Se complică lucrurile la  Australian Open: Ghinion pentru Bianca Andreescu și alte jucătoare de top

Pandemia dă mari bătă de cap jucătorilor care participă la Australian Open.

UPDATE Organizatorii Australian Open au anunţat că au plasat în carantină strictă alți 25 de jucători, fără posibilitatea de a se antrena, după depistarea unui caz pozitiv la coronavirus în avionul în care au călătorit de la Doha la Melbourne, informează AFP.

Pasagerul infectat cu Covid-19 „nu face parte din contingentul jucătorilor şi a fost testat negativ înaintea zborului”, au transmis organizatorii într-un comunicat dat publicităţii duminică.

Cei 25 de jucători, aflaţi printre cei 58 de pasageri ai aeronavei, au fost plasaţi în carantină la hotelurile lor, alăturându-se celorlalţi 47 de jucători plasaţi deja în izolare la Melbourne, două descoperirea unor cazuri de coronavirus în alte două zboruri, care au sosit de la Los Angeles şi Abu Dhabi.

În total, 72 de jucători nu se vor putea antrena, aşadar, pe durata perioadei de carantină, ceva mai mult de un sfert dintre cei 256 de jucători şi jucătoare care urmează să participe la ediţia din acest an a Openului Australiei, între 8 şi 21 februarie.

Anterior, s-a aflat că nu mai puțin de 47 de jucători şi jucătoare de tenis, printre care şi Bianca Andreescu, au fost plasaţi carantină strictă după sosirea la Melbourne, în vederea participării la Australian Open, fără posibilitatea de a se antrena în următoarele 14 zile, după depistarea unor cazuri decoronavirus printre ceilalţi pasageri din avioanele în care au călătorit.

Decizia a stârnit nemulțumiri.

Autorităţile australiene au anunţat existenţa a două cazuri pozitive la bordul avionului care a sosit de la Los Angeles şi care a transportat 24 de jucători, iar apoi organizatorii competiţiei au confirmat un alt caz, în zborul de la Abu Dhabi la Melbourne, în care s-au aflat alţi 23 de jucători.

Deși cele trei persoane infectate nu erau erau jucători, toţi pasagerii din cele două aeronave sunt consideraţi contacţi şi au fost plasaţi în carantină strictă pentru 14 zile.

„Niciun jucător sau membru al anturajului lor nu poate întrerupe carantina pentru a participa la antrenamente”, a transmis purtătorul de cuvânt al programului de carantină al statului Victoria, după anunţul cazurilor de la bordul zborului Los Angeles-Melbourne. Este vorba de un membru al echipajului şi o persoană care are legătură cu turneul de Grand Slam, conform organizatorilor.

Cei 47 de jucători şi jucătoare nu pot să facă cele cinci ore de antrenamente zilnice, autorizate pe durata celor 14 zile de carantină pentru participanţii la competiţie, fiind nevoiţi să rămână izolaţi în camerele lor de hotel.

În avionul care a zburat de la Los Angeles s-au aflat, printre alţii, Victoria Azarenka, americanca Sloane Stephens şi japonezul Kei Nishikori, în timp ce Bianca Andreescu a călătorit spre Melbourne în aeronava care a plecat de la Abu Dhabi, alături de germanca Angelique Kerber şi rusoaica Svetlana Kuzneţova. În acest avion s-a aflat și românca Sorana Cîrstea, care s-a arătat extrem de nemulțumită de situație, spunând că dacă ar fi știut ar fi rămas acasă.

„Ceea ce nu înţeleg este de ce nu ni s-a spus că dacă o persoană din avion este pozitivă va trebui să fim izolaţi. M-aş fi gândit de două ori înainte să vin aici”, a scris Sorana Cîrstea pe contul său de Twitter, adăugând: „Dacă ne-ar fi informat în legătură cu această regulă înainte, nu aş mai fi jucat în Australia. Aş fi rămas acasă”.

Și încă o veste proastă pentru Bianca Andreescu

Sylvain Bruneau, antrenorul Biancăi Andreescu, a anunţat, sâmbătă, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus după ce a ajuns la Melbourne cu un charter de la Abu Dhabi, informează presa canadiană.

Bruneau a afirmat că a urmat toate protocoalele şi procedurile de securitate, a avut rezultate negative la testul efectuat cu 72 de ore înainte de plecare şi s-a simţit „foarte bine” când a urcat în avion.

Bruneau a precizat că restul echipei sale, inclusiv Bianca Andreescu, au avut rezultate negative.

El spune că nu ştie cum a contractat virusul. Antrenorul s-a declarat foarte trist de situaţie şi îi pare rău pentru consecinţele asupra celor cu care a călătorit în avion.

Simona Halep se află deja în carantină, însă nu la Melbourne, ci la Adelaide.

Simona se află în carantină alături de Serena Williams, Naomi Osaka, și primii trei jucători ATP (Novak Djokovic, Rafael Nadal și Dominic Thiem)  și urmează să participe şi la un turneu demonstrativ înainte de a lua parte la Australian Open (8-21 februarie).

 

Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Nu ne interesează stirile despre străini. Puneți despre jucătoarele care reprezintă România.

  2. pentru domnisoara „escu”, carantina este binevenita, poate isi ocupa timpul invatand ca nu-i bine sa uiti de unde ai plecat. hai, Halep !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.