Atmosferă ”de plâns”, la Roland Garros

Publicul de la Roland Garros a devenit ținta criticilor pentru comportamentul de la ediția din 2024, iar despre atitudinea pe care o au în general fanii de la Paris a vorbit și Mihaela Buzărnescu, fostă număr 20 mondial.

Tot mai multe voci din lumea tenisului au reclamat atitudinea fanilor de la Paris. A fost și cazul liderului mondial din tenisul feminin, Iga Swiatek, care s-a plâns că aceștia fac gălăgie în timpul servelor sale.

La rândul său, David Goffin susține că a fost insultat un meci întreg și chiar și scuipat în timpul disputei cu francezul Mpetshi Perricard din timpul rundei inaugurale.

„Când ești insultat timp de 3 ore și jumătate, e normal să mai izbucnești și tu. În mod clar, merg prea departe, dar ce s-a întâmplat azi e o lipsă totală de respect. Unii oameni au fost în arenă doar pentru a crea această mizerie. Atmosfera de azi a fost teribilă, cineva chiar m-a scuipat cu o gumă. Nu înțeleg de ce arbitrul nu a intervenit.

Se plânge foarte multă lume de atmosfera de aici și cred că doar în Franța se întâmplă așa ceva. Iar oficialii ATP sau organizatorii nu iau nicio măsură. La Wimbledon nu e așa, nici în Australia. Și US Open este destul de liniștit prin comparație cu ce se întâmplă aici”, a declarat David Goffin, citat de Eurosport.

Ultima prezență a lui Miki Buzărnescu la Roland Garros datează din 2022, când se oprea în primul tur. Cel mai bun rezultat al său la Paris a rămas cel din 2021, când juca un tur 2.

„Publicul de la Roland Garros e diferit. Te susține mult, dar, dacă joci împotriva unui francez, se simte o presiune mai mare față de alte turnee de Mare Șlem. Au fost faze în trecut pe care le-am simțit într-un fel, dar m-am abținut, mai ales când pierdeam, nu mai aveam cu ce să răbufnesc. Când am câștigat cu Svitolina, îmi amintesc că n-am reacționat, pentru că eram foarte fericită de rezultat și am uitat repede.

Dar au fost faze care m-au enervat destul de tare în timpul meciului cu Svitolina. Chiar dacă jucam contra unei străine, nu împotriva unei jucătoare din Franța. Comentează, țipă, nu se abțin, vorbesc, erau și cu băutură unii dintre ei, pe margine, mai ales în lojă, jos.  Și auzi orice vorbesc.

M-am gândit doar la jocul meu. Atunci, Svitolina putea să mă întoarcă, mai ales în setul 2. Mă gândeam doar la joc, jucam la foc automat în acea perioadă, aveam și încrederea oferită de meciurile câștigate”, a povestit Buzărnescu la Open GSP.

Recomanda 3

5 Comentarii

  1. Da, dar urletele de lupta ale unor combatanți sau traseul mâinilor lui Nadal înainte de a servi, sunt exemple de maniere elevate și bun gust, nu-i asa?
    PS. Sportul alb nu mai e alb și nici moral. Tinuta e de plaja, frizura de cocotieri, doamnele și domnișoarele afișează culori curcubeice, cei care nu se supune comandamentului sunt blamați în timp ce banii curg cu nemiluita O lume infestata cu microbul afacerii, în care unii trebuie peomovati, iar alții scoși pe tușă cu surle și trâmbițe.
    PS. Iga, o globalista convinsa care a scăpat ca prin urechile acului.
    Curând sportul alb va ajunge și el AfroAmerican iar principiul participării minorităților olgbtiqisti lege. Așteptăm sa vedem și aici primul mascul transcender, participant la proba feminina iar pe cei care condamna acest fapt sa-i vedem puși la zidul plângerii și scrasnitului din dinți.

  2. cand tu guiti de fiecare data cand lovesti mingea (cica pentru a elibera forta dar de fapt pentru intimidarea adversarului) nu poti avea pretentie la liniste! ce s-ar intampla la sah daca la fiecare mutare ar guita (sa zicem pentru eliberarea mintii 🙂 inca de la monica szeles acesta prectica a fost o smecherie !

  3. Ginta latrina … Gherțoii francezi, deci, cu nimic mai prejos decit gherțoii romani din tribune. Cind treci, ca spectator si pentru ca poti sa ti-o permiti, dupa citeva tunuri cu fonduri europene, de la meciuri de fotbal de „judeteana” la loc in tribuna la Roland Garros(e ?), totul se explica.

  4. Vai, nu pot niște giboni să se concentreze să lovească o minge! Dar fetele de la gimnastică cum pot să se concentreze să-și facă exercițiile la sol cu atâta gălăgie în sala?
    Ăștia din tenis, unul dintre cele mai urâte sporturi din lume, sunt niște răsfățați, plictisiți de milioanele pe care le încasează într-un sport plictisitor, rareori strălucitor.

  5. S-au văzut și pe transmisiile TV atitudinea zgomotoasă și partizană a spectatorilor.Arbitrul nu intervine iar comentatorii tac că ăla în iarbă,de parcă nici nu ar fi prezenți.Nimic nu mai e cum a fost odată ,de la plandemie îndărăt,lucrurile au luat-o razna !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.