AUR, opoziție la raportul prezentat de Nicuşor Dan

AUR  a prezentat  vineri, la Parlamentul României, un document, Raport privind Lovitura de Stat din România – 24 noiembrie 2024 – 18 mai 2025, după  ce, în urmă cu o zi,  preşedintele Nicuşor Dan  s-a dus la Copenhaga cu Raportul Parchetului în cazul Georgescu. 

Președintele anunțase anterior că va prezenta liderilor europeni documentul, un raport al Parchetului General privind influenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din România din 2024.

Întrebat de jurnaliști,  la finalul reuniunii Comunităţii Politice Europene, despre acest raport și reacțiile liderilor europeni, Nicușor Dan a spus: „Mulți mi-au cerut o copie”.

În opoziție la raportul prezentat de Nicuşor Dan, liderul AUR, George Simion, s-a dus în Parlament cu un ”contra-raport, despre care a spus că reprezintă ”un demers necesar pentru ca opinia publică să înţeleagă în profunzime cum s-a ajuns la această situaţie şi care sunt implicaţiile pe termen lung pentru sistemul democratic românesc”.

Simion a spus că preşedintele Nicuşor Dan ”întruneşte toate condiţiile necesare ca să fie suspendat din funcţie”, dar și că ”democraţia se apără prin cunoaştere şi prin solidaritate între cei care cred în valorile ei fundamentale”.

”Vineri, 3 octombrie, a fost prezentat, la Parlamentul României, Raportul privind Lovitura de Stat din România – 24 noiembrie 2024 – 18 mai 2025. Documentul reprezintă o analiză a evenimentelor care au dus la anularea unui proces electoral aflat în desfăşurare, într-o manieră care nu respectă normele constituţionale şi principiile fundamentale ale statului de drept democratic. Prezentarea acestui raport reprezintă un demers necesar pentru ca opinia publică să înţeleagă în profunzime cum s-a ajuns la această situaţie şi care sunt implicaţiile pe termen lung pentru sistemul democratic românesc”, a transmis, vineri, AUR, într-un comunicat de presă.

Documentul este ”o opoziţie la adresa «pseudo-raportului» prezentat de Nicuşor Dan” la Copenhaga 

”Acest raport nu este numai o opoziţie la pseudo-raportul cu care Nicuşor Dan se lăuda că ar fi mers către toate cancelariile europene. Nu este numai o opoziţie la acel rechizitoriu plăsmuit de către cel care este astăzi Procuror General al României. În contrapartidă, în schimb, acest raport va fi tradus în toate limbile de circulaţie internaţională şi va ajunge la toate cancelariile străine. (…) Cei care au dat lovitura de stat inventează astăzi tentative de lovituri de stat. Cei care au furat voturile românilor, cei care de 35 de ani conduc România, nişte impostori, nişte uzurpatori, astăzi încearcă să ne acuze pe noi că am fi lucrat la o tentativă de lovitură de stat”, a mai declarat liderul AUR.

”Constituţia a fost călcată  în picioare„

”Numai în ultima săptămână am văzut ingerinţe grave din partea lui Nicuşor Dan în justiţie şi poziţionări ale lui Nicuşor Dan care sunt descrise şi în acest raport. Nicuşor Dan vrea ca în următorii patru ani să lupte cu un curent suveranist care este îmbrăţişat de cel puţin jumătate din populaţia României. A asumat public că va lucra şi va declanşa toate mecanismele necesare ca mişcarea suveranistă, care nu înseamnă nimic altceva decât mişcarea pentru respectarea Constituţiei şi mişcarea cetăţenilor poporului român. Cu toţii ar trebui să fim suveranişti şi să luptăm pentru apărarea Constituţiei. Din păcate Constituţia a fost călcată în păcate în picioare”, a arătat preşedintele AUR.

Simion a anunţat iniţierea mai multor acţiuni 

Simion a anunţat că în perioada următoare AUR va asigura posibilitatea ca cetăţenii români să semneze raportul, asumându-şi deopotrivă concluziile acestuia şi ”începuturile demersurilor pentru revenirea la democraţie”.

Vezi Raportul Administrației Prezidențiale aici

Vezi Raportul AUR aici

Recomanda [votes_up id=878153]

10 Comentarii

  1. Foarte bine facut raportul. Doar ca in idiocracy , un raport bine facut, bine argumentat, bine documentat, este inteles asa cum intelege ala de se semneaza tetea.

  2. „Nicușor Dan a spus: „Mulți mi-au cerut o copie”…”
    Mulți… 2? 3?
    De ce? Dovadă la dosar?
    • Administrația Trump (J.D. Vance) nu știe ce comunică (Munich)?
    • Comisia de la Veneția (UE) are ca judecatori niște diletanți?!?

    Bine că trimit raportul și altora!

  3. alt tradator de tara!nu ajungea un colonel DIE,mai vine si maiorul SIE..cum sunt desenele animate ‘DIE si SIE,piticii veseli’

  4. Partidul lui Macron in Franta, Macron, Ursula, Mertz in in raport cu votul spre AfD, Starmer si toti salvatorii au iesit in fata „pe cinstite”.
    Raportul trimis unora castigatori prin aceleasi metode cu castigatorii din Romania sau Moldova, cand unuul este copia altuia. Si unul mai aparte, mai pe langa „lideri” globalisti bagati pe gat.
    De fapt niste nimeni.

    De-aia a ajuns Europa unde e, cu un picior in groapa, la degetul mic al lui Trump sau Xi.

  5. În afară de lozinci și gargară ieftină se pare că suveranistii ăștia nu prea pot livra altceva.

  6. Practic ar fi fost un instrument puternic dacă tăiau balivernele și se țineau de fapte ☹️ Acum e mai degrabă un foc de paie care se stinge rapid, in lipsa TOTALA a sprijinului lui Trump. Sprijin care nu a existat din start 🤫
    Tocmai de aceea raportul este auto-sabotat din start, vezi contradicții de logica care îl fac nefrecventabil și lipsit de forță ☹️

  7. Altele sant problemele oamenilor…nu interesează pe nimeni ce debitează individul…e bun de Balaceanca…Problema fanilor,e ce facem cu fcsb-ul…acolo avem alt ticnit…ce-si bate joc de romani…bogat la portofel,sarac la minte…fanii,lumea suferă…fosta Steaua,a ajuns bătaia de joc a unui om cu bani…tolerat de stat…de autorități…de cei cu pensii speciale..trag apa…

  8. Ca in toata istoria noastra, cei care ajung sau sunt pusi la putere sunt sau devin tradatori, cu jalba-n protap la „inalte porti”, pentru a-si pastra privilegiile. Natia fara reactie, extrem de fricoasa. Incep sa cred ca popor nu am fost niciodata. Astia suntem, cre’ca.

  9. Doar pentru cei care pot PRICEPE raportul (artefact ambiguu) înseamnă retragerea lui CG.
    Având vizibil o contradicție logică: Juridicul cere probe, conspirația speculează, anulând validitatea. 😉
    Risc de suprimare a criticii= anularea poate fi văzută ca cenzură, consolidând paradoxal raportul ca „adevăr interzis”. 🤫👏🏼
    Pe termen lung, reduce probabilitatea de reforme lăsând status quo-ul INTACT.☹️

    IQ=?

  10. Djaba mestere, ne-am incasat-o definitiv. Autistul si stapanii lui franco gay sorosisti au livrat tara pe termen nedeterminat babei Ursula, lui Macron castratul si oricui o mai vrea de colonie pe l-un mizilic. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.