Atenţie, primari! Vi se pregăteşte ceva!

Care este adevăratul substrat al demiterii dumneavoastră?

Practic este a doua oară în trei ani când îmi încetează mandatul printr-o decizie a prefectului de Constanţa, acelaşi prefect şi pe aceeaşi motivaţie a unui aşa zis fals în declaraţii constatat chipurile de ANI , după ce acum doi ani am câştigat definitiv şi irevocabil în instanţă împotriva acestei decizii. S-au încălcat toate regulile unor legi existente într-o ţară civilizată. A atacat şi toate hotărârile, până când a fost numit un vice-primar pe care şi-l doreau ei. S-au atacat hotărâri emise chiar şi cu doi ani în urmă, cu toate că, conform prevederilor legale, prefectul nu are dreptul să atace o hotărâre decât într-un termen de maximum şase luni. Este o comandă politică. Fostul primar, Iorguş, nu poate accepta faptul că a pierdut postul de primar şi ar face orice, ar da orice numai să se răzbune. A ameninţat lumea la şcoli şi licee, angajaţi ai Primăriei, patroni ai unor societăţi comerciale. Personal le-a dat telefon şi i-a ameninţat pe toţi să nu mai facă nimic, să nu mai colaboreze cu mine şi probabil că prefectul actual, având obligaţii faţă de acest Iorguş, actualmente deputat PDL, îi execută orbeşte ordinele. Chiar dacă ştie că încalcă legea, deşi mai mulţi prieteni, rude şi cunoscuţi i-au explicat că nu face bine ce face, el a spus că nu îi pasă, că asta e situaţia. A fost numit prefect şi trebuie să execute ordinele. Din păcate, faptul că sufăr eu, familia mea şi părinţii mei, nu ar fi o atât de mare problemă, eu sunt un tip puternic. Zic că „ducă-se”, nu mă dau eu bătut aşa de uşor. Problema e că suferă cetăţenii din Mangalia, şi ei nu au nicio vină.

Care este statutul dumneavoastră acum? Mai sunteţi sau nu primar?

Practic eu nu mai sunt primarul municipiului Mangalia, probabil pâna luna viitoare, când, cu siguranţă se va anula din nou acest ordin al prefectului.

Dar dacă prefectul vă mai contestă o dată, ce mai faceţi?

A fost ultima lui posibilitate. Dar de fapt, ce mai, vorbesc prostii, dacă a încălcat o data legea, poate să o încalce de câte ori doresc muşchii lui, pe aceeaşi motivaţie. Nu m-ar mira să facă şi a treia oară contestaţie, la ordin politic. Mă aştept la orice. Vreau să ştiţi că au demis trei vice-primari într-o singură zi. Cred că s-a depăşit recordul european în domeniu.

Se creează oare un precedent, în vederea demiterii unor primari incomozi pentru puterea din România?

După părerea mea, se deschide o cutie a Pandorei foarte periculoasă pentru toţi primarii din România. Şi aici atrag atenţia tuturor primarilor din ţară, indiferent de culoarea lor politică, că sunt oameni aleşi şi nu numiţi precum prefecţii, de către o putere temporară. Orice prefect va putea să genereze abuzuri. Că primarii au sau n-au bască, sau cravată , ne pot înceta mandatul de primar în funcţie de comanda politică de la centru. Apoi stai şi te judeci cu ei şi chiar dacă câştigi după cum se vede, te mai demit încă o dată, până îţi fac mandatul harcea-parcea. Nu mai înţeleg nici oamenii nimic, şi nici nu se mai construieşte nimic în localitatea respectivă. Există însă un pericol şi mai mare: aceşti portocalii nu mai ştiu cum să câştige alegerile din 2012 şi vor ca prin aceste măsuri abuzive pe care le iau să creeze presiune asupra tuturor primarilor dinm România, indiferent de partidul din care fac parte, pentru ca ei să treacă în tabăra puterii. Şi aici mă vor da exemplu pe mine. Îi ameninţă deja că vor păţi ce am păţit eu şi o parte din primarii noştri, după cum am informaţii din judeţ, vor ceda.

Daţi-mi două exemple de primari care au cedat la aceste presiuni.

Până acum încă nu au cedat, dar şase primari din Constanţa sunt luaţi în colimatoriu de acest prefect. Le-a atacat toate hotărârile şi vrea să îi suspende şi pe ei. E o nebunie totală!

Putem vorbi de un experiment constănţean care poate fi extins la nivelul întregii ţări în perspectiva campaniei electorale?

Bineînţeles că acest lucru se şi urmăreşte. Să fie clar că puterea politică a unui partid stă în numărul de primari pe care îi are, în numărul de voturi pe care aceştia pot să îl aducă. Asta e clar.

De ce este Mangalia atât de disputată?

A avut un taliban în persoana domnului Iorguş, care s-a zgâriat pe ochi că a pierdut fotoliul de primar, şi un al doilea taliban, care a stat atâţia ani în funcţia de subprefect, care a râvnit la funcţia de prefect şi atunci când a obţinut-o, execută cu slugărnicie orice fel de comandă pentru a-şi menţine postul. Aş vrea să transmit tuturor primarilor din România că nici un prefect nu este veşnic şi nici partidul aflat acum la guvernare. Roata se învârte. Este grav ce se întâmplă şi foarte periculos pentru democraţia românească. Se deschide posibilitatea numirii primarilor de către prefecţi, indiferent de cine va veni la guvernare.. Noi am fost numiţi de către cetăţeni, votaţi, şi nu ne comparăm cu un prefect numit.

A fost şi un miting împotriva dumneavoastră. Se spune că aveţi o firmă care ar controla distribuţia energiei termice în oraş.Cum e cu „gheţăria” din Mangalia? Pe oameni îi aşteaptă o iarnă grea, cum s-a ajuns în această situaţie?

Cam două sute de persoane, membri activi ai PDL şi PC, şi aici îmi exprim dezamăgirea faţă de comportamentul conservatorilor, au ţipat, au scandat lozinci scrise pe nişte hârtiuţe. Eu nu am văzut atâta răutate şi atâta ură din partea unor cetăţeni care sunt dintr-o localitate cu tine. S-au făcut presiuni şi asupra societăţilor care execută lucrări de construcţie în oraş să nu mai facă nimic deocamdată căci puterea s-a schimbat şi că nu vor mai primi nici un ban dacă vor mai continua proiectele iniţiate de mine.

Aveţi până la urmă vreo legătură totuşi cu distribuţia energiei termice în Mangalia? Răspundeţi prin DA sau NU.

Nu, nu am nicio legătură.

Dacă mai aveţi ceva de adăugat…

Problema asta cu căldura pe timp de iarnă. Din păcate, societatea de termoficare din Mangalia este privată. Cred că este un caz unic în ţară. Fostul primar a privatizat în 2003 societatea de termoficare.

Şi care este totuşi soluţia?

Rezilierea contractului şi negocierea unui nou contract cu o societate de stat. În societatea asta privatizată, acţionar cu 21% este un anumit Verioti, care deţine ziarul Ziua de Constanţa, şi care este de fapt un interpus care face jocurile fostului primar şi actual deputat PDL, Iorguş. Nu avea nicio logică să apară el cu numele în acea societate. Ştiu toate acestea deoarece am fost prieten la cataramă cu fostul primar şi ştiu când s-a făcut societatea. deci nu vorbesc prostii. Societatea respectivă a închis robinetul în oraş pentru a mă discredita pe mine. Au împuşcat doi iepuri; pe de o parte mă scot pe mine vinovat de lipsa parţială a căldurii şi a apei calde în oraş, pe de altă parte mă atacă în ziarul respectiv. Au spus atunci că primarul e acţionar însă au omis cu bună ştiinţă să scrie că de fapt fostul primar este acţionar, şi de aici s-a creat confuzia. Eu am promis tuturor cetăţenilor că din martie voi rezilia contractul cu această societate şi voi trece la introducerea încălzirii pe gaz. Până una alta, voi rezolva şi problema încălzirii pentru această iarna, cu o linie de credit, să nu mai aud niciodată de această societate care îşi bate joc de oameni.

Sunteţi ca un boxeur după un knock-out !

Sincer să fiu sunt foarte dezamăgit de reacţia PDL-ului local, care încearcă să oprească proiectele pe care le-am început, să bulverseze populaţia, să anuleze anumite hotărâri de Consiliu Local, sau să la oprească. În viaţa mea nu m-am aşteptat şi nu am fost pregătit pentru această întrerupere a apei calde şi a căldurii. Asta m-a depăşit total, recunosc, nu m-am aşteptat la o asemenea răutate. În aceste apartamente locuiesc copii, bătrâni şi oameni cu handicap. S-a depăşit orice limită a bunului simţ. Înţeleg orice bătălie politică, orice glumă politică şi orice atac atâta timp cât nu ataci oamenii din jurul tău. care nu au nici un fel de vină. Dar nu mă dau bătut!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marcel Barbatei 218 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.