Două bombe artizanale au explodat luni seara în oraşul german Dresda, una vizând o moschee, iar cealaltă, un centru internaţional de conferinţe.
Nimeni nu a fost rănit, a anunţat poliţia, potrivit agențiilor de presă străine.
„Mergem pe ideea unei motivaţii xenofobe,” a anunțat marți şeful poliţiei din Dresda, Horst Kretzschmar.
Imamul moscheii se afla în interior în timpul exploziei împreună cu soția și fiii săi, dar nu au fost răniți. Suflul exploziei a provocat însă pagube clădirii.
La scurt timp, clădirea Centrului Internațional pentru Congrese a fost avariată de explozia unui dispozitiv artizanal și barul unui hotel din apropiere a fost evacuat.
Elemente ale unui dispozitiv exploziv improvizat au fost găsite în faţa centrului de conferinţe. Securitatea din jurul tuturor moscheilor din oraş a fost sporită.
Dresda a fost scena mai mult incidente cu caracter xenofob în ultima perioadă. Este locul unde a apărut mișcarea de protest antiislam PEGIDA.