Adrian Păunescu a marcat România între 1970 şi 1986, fiind redactor-șef al revistei ”Flacăra„ (1973-1985), perioadă în care a inițiat și condus Cenaclul „Flacăra„ până la interzicerea sa pe 16 iunie 1985.
A lucrat, de asemenea, ca redactor la revistele ”Amfiteatru” (1966-1968), ”România literară” (1967-1970; redactor-șef adjunct) și „Luceafărul„(1970-1972).
Flacăra a fost una dintre puţinele reviste care, în anii comunismului, se tipărea în jumătate de milion de exemplare, și a adunat în paginile sale toţi scriitorii români de prestigiu.
Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi. Și-a petrecut copilăria în comuna Barca, din judeţul Dolj și a fost crescut mai mult de bunici. Adrian Paunescu a venit în Bucureşti apoi, unde urmat două clase la Liceul Central. A terminat 1960, însă la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti a ajuns, din motive politice, în 1963. Între 1970 şi 1971, el a fost bursier al Universitatii Iowa – S.U.A.
Cenaclul „Flacăra” pe care l-a înfiinţat a s-a transformat într-un fenomen de masă
Cu peste 6 milioane de spectatori și 1.615 de evenimente muzicale, de poezie și dialog a exercitat o mare atracție mai ales din partea tinerilor. Într-o combinaţiei de idei de stânga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism, mulţi artişti „subversivi” în perioda comunistă au fost lansaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra.
A publicat peste 50 de cărţi, fiind considerat unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani
Prolific, dar și controversat deopotrivă, Adrian Păunescu este o figură distinctă în cultura românească. Printre cele mai remarcabile poeme ale sale reamintim: ”Repetabila povară (Rugă pentru părinţi)”, ”Tăierea porcului”, ”Analfabeţilor”, ”Iubiţi-vă pe tunuri”, ”Totuşi iubirea”, ”Nebun de alb”, ”Umbra”.
A primit numeroase premii și distincții pentru poezie și activitate jurnalistică, din 1994 a fost ales, mai mulți ani la rând, președinte al Congresului Spiritualității Românești, desfășurat la Băile Herculane, iar în mai 2009 a primit titlul de președinte de onoare al clubului de fotbal Universitatea Craiova.
În august 2010, el a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, ”pentru contribuția substanțială la procesul de apropiere a celor două maluri ale Prutului.
După 1989 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeț (din aug. 1992), devenind prim-vicepreședinte (ian. 1995-iun. 1998) și președinte executiv (iun.-sept. 1998) al formațiunii.
În 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidențiale, pe care le-a pierdut.
La 21 septembrie 1998 a demisionat din toate funcțiile deținute în PSM. A fost membru al Partidului Democrației Sociale din România (devenit Partidul Social Democrat).
Cariera politică a început-o însă din timpul regimului comunist, ca secretar al organizației UTC de la Uniunea Scriitorilor din România (1966-1968), membru al PCR (august 1968).
Poetul Mircea Dinescu spunea despre Adrian Păunescu că a fost „un fenomen natural” şi „un mare talent”
„Am fost pe baricade diferite, dar acum doi ani de zile ne-am împăcat… a fost un mare talent care şi-a subminat propriul talent prin viaţa sa ieşită din comun”, spunea Mircea Dinescu despre Păunescu.
”Cine ştie cum a debutat Adrian Păunescu prin anii `68, cu volumul lui Mieii primi, ştie că a fost asemuit unui fenomen de critica literară”, mai spunea Mircea Dinescu.
După 20 de ani în care nu au vorbit cei doi s-au împăcat
„Înainte să intre în spital mi-a telefonat şi mi-a spus: Mircea, îţi dau un telefon să îţi spun că îmi e dor de cel ce erai odinioară. Am fost tulburat. Mi-am dat seama că prin fraza aceea îi era lui dor de ceea ce a fost odinioară”, şi-a amintit Mircea Dinescu.
”Zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi”, scria Adrian Păunescu într-un editorial publicat pe 21 iunie 2010 în „Jurnalul Național”.
Când inima maestrului a încetat să bată…
„Astăzi, 5 noiembrie, la ora 7.15, inima maestrului a încetat să bată. După nenumărate tentative de resuscitare a trebuit să ne declarăm învinşi…maestrul a plecat dintre noi”, anunţa prof. dr. Şerban Brădişteanu decesul poetului. Au trecut de atunci 15 ani.
De ajuns sa maraie un singur paduche si oricare artist devine „controversat”. Tradatorii sunt inmormantati cu onoruri militare, iar eminentele sunt „controversate”.
Articolul a inceput bine, dar a aparut, ca mucii-n fasole, numele unei nulitati care se crede poet.
„Daca sufletul tau intelege/ De la rock, la imnuri si rugi,/ Te salut, tinerete-n adidasi,/ Te salut, generatie-n blugi!” Nu, poetul nu stia atunci ca viitorii fatalai cu adidasi si blugi (consumatori de banane si nomazi pe trotinete) vor apartine unei generatii in r a h a t.