a lui Mahomed. I-a publicat un desen, o schtia de portret, cu, asa zicând, relectii filosofice ale tipului privindu-i pe unii din sustinatorii lui fanatici. Ori, si asasinii redactiei Charlie Hebdo, si criminalul de ieri, auzisera (fiindca de vazut si citit, greu de crezut), c-ar fi fost vorba de „caricaturi”. La fel cum e gresit, daca nu provocator, de-a vorbi, în cazul unei religii (prin esenta, încremenite, dogmatice), de „libertate de exprimare”. De critica ei, la fel „criticii ratiunii pure” (Kant), de pilda, se poate vorbi. De „libertatea de exprimare” în fata unui corpus, a unui TOTALITARISM, a ceva COMPACT, nu. Din punctul asta de vedere, „cartoons”, cuvântul folosit în Israel în loc de „caricaturi”, mi se pare mai judicios. Ps observi ca musulmanii din Isarel (ori din Orientul Mijlociu, în general), nu s-au revoltat si n-au comis atentate urmare publicarii si republicarii, de catre Charlie Hebdo, a desenului-portret al lui Mahomed.

  20. ai gasit un exemplu gresit in Cartea lor exista un singur capitol dedicat femeilor si acel capitol este pt Sfanta Maria, asa ca nu cred ca un musulman ar vorbi de rau despre cineva care este trecut in Cartea lor.

  21. ciuhaaapiiiii! obedineta mastii si viitoarele decapitari ale unor maimutze cu slapi, CARE SUNT INCURAJATI SI IMPINSI SA OCUPE IOROPA! asta va fi ioropa „omului nou”. ioropa „dezlntuita”, sodoma si gomora – ciuhapii sunt recunoscuti pedofili si isi sodomizeaza propii plozi! TREZITI-VA!!

  22. ptpt Kuku Krau Apreciez admiratia nesfarsita pt Islam si valorile lui cu care vad ca esti foarte la curent.De fapt de la o vreme observ ca tot mai multi trotinetisti de pe la corporatii ati devenit admiratori ai islamului iar Romania ,de fapt toata Europa,e plina de crestini care studiaza Coranul si nu au citit in viata lor o pagina din Biblie.Crestinii de acest fel lasa urmasilor un viitor de aur.Ramane de vazut daca la un moment dat vor mai avea si capetele pe umeri.

  23. @Rollason Ati descris perfect ce se inrampla in Franta.
    Islamul este o ideologie integrista deoarece interzice atat criticarea Coranului cat si interpretare sa neliterala.
    Fiind un simplu cod etic, ce a fost imbratisat de popoare inapoiate, nu poseda metafizica, insa poseda o vointa de cucerire universala, prin sabie si pantec.
    Pe musulmani ii deranjeaza existenta arhivei arhitecturale si culturale preexistenta lor si tot ce nu li se supune.
    Islam inseamna supunere…

  24. @Neos: e tragic, în Franta, ca tonul absentei statului se da chiar din regiunea Capitalei, Paris. Tragice fiind si rugaciunile pe strada (Marine le Pen numindu-le, si-având dreptate, „ocuparea teritoriala a tarii”), si „formarea” imamilor de catre Arabia Saudita si-alte structuri integriste, si finantarea, de catre aceleasi, a constructiei de moschei în tara. Mai ales ca Franta-si spune tara LAICA. Si-n cazul care ne preocupa, respectivul individ, CECEN, n-avea ce cauta acolo, când francezii bine-ar fi trebuit sa stie de ce-au izbucnit razboaiele-n Cecenia si de ce individul era urmarit informativ (si nu numai) în Rusia. Retardat mental si violent. În Franta, mai si acordându-i-se … azil … POLITIC! În FRANTA … LAICA (sic!) , acordarea de azil POLITIC unui fanatic musulman parându-mi-se culmea imbecilitatii. Primii care-ar trebui sa raspunda de asasinatul comis acuma de cecenul respectiv fiind aia care i-au acordat dreptul legal de-a sedea-n tara (cartea de sejur a individului era valabila pâna-n … 2030!) Statul francez, adica, fiindca PREFECTURILE acorda vizele de sedere, si PREFECTUL = STATUL în teritoriul respectiv. Castaner. Fostul ministru de interne, în subordinea caruia, si DST. Care Castaner, de crapat ochii Vestelor Galbene a stiut, sa-si apere, însa, tara, nu. La fel ministrilor de interne dinaintea lui (de sub Hollande. Am uitat cine-a(u) fost). Si Prefectul regiunii Île-de-France. A carei presedinta-i alta bezmetica, madam Pecresse. Valérie. Platiti, pe deasupra, si din banul PUBLIC. „Stat” (în cap). ASTA-i Franta. Multumesc.

  25. @Neos, post scriptum: Bruno le Roux a fost ministrul de interne al lui Hollande. Sorosist. Partizan al „revolutiei portocalii”-n Ucraina. Persona non grata-n Rusia.

  26. Statul francez nu cunoaste notiunea juridica de „blasfemie”, insa se incapataneaza sa primeasca cu bratele deschise hoarde de musulmanii care nu accepta aceasta stare de fapt. Cu consecintele tragice cunoscute…

  27. @Neos (I) : am impresia ca se va legifera-n privinta „blasfemiei”: legala (de unde, alte consecinte). Numai ca : 1. Povestea „caricaturilor lui Mahomed (care NU erau caricaturi. Un desen-portret explicat prin „pacat ca-s adorat de idioti/cretini” neputând fi calificat de „caricatura”, ci de program politic), „caricaturi” care nici macar nu-s blasfematorii, NU-si are originile-n Franta, ci-n Danemarca lui Anders Fogh Rasmussen. Care n-a rezolvat-o, asa c-a ajuns secretar general NATO. Charlie Hebdo reproducându-le, c-o adaugire (si la un oarecare interval de la afacerea daneza). Musulmanii (francezi si nu numai) fiind, însa, clientela electorala a (national)-socialistilor. Aflu, de altfel, c-ar functiona si scoli (islamice) ILEGALE, pe la diferiti particulari, lucru pe care legea privind separatismul l-ar fi sanctionat, lege care, înaintea asasinarii profului, risca de-a fi ascunsa (iar) în cine stie ce sertar, dar care-acuma ar avea sanse de resuscitare.

  28. @Neos (II): 2. „Hoardele” : alea din Orientul Mijlociu (de unde i se trag toate relele Europei) si din Mali = „co-productii” americano-franceze: razboaiele din Libia (Gadafi = Sarkozy-Obama, Biden), SIRIA (Bashar = Obama, Biden-Macron) împotriva unor lideri LAICI. + Ucraina (Obama-Hollande-Macron), în apararea „revolutiei portocalii”, neo-naziste. 3. Povestea cu „slabirea Rusiei (= Razboiul Crimeii, „doctrina” Marii Britanii, resuscitata, actualmente de Democratii din SUA, OBAMA-BIDEN, care-au transformat-o-n strategia … NATO) producând Beslan. Criminalul caruia Franta-i acorda … azil POLITIC = cecen, si el. Fiindca la Beslan n-au murit decât vreo 400 de persoane, dintre care numai vreo 190 de copii. „Motiv” de-a-i fi acordat „azil politic” individului retardat mintal (de catre admnistratiile Hollande-Macron-Cazeneuve-Bruno le Roux-Castaner), si-mpins de la spate de-alti retardati mintali („retele sociale” + TV ARABE, revansarde + de-asa zisi „imami” autoproclamati, dupa moda predicatorilor sectelor religioase. Fiindca asta-i povestea si-n secte, si-n moschei: se exprima, conduce, adica, PRIN CUVÄNT, orice iluminat are chef. Si-analfabet, în plus). Frantei lipsindu-i, de altminteri, înc-un Robespierre, înc-un „pur”, criminalul din Conflans-Saint-Honorine, ca mortii reglarilor de conturi între ceceni (Lyon-Dijon, daca nu ma-nsel) nu-i ajungeau. Nu-i asa!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.