Atenţionare de călătorie: Germania – Grevă feroviară

Ministerul Afacerilor Externe îi informează – printr-un comunicat de presă – pe cetăţenii care se deplasează pe teritoriul Germaniei cu privire la faptul că Sindicatul german al mecanicilor de locomotivă (GDL) a anunţat organizarea unei greve, pe întreg teritoriul federal, pentru intervalul 7 octombrie 2014, orele 21.00 respectiv 8 octombrie 2014, orele 6.00, urmând să fie afectată circulaţia trenurilor de pasageri pe distanţă lungă, regionale şi orăşeneşti (S-Bahn), precum şi a trenurilor de marfă.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români să consulte, pentru informaţii actualizate, atât website-urile de specialitate (www.gdl.de), cât şi website-ul www.mae.ro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.