Când doi se ceartă al treilea câștigă. Cam așa ar putea fi interpretat cel mai nou sondaj INSCOP despre intenţiile de vot la alegerile parlamentare. Acestea arată că AUR are 40%, PSD – 17,6% și PNL – 14,8%.
„Toamna pare a aduce o stabilizare a intenţiei de vot, partidele aflate la putere având un scor cumulat de aproximativ 50%, iar partidele aflate în opoziţia parlamentară cu un scor cumulat de aproximativ 45%. AUR pare a se consolida pe primul loc în intenţia de vot cu un scor de 40%, restul partidelor nereuşind să treacă de 20%. PSD ocupă locul al doilea, urmat de PNL, USR şi UDMR. POT şi SOS România au scoruri sub pragul de 5%, la un nivel relativ similar cu scorul obţinut de SENS”, declară directorul INSCOP Remus Ştefureac.
Datele au fost culese în perioada 6-10 octombrie 2025, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Metoda de cercetare a fost interviul prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat a fost de 1100 de persoane, reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
(editat) POT si SOS au disparut, deja, din Parlament. Tinerii pensionari au parasit familia Gavrila, iar shoshocarii au fost dati afara din partid de catre (editat) care i-a bagat in Parlament !