
Sub guvernarea PSD-PNL-UDMR, statul român a devenit unul dintre cei mai mari profitori ai crizei prețurilor la energie, acuză AUR într-un comunicat de presă transmis marți.
Conform comunicatului, formațiunea atrage atenția că Guvernul Ciucă nu este interesat să rezolve cu adevărat problema prețurilor la benzină, motorină și energie electrică, întrucât de pe urma profiturilor companiilor din energie beneficiază și statul român, care a devenit unul dintre cei mai mari profitori ai crizei prețurilor la energie.
Luna trecută aflam că, în primele 9 luni, profitul OMV a crescut în țara noastră de peste 5 ori. În vreme ce OMV face profit de 9 miliarde de lei în 9 luni, românii tremură cu gândul la ziua de mâine.
Zilele acestea, aflăm că Hidroelectrica încheie primele nouă luni cu un profit de 3,5 miliarde lei, cu 37,4% mai mare decât anul trecut, deși a vândut cu un sfert mai puțină energie. La rândul său, Romgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 2,2 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară din 2021, în timp ce cifra de afaceri s-a majorat de trei ori, la 10,8 miliarde lei.
De unde tot profitul acesta? Din majorarea prețurilor! Înțelege acum toată lumea de ce PSD, PNL și UDMR nu sunt interesate să rezolve cu adevărat problema prețurilor la benzină, motorină și energie electrică? Sunt prea multe interese la mijloc, iar de pe urma profiturilor companiilor din energie beneficiază și statul român, care a devenit unul dintre cei mai mari profitori ai crizei prețurilor la energie!
Avem luna și recordul în privința profiturilor companiilor din energie. În timp ce românii sărăcesc, statul se îmbogățește!, acuză partidul condus de George Simion.
Cand statul rroman va vinde povesti ca a crescut PIB-ul sa va uitati cat e din pix din cauza de inflatie 25-30%
Asa este , dar ce „entuziasm” la AUR ! Nu stiu ce sa mai cred! Alo , d-le Simion , mai cunoastem noi un partid care la infintare tuna si fulgera impotriva guvernului de atunci , promitea marea cu sarea si mai ales sa Salveze Romania ! Asta pana au intrat in Parlament si au ajuns la guvernare ! Acum, a uitat tot , nu-i mai pasa de romani si nici nu se mai gandeste sa „salveze Romania”! A ajuns la ciolan si acum se ocupa cu rontaitul ! Vedeti sa nu-i calcati pe urme si sa va dezamagiti electoratul !
Știm de ani de zile; a se vedea comentariile! AUR doar acuma își dă seama deși are oameni în parlamemt?
Ce ar mai trebui să spună este că toți acești bani se fură oficial; plata datoriei externe, cui?, ce este doar o altă jmecherie; nici un ban nu a ajuns în țară.
Culmea este că pentru aceste profituri imens-nesimțite, aflate în creștere ultra rapidă, statul român nu face nimic altceva decât mimează ingrijorarea și se complace în jefuirea populației.
…trist, dar adevarat…