Atac cu băutură, țigări și cu ce s-a mai nimerit!

Război dur al decarațiilor între Gabriela Firea și Ludovic Orban.

Tonul l-a dat Orban care a criticat, duminică dimineață, investițiile de „sute de milioane” în companiile municipale care „nu fac nimic”, susținând că rezultatele mandatului Gabrielei Firea sunt „egale cu zero”.

Orban a promis că cel mai important proiect de infrastructură care se va realiza în Bucureşti este autostrada de centură a Bucureştiului”, iar despre Firea, a afirmat:

„Dacă azvârli sute de milioane în nişte societăţi care nu fac nimic, societăţi ale primăriei, în care nu faci altceva decât să angajezi clientela publică să plăteşti salarii mai mari decât se plătesc în sectorul privat, nu e de mirare că dacă stai şi analizezi rezultatele mandatului sunt aproape egale cu zero pe proiectele de investiţii importante. Dacă tot e să vorbim de corelarea proiectelor de investiţie, Prelungirea Ghencea e un proiect care timp de trei ani şi ceva aproape a bătut pasul pe loc, el trebuie coordonat cu lucrările care se fac la Centură, la nodul de intersecţie între Prelungirea Ghencea şi Centură, astfel încât să poată asigura o fluenţă în transportul pe relaţia cu Domneştiul”.

Ludovic Orban a menţionat că are o listă cu zeci de proiecte care au bătut pasul pe loc, printre care a amintit podul de la Ciurel, podul de pe Splaiul Independenţei, patinoarul Flamaropol, Sala Polivalentă

Firea a răspuns, duminică, atacului lansat de Ludovic Orban, spunând că premierul a lansat „jihadul” împotriva sa și că țevile „nu se repară nici cu whiskey, nici cu mandolina”.

„V-a explicat chiar domnul Orban că are un singur obiectiv, nu de a face ceva bun pentru țară, ci de a schimba primarul general al Capitalei. De altfel îmi spun și mie prieteni, colegi, cunoscuți, că domnul Orban a declanșat jihadul împotriva mea și trebuie să mă atace pe mine. Discută cu tot felul de jurnaliști de investigații, să scormonească, să inventeze ceva în legătură cu mine, doar-doar mă vor schimba de la Primăria Generală. Încearcă să racoleze oameni din echipa mea, încearcă să schimbe majoritatea din Consiliul General”, a spus Gabriela Firea.

Primarul general a lansat, la rândul său, un atac la liderul PNL, spunând că nu s-a schimbat deloc față de vremea când era viceprimar.

„De când era viceprimar (Orban – nr.) stătea în biroul care era ca un bar de negri, numai cu băutură, numai cu țigări, numai cu persoane pestilențiale și văd că domnul Orban nu a făcut niciun efort să depășească acel nivel”, a acuzat primarul Capitalei.

Firea a mai spus că Orban este „egal cu Dragnea”.

„Din punctul meu de vedere Orban este egal cu Dragnea, asta e concluzia pe care pot să o trag, de vreme ce domnul Orban a vorbit în stânga și în dreapta, dat un guvern jos, nu ca să le fie mai bine românilor, ci ca să adună oameni PPE în plenul european. Țevile nu se repară nici cu whiskey, nici cu alcool, nici cu cântatul la mandolină. Asta făcea când era viceprimar, probabil că asta face și acum. E dreptul meu la replică la aberațiile pe care le-a spus. Înțeleg că s-a dus în calitate de cetățean, era un cetățean nemulțumit și făcea declarații, pentru că un premier nu poate să facă astfel de declarații care nu au nicio legătură cu realitatea. Deocamdată vorbe în vânt”, a mai spus Firea.

Primarul Capitalei a mai anunţat la Digi 24 că va organiza o conferinţă de presă în care va prezenta „fiecare obiectiv de investiţie”, precizând că Prelungirea Ghencea, la care s-a referit premierul duminică, este un obiectiv al Ministerului Transporturilor.

„Toate cele afirmate de domnia sa nu au nicio legătură cu realitatea din teren. E clar că ori nu citeşte, nu se informează sau nu are consilieri buni. Voi organiza săptămâna aceasta o conferinţă de presă, în care voi lua fiecare obiectiv de investiţie în parte şi voi spune cu dovezi, cu acte, cu documente cum am preluat acel obiectiv, la 10-15 la sută, şi unde am ajuns – peste 90 la sută la foarte multe obiective de investiţii. Ca să vedeţi cât de proastă pregătire profesională are domnul Orban: se referea la Prelungirea Ghencea; acela este un obiectiv de investiţii al Ministerului Transporturilor, deci domnia sa, prin CNAIR, va trebui să se ocupe de acel obiectiv de investiţii. (…) Domnul Orban este un premier superficial şi îmi pare rău să spun acest lucru, pentru că vom simţi cu toţii”, a spus Firea într-o intervenţie la postul tv.

Gabriela Firea a adăugat că Ludovic Orban, la întrebarea despre pensii, salarii şi investitori străini şi români, a răspuns că trebuie schimbat primarul general al Capitalei.

„Presa l-a întrebat ce face cu pensiile, ce face cu salariile, cum atrage investitorii străini şi români şi domnia sa a spus: ‘Trebuie să o schimbăm pe Gabriela Firea’. Cu asta se va ocupa şi, din nefericire, vor avea de suferit toţi românii. Nu am ce replică să-i dau, decât că prin astfel de comportamente nu se rezolvă problemele nici din Bucureşti şi nici din ţară. 15 ani de zile, PNL a condus RADET-ul, PNL a condus Direcţia de Investiţii, Direcţia de Infrastructură, Direcţia Economică în Primăria Capitalei. Am găsit jale, iar acum în trei ani eu trebuia să rezolv toate neîmplinirile din Bucureşti din ultimii 30 de ani. Nu este corect”, a mai afirmat primarul general al Capitalei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. Peneleprele au reinceput campania prin propaganda agresiva si mincinoasa care a dus la demonizarea lui Dragnea si luarea cu japca a guvernarii in favoarea strainilor a bancilor si multunationalelor !!!

  2. Firea Sârmancur lupta cu sârmele și cu dintîi pentru dreptatea ei,care e altă decât a noastră!
    Dă din casă, acum despre Orban!Dacă ne spune și cât de lung avea filtrul Guvernatorul și ce poezii scria ea (dimineață până seară)cu Radu Vasile,ca două muze(e),când trebăluia ea pe la ușa lui,ca sereista ce este,înclin să o cred!
    Poolitrucii si forumistii credinciosi poolitrucilor,cred ca ne-am nascut ieri:)))

  3. Super doamna Firea.Prea și-a luat nasul la purtare acest mic prim-ministru,ajutat de un președinte, care zi de zi încalcă Constituția(de ce nu propune schimbarea ei daca nu-i convine?) .Ajutat de niste politruci că:Ponta,Tăriceanu,și Kelemen H,Basescu etc.sa asceada in pozitia de prim-ministru.Toti aceștia nu și-au urmărit decât propriile interese nicidecum ale țării ,ale poporului.Daca nu veți ceda și veți lupta in continuare cu aceleași arme că și ei nu vor avea nici-o șansă.!Mult succes in continuare.

  4. Poate se repara tevile cu tramvaie turcesti, spagi, chermeze pe banul public, ajutoare de facut copii la membre de partid si cu angajat tot Voluntariul la stat. Sa isi puna fustele in cap la ea la tara de unde a venit!

  5. Cand construiesti imbibat in Wsiki ai toate sansele sa crezi ca un trotuar e o autostrada cu 6 benzi, iar cand ti-ai schimbat mandolina cu ligheanul inseamna ca ai de gand sa bagi pe cineva la apa.
    – Cand educatia formeaza oameni iresponsabili si votul ii certifica, cand proptelele celor de la UE intra in actiune si
    nu-i lasa sa cada, ai toate sansele sa asisti la asemenea manifestari din partea unora. Un minim de civism ar face din Ludovic al XVII un demn urmas al regelui Frantei. Dar la noi, civismul se reduce la pupat funduri, la scandat lozinci antistatale si la dezinformari crase.
    – Cand educatia formeaza analfabeti functionali e normal ca cei care se scalda in raul ei plin de ura si impotenta sa fie solidari si sa se manifeste cu dragoste unii fata de altii, asemeni fetelor de la Capalna.
    – Cand ai renuntat la orice urma de credinta in Divinitate e normal sa te manifesti ca un mic zeu demonic si sa-ti permiti orice actiune si orice tip de limbaj.
    – Cand traiesti doar pentru putere si placerile ei e normal sa n-ai principii si sa canti la mandolina melodia molustei cu brate de macara.
    – Cand esti o piesa din Principul Dominoului e normal sa urlii pentru orice piesa care-l compune, caci, nu-i asa, cadere uneia o antreneaza si pe a ta.
    – Vedeti acum, si dumeavoastra, care sunt efectele inanitie materiale si intelectuale.
    Concluzia 1: feriti-va de glanda HIPOFIZA !
    Concluzia2: Si cand esti prea mic si cand esti prea mare tot glanda HIPOFIZA e vinovata. Oare ce-o fi avand glanda cu PNL-istii, cand toate celelalte organe concura pentru promovarea si mentinerea lor la putere.

  6. Termenul Jihad este folosit in Exclusivitate de Musulmani.
    Cadina Gabriela Firea de cind s-a converitit la Islam nu serveste decit Autobuze si Tramvaie Turcesti.
    Este arhicunoscut faptul ca Produsul Auto Turcesc este ca Ceasul Ruhla: O zi Merge o Zi Sula !
    Ungurul Ludovic Orban Refuza plata Tributului si a Declansat Cruciada impotriva Spahiilor din Primaria Cadinei pentru a Recupera Visteria Principatelor. Va curge Singe…

  7. SicaMandolina nu vede ca patinoarul flamaropol se face conform proiectului.Habar nu are ce debutează importanta este Firea care îi stă în gât.Nu are motive dar trompeteaza baliverne asa cum i se comanda de la treicoceni .

  8. Fără penelepre- Treicoceni- foarte tare. Poate merge si un stiulete ca de aia sunt in extaz toti aplaudacii lui treicoceni.
    Fara penele pe ei arata ca si stiuletele fara boabe- goi si buni de prajit sau de pus pe foc.

  9. In afara de ai tine pe bucuresteni in frig, parangheli, autobuze turcesti, tranvaie turcesti, a pradui banu public si a-si pune „poalele’n cap” aruncand cu jigniri, insulte si calomii, a mai are o „specializare”…in maritish, astai madam de „sarma’nkur”! Asa „primar” am meritat noi in capitala?!

  10. două zdrenţe colorate şi-ai făcut un tricolor…vaidinoi…

  11. Orban este atat de amator in tot ceea ce inseamna politica si guvernare incat oricine il baga in seama se autocompromite.

  12. Haideți sa nu fim fani îndoctrinati!
    Firea ripostează ca o tata de mahala
    acesta e stilul ei.
    Reteaua de termoficare este un dezastru. O idee ar fi transformarea punctelor termice in centrale pe gaze
    Autobuzele si acum tramvaiele turcite trebuie sa fie investigate de procurorii DNA. NU CRED IN COINCIDENTE. SUNT SUME MARI DE BANI IN JOC. Firme dinafara UE câștiga in dauna celor din Romania. Ce e la mijloc? Bani mulți, multi .

  13. SALUT,NO MERCY,DNA.FIREA,CU LUDOVICUL AMETIT DE VISIKI,PANA SE DEZMEMBREAZA!ACUM,AM EU BATA PTR.DOBITOCI!Am,totusi,o intrebare normala,consider,lasand naibii avariile,care,culmea si astea trebuia sa le faci intr-un mandat,instant sa nu dardaie votacii penali,citind un singur comment pe ce vreau sa stiu,in anul cand s-a inchis Flamaropol,am apucat un meci,ultimul apoi lacate pe ani!De atunci,nu m-am mai uitat pe nicaieri,la hochei,iar question e va mai fi sau ii punem lacat definitiv?E un sport care merita,de fapt toate,chiar imi place,Geru et.comp is istory,dar….!Urmaresc!

  14. @oana: Aici este vorba despre ce spune Firea despre betivul tau. Totul este perfect credibil. Sica ramane Sica chiar daca este acum premier.

  15. Doamna Firea, trezirea din clopotniță a fost parțială. Suntem post s-au ați uitat. Dacă aveți un pic de credință vă gândiți cu drag și compătimirea la domnul Dragnea cel din închisoare și nu cu pizmă și ranchiună. “Căci flămànd am fost și Mi-ați dat să mânânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit. Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cetcetat; în temniță am fost și ați venit la Mine… Iar Împaratul, răsounzând, va zice câtre ei: Adevărat, zic vouă întrucât ați făcut unuia dintre fații Mei, prea mici Mie Mi-ați făcut. (Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 25)

  16. Unele comentarii pt ca sunt liberale devin libertine, vulgare, altele urmaresc linia paharului, ca o explicatie la niste trasaturi: ale fizionomiei, timbrul vocii, lentoarea exprimarii. Le-as mai imparti in: psihoza barbatilor impotriva femeilor, invidia unor femei impotriva altor femei si vesnica obsesie cu turcii, alte popoare, desi un procent urias din tot ce este pe piata contine munca unui asiatic, fie turc, chinez, etc. In Europa poate germanii asambleaza avioane, masini, dar piesele, munca migaloasa si platita putin o fac asiaticii, priviti-va mai atent tabelta/tel, etc. si veti observa: made in China. De ce va deranjaza turcii? Ati uitat de copiii si femeile rapite de otomani? Voi chiar nu intelegeti ca o parte din ei au sange romanesc? Voi nu stiti ca in antichitate Turcia a fost locuita de frigieni si hititi rude cu europenii? Dispretuind munca lor veti ajunge ca si altii sa dispretuiasca produsele lucrate in Romania. Cat de inculti sunteti? La PIB/loc ei sunt pe locul 69 noi 70. Cat despre istorie, turcii ne-au lasat in pace sa credem in ce vrem spre deosebire de austriecii care ne-au persecutat si obligat sa ne convertim. Inca nu ati inteles ca uneori europenii ”civilizati” au fost si sunt mai rai, mai cruzi decat altii?

  17. Pt.@oana .Bețivul meu? De ce al meu? „Sică rămâne Sică…” Si prostia rămâne , nu e trecătoare ca frumusetea!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.