Atenționare pentru românii care merg în Spania

Spania se confruntă din nou începând de luni cu temperaturi extreme care pot ajunge până la 44 de grade Celsius, la doar două săptămâni după un episod similar, a anunţat agenţia spaniolă de meteorologie (Aemet), potrivit AFP.

„Căldura va fi foarte intensă luni şi marţi în cea mai mare parte a peninsulei şi în arhipelagul Baleare. Se vor depăşi 38 sau 40 de grade Celsius în zone extinse ale ţării, ba chiar 42 sau 44 de grade Celsius în unele zone din Andaluzia (sud) şi din Aragon (nord-est)”, a declarat Ruben del Campo, purtător de cuvânt al Aemet, într-un mesaj transmis presei.

Potrivit citirilor Aemet, temperaturile au rămas extrem de ridicate în cursul nopţii de duminică spre luni. Temperatura era de 33,1 grade Celsius la miezul nopţii (22:00 GMT) în oraşul Osuna, din provincia Sevilla (sud).

Ţară aflată în prima linie a încălzirii globale în Europa, Spania este obişnuită cu temperaturile caniculare, în special în sudul ţării, însă în ultimii ani s-a confruntat cu o multiplicare şi o intensificare a valurilor de căldură, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Un episod de căldură puternică a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, iar un altul la sfârşitul lunii aprilie, care a stabilit un record absolut de temperatură pentru o lună de aprilie în Spania continentală, cu temperaturi de 38,8 grade Celsius, un nivel demn de luna iulie.

Potrivit datelor oficiale, temperaturile record din vara trecută au cauzat direct moartea a peste 350 de persoane şi au contribuit la o creştere cu 20% a numărului de decese între mai şi august.

Atenționare de la MAE pentru cetățenii români

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Consulatului General al României la Sevilla: + 34648212169.

MAE recomandă consultarea paginilor web www.meteoalarm.org, sevilla.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. ” în Spania continentală, ”

    -nici Plavanul Suprem nu s-a mai dus in Tenerife!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.