Atacuri aeriene împotriva Statului Islamic în Siria

Armata americană şi forţe ale unor ţări „partenere” au efectuat, pentru prima oară, raiduri aeriene contra unor poziţii ale grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria, a anunţat Pentagonul, transmite AFP.

„Pot să confirm că armata americană şi forţe ale naţiunilor partenere efectuează o acţiune militară contra teroriştilor din cadrul SIIL în Siria cu avioane de vânătoare, bombardiere şi rachete de tip Tomahawk”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat într-un comunicat.

UPDATE Peste 20 de combatanți ai Statului Islamic au fost uciși în loviturile aeriene ale SUA și aliaților lor de marți dimineață asupra orașului sirian Raqqa și a împrejurimilor, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. „Peste 20 de membri ai Statului Islamic au fost uciși în loviturile aeriene asupra a două poziții ale organizației în provincia Raqqa, care au fost complet distruse”, a precizat OSDO. Agenția Reuters, care citează același ONG, relatează despre „zeci de răniți și uciși” în urma primelor lovituri aeriene ale SUA și aliaților asupra pozițiilor SI.

Alături de SUA participă la aceste atacuri şi partenerii din zona arabă, potrivit unei declaraţii a unui înalt oficial militar american. Aceste națiuni sunt Bahrain, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Iordania.

Acestea sunt primele raiduri împotriva grupului terorist Statul Islamic din Siria după ce președintele Barack Obama anunţa, la începutul acestei luni, că este pregătit să lanseze atacuri aeriene în zonă. În Irak, o astfel de operațiune a început încă de luna trecută. Începând din 8 august, poziţii ale grupării SI în Irak sunt aproape în fiecare zi vizate de tiruri ale armatei americane.

Organizaţia teroristă le-a cerut luni susţinătorilor săi să ucidă cetăţeni ai ţărilor din cadrul coaliţei internaţionale formate pentru combaterea sa în Irak şi Siria.

„Dacă puteţi ucide un necredincios american sau european – în special francezii răi şi murdari – sau un australian, un canadian sau orice (…) cetăţean al ţărilor care au intrat într-o coaliţie împotriva Statului Islamic, atunci contaţi pe Allah şi ucideţi-i în orice fel posibil”, a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SI într-un mesaj publicat în mai multe limbi.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.