Audit extern la Parchete

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat luni că va dispune efectuarea unui audit extern la Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

„Nu am uitat și nu uit faptul că Legea 303 permite evaluarea procurorilor, pe fond de data aceasta, și voi dispune un audit, un audit extern care să verifice, dar nu DNA și Ministerul Public și DIICOT, pentru că procurorii din România, cei 2.650 de procurori funcționează, își desfășoară, își îndeplinesc competențele în structurile de bază ale Ministerului Public, Parchete de pe lângă Judecătorii, Tribunal, Curte, la DIICOT sau la DNA. Și atunci ai fi nedrept dacă te duci la fond să te oprești la unii și să îi ocolești pe alții. Vă declar (…) că într-un timp pe care nu l-am stabilit, după o procedură legală, voi dispune în calitate de ministru un audit extern la cele trei structuri ale Ministerului Public — DNA, DIICOT și Înalta Curte”, a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

Întrebat ce ar trebui să urmărească respectivul audit, Toader a răspuns:

„Multe, le voi stabili eu, dar pot spune: număr de dosare, CEDO și noi vorbim de termen rezonabil în soluționarea unei cauze, să vezi de la sesizare până la soluționare, rechizitoriu, clasare, ce o fi, cât timp a trecut. Nu cumva unele să fie luate peste rând și altele să stea în așteptare spre o dulce prescripție.

Poți vedea, de exemplu, număr de inculpați, poți vedea număr de arestați, poți vedea număr de cetățeni de-ai noștri care au stat în pușcărie pe nedrept și, ulterior, achitați, poți vedea condamnările la CEDO ca urmare a acestora, poți vedea sumele de bani cu care CEDO ne-a obligat și pe care noi, din bugetul statului, pledăm cu titlu de despăgubire, deși, oricât ar fi despăgubirea, CEDO nu dă despăgubiri mari, CEDO dă soluții de principiu și despăgubiri mai mult la limita acoperirii unui prejudiciu moral, dar nici atât, pentru că orice sumă de bani nu este de natură să acopere o perioadă de detenție nelegală, netemeinică, nejustificată”, a mai spus ministrul Justiției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.