cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Pe 8 Martie se împlinesc 35 de ani de la primul spectacol al uneia dintre cele mai longevive trupe din mediul artistic românesc: VOUĂ.

Patru şefi de spitale sau de secţii ale unităţilor medicale din judeţele Sibiu, Harghita şi Neamţ sunt acuzați de incompatibilitate sau conflict de interese administrativ.

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, după ce echipa sa a fost învinsă de Dinamo, că dacă steliştii nu vor termina campionatul pe prima sau pe a doua poziţie, el va renunţa la fotbal. „Nu am văzut meciul, dar ştiu tot ce s-a întâmplat. Am spus zilele trecute că e ceva şi o […]

Rata șomajului s-a situat la 5,4%, în luna ianuarie, în scădere cu 0,1 la sută față de luna precedentă (5,5%), iar numărul șomerilor a fost de 488.000 persoane, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Astfel, potrivit INS, în prima lună din acest an, numărul șomerilor, în vârstă de 15-74 ani, a fost […]

Școala de samba braziliană Portela care a pus accentul pe distrugerea mediului din această țară a fost încoronată, miercuri, campioană a carnavalului ce are loc anual în Rio de Janeiro, informează DPA, citată de Agerpres. Cu tema „Râul vieții din Brazilia”, școala de samba a celebrat peștele național în cadrul spectacolului său care a cuprins […]

Liderii PSD şi ALDE iau în calcul numirea lui Daniel Barbu la conducerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), post ce a rămas vacant în urma demisiei Anei Pătru, care este anchetată de DNA. O decizie urmează să fie luată în şedinţa coaliţiei de vineri, au declarat surse din conducerea PSD, pentru News.ro. Totodată, Cristian Socol, consilierul […]

Un centru comercial din municipiul Arad a fost distrus în urma unui incendiu izbucnir la etajul construcţiei. Este vorba de centrul comercial Gemi Center, proprietate a familiei fotbalistului George Țucudean. Incendiul a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi când centrul era închis, astfel că nu au fost persoane evacuate sau rănite. La parterul imobilului […]

Cotidianul.ro îi adresează NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI premierului Sorin Grindeanu. Întrebările pot fi vizualizate pe site-ul nostru și la B1 TV, precum și ascultate la Radio Gold FM. Vă invităm și pe dumneavoastră, cititorii noștri, să adresați întrebări autorităţilor: prin mail la redactia@cotidianul.ro. Sau filmaţi-vă adresând întrebarea şi transmiteţi redacţiei înregistrarea video.

Combatanții FARC, principala gherilă din Columbia, au început miercuri să-și predea armele, etapă esențială înainte de reîntoarcerea la viața civilă, în cadrul acordului de pace ce pune capăt celui mai vechi conflict din America Latină, relatează AFP, citată de Agerpres. „Astăzi, este o zi istorică pentru pace: cei din FARC spun #Adioarmelor, pentru a înlocui […]

Doi cetățeni germani, dintre care unul de origine siriană, au fost declarați indezirabili pe o perioadă de 10 ani. Aceştia derulau activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri la adresa securității naționale, informează SRI. Potrivit sursei citate, aceștia au parcurs un proces rapid de radicalizare și au aderat la ideologia organizației teroriste […]

Update Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, urmărit penal într-un nou dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, şi alte două persoane, între care şi fostul senator Sebastian Grapă, au fost arestaţi preventiv, miercuri seară, de Tribunalul Braşov. Braşov Aristotel Căncescu a fost propus pentru arestare într-un […]

Camera Deputaților și Senatul au stabilit, miercuri, în ședință comună, componența delegațiilor Parlamentului României la organizațiile europene și internaționale, precum și pe cea a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. Delegația la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei va fi condusă de senatorul PSD Titus Corlățean, iar delegația la Adunarea Parlamentară a NATO de […]

În aceeași zi cu începerea negocierilor pentru ieșirea din UE, premierul Marii Britanii, Theresa May, urmează să anunțe și încetarea libertății de circulație pentru cetățenii comunitari, scrie The Telegraph.

Daimler a notificat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) că va face verificări la mai multe modele de autobuze Mercedes-Benz, conform unei informări publicate pe site-ul instituției, transmite Agerpres. „Dorim să vă aducem la cunoștință că Daimler a decis lansarea unei operațiuni tehnice în rețeaua sa, codificată: 72.10M10420A — Verificare deschidere nedorită a ușii la […]

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, miercuri, la Parchetul General, unde a fost citat pentru a fi audiat în calitate de martor, în dosarul Revoluţiei, în care se fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii. Update: Petre Roman a declarat la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme că le-a povestit procurorilor militari ce ştie că a […]

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă marți ultimul termen din dosarul „Gala Bute”, judecătorii urmând să îl audieze pe Felix Tătaru, în calitate de martor, apoi să asculte pledoariile procurorilor şi avocaţilor inculpaţilor. Elena Udrea a ajuns în fața judecătorilor miercuri dimineață. „Se cere condamnarea, dar se cere şi achitarea, eu mă aştept ca […]

O persoană a murit și alte trei au fost rănite în județul Harghita, într-un incendiu care le-a cuprins locuința. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru Agerpres că incendiul a cuprins o casă din orașul Vlăhița, unde locuiau șapte persoane. Șase dintre persoane au reușit să […]

Kellyanne Conway, consiliera lui Donald Trump, s-a așezat în genunchi pe una din luxoasele canapele din Biroul Oval. Consiliera blondă a lui Trump s-a urcată pe canapea încălţată și a început să facă fotografii invitaţilor preşedintelui. La un moment dat, aceasta a fost surprinsă trimițând mesaje, în aceeaşi poziţie nefirească pentru o întrevedere oficială.

ACS Poli Timișoara este prima echipă calificată în finala Cupei Ligii la fotbal. Timișorenii au învins acasă pe ASA Târgu Mureș, scor 3-1 (2-0), marți seara, în manșa secundă a semifinalelor. Au înscris Pedro Henrique (17, 27), Gabriel Cânu (65), respectiv Andrei Sin (48). Poli câștigase și primul meci, cu scorul de 4-2. Timișorenii se […]

Pensia minimă garantată creşte, începând de miercuri, de la 400 la 520 de lei. „Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei”, prevede Ordonanţa de Urgenţă […]