Viscolul şi ninsorile au paralizat mai multe regiuni din Ucraina, inclusiv capitala ţării, Kiev, unde sâmbătă se înregistrau blocaje mari în trafic din cauza zăpezii. Meteorologii au anunţat că precipitaţiile şi vremea rea se vor menţine până luni, din cauza unui ciclon din Balcani care s-a abătut asupra Ucrainei, relatează agenţia de presă UNN, citată […]
Vântul deosebit de puternic a restricţionat activitatea în porturile maritime şi tranzitarea prin Bara Sulina şi Canalul Dunăre – Marea Neagră. Directorul Căpităniei Constanţa, Alexandru Mezei, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că în Portul Constanţa se menţine suspendarea manevrelor de navigaţie pentru navele comerciale, restricţia fiind introdusă pe fondul intensificării vitezei vântului. Manevrele de navigaţie […]
Unsprezece drumuri naţionale rămân închise sâmbătă în judeţele Botoşani, Suceava şi Iaşi, iar 75 de localităţi din Moldova sunt fără curent electric, ca urmare a viscolului, echipe ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Electrica intervenind pentru remedierea problemelor. „În trei judeţe din Moldova – Botoşani, Suceava şi Iaşi – se intervine pentru deblocarea porţiunilor din […]
FMI a anunţat vineri că a aprobat deblocarea unei noi tranşe de ajutor de 970 milioane de euro pentru Irlanda în cadrul unui plan de salvare acordat ţării la sfârşitul anului 2010 pentru a evita falimentul. Consiliul de administraţie al FMI, care reprezintă cele 188 de state membre ale sale, a autorizat eliberarea acestei tranşe, […]
Un bărbat de 41 de ani şi-a dat foc în oraşul bulgar Silistra, devenind a şasea persoană care protestează în acest fel faţă de sărăcia şi corupţia care au dus la demisia guvernului. Bărbatul al cărui nume nu a fost dat publicităţii era şomer, avea un copil şi fusese internat la un spital din Varna, […]
Ministrul de Externe William Hague a declarat, vineri, că Marea Britanie își va onora obligațiile ce decurg din Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la UE. Totodată, ministrul britanic a afirmat că va ridica la sfârşitul anului restricţiile privind libera deplasare a forţei de muncă în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii bulgari. Într-o scrisoare […]
Premierul Libanului, Najib Mikati, şi-a prezentat demisia, vineri seară, pe fondul divergenţelor din cadrul Cabinetului pe tema alegerilor parlamentare programate în luna iunie. Potrivit Constituţiei țării, întregul Guvern este demis în acest moment, informează Fox News, citată de b1.ro. Din cauza războiului civil din Siria, țara vecină, Libanul traversează o perioadă dificilă.
Zeci de manifestanţi s-au adunat, vineri seară, în faţa Parlamentului de la Nicosia, incendiind un drapel al Uniunii Europene, în contextul în care liderii Republicii Cipru dezbat un nou plan pentru a primi un împrumut din partea creditorilor internaţionali, relatează AFP, citată de Mediafax. Aproximativ 30 de tineri cu cagule pe feţe au ars un […]
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, vineri, la emisiunea „Interviurile lui Ion Cristoiu” difuzată de B1 TV, că social democrații trebuie să se țină de cuvânt în acordul cu liberalii și să-l susțină pe Crin Antonescu în alegerile prezidențiale din 2014. „Eu nu cred că Victor Ponta va candida la prezidențiale, cred că e […]
Preşedintele PSD Sector 5, Marian Vanghelie, primar al Sectorului 5 a propus, vineri, după ce a fost ales în această calitate de către Conferinţa organizaţiei, ca săptămâna viitoare să convoace în Bucureşti un miting de susţinere a elevei din Covasna, care a fost amenințată după ce a purtat la școală o bentiță tricoloră. „Vă propun […]
Adrian Mutu, care a egalat vineri seara recordul lui Gică Hagi de goluri marcate pentru echipa naţională, a declarat că România a obţinut cu noroc o remiză la Budapesta, în faţa Ungariei, printr-un gol marcat în ultimul minut. ”Am avut puţin noroc datorită faptului că am marcat în ultimul minut. Cred că până la urmă […]
Avertizarea cod galben de vânt puternic a fost prelungită în 17 judeţe, până sâmbătă, la ora 17.00. Conform avertizării, sâmbătă, până la ora 17.00, vântul va mai avea intensificări în regiunile estice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60 – 75 de kilometri pe oră şi local în cele sud-vestice, cu viteze de 55 – […]
O ambulanţă cu trei copii din judeţul Vaslui care erau transportaţi pentru dializă la un spital din Iaşi a rămas blocată, sâmbătă dimineaţă, într-un şanţ de pe marginea unui drum judeţean, după ce autosanitara a derapat din cauza poleiului de pe şosea. „Din fericire, cei trei copii, a căror vârstă nu depăşeşte şapte ani, sunt […]
Agenţia de rating Moody’s a retrogradat vineri trei mari bănci cipriote, invocând riscuri de noi controale ale depozitelor la redeschiderea lor şi pierderi pentru deponenţi. Moody’s a coborât de la Caa2 la Caa3 notele depozitelor şi datoriei pe termen lung ale băncilor Bank of Cyprus, Cyprus Popular Bank şi Hellenic Bank şi intenţionează să le […]
Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, la Bistriţa, că preşedintele Traian Băsescu nu trebuie să stabilească agenda Parlamentului, care este suveran, adăugând că proiectul din 2011 de revizuire a Constituţiei este „ilegitim politic”. Valeriu Zgonea a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, ce răspuns îi dă preşedintelui Traian Băsescu la scrisoarea pe care […]
România are cea mai mare rată europeană a mortalităţii provocate de Hepatita C. De cele mai multe ori, oamenii ignoră simptomele şi nu merg la doctor, relatează Antena3.ro. Miile de români care sunt diagnosticaţi se tratează cu medicamente depăşite, din cauză că lista compensatelor nu a mai fost actualizată de 5 ani. Ministrul Sănătăţii a […]
20 de oameni au fost răniţi după ce două tornade au lovit Australia. Tornadele s-au format ieri spre seară. La lumina zilei, tabloul e înfiorător, relatează Antena3.ro. În câteva zeci de minute, două tornade au devastat patru oaşe din statul australian Victoria. Mai multe case, dependinţe şi şcoli au fost grav avariate şi un parc […]
Cei doi militari italieni, acuzaţi că au ucis doi pescari indieni, s-au întors, vineri, în India pentru a fi judecaţi, după ce în ultimele două săptămâni relaţiile diplomatice dintre cele două ţări se tensionaseră vizibil, anunţă ANSA, preluată de Antena3.ro. Administraţia de la Roma a primit garanţii scrise că pedeapsa capitală iese din discuţie şi […]
Preşedintele Bashar al-Assad a condamnat un atentat sinucigaş în care a fost ucis atât un cunoscut demnitar religios sunnit care susţinea regimul, cât şi alte 48 de persoane, la Damasc, angajându-se să „cureţe” ţara de extremişti, într-un mesaj publicat în noaptea de joi spre vineri, informează AFP, citată de Antena3.ro. „Prezint condoleanţele mele poporului sirian […]
SURSA REALITATEA.NET UNGARIA-ROMANIA. Meciul dintre UNGARIA si ROMANIA este decisiv pentru ierarhia finala a Grupei D din preliminariile CM 2014. UNGARIA-ROMANIA se joacă vineri, 22 martie, pe Stadionul „Puskas Ferenc” din Budapesta, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, de la ora 21.30. UNGARIA-ROMANIA. Adrian Mutu pe postul de „vârf împins” poate fi schimbarea supriză […]
SURSA REALITATEA.NET Răspunzând unor declaraţii ale senatorului Valer Marian în legătură cu o presupusă solicitare a unor membri ai Partidului Democrat-Liberal de a cere demisia deputatei Andreea Paul din toate funcţiile politice pe care le deţine, conducerea formaţiunii politice a transmis un comunicat de presă. „În legătură cu anumite alegații apărute în mass-media locală privitoare […]
Tenismanul român Victor Hănescu a fost eliminat, vineri, în turul doi al turneului de la Miami. Hănescu fost învins cu 6-3, 6-3, după o oră şi 20 de minute de joc, de japonezul Kei Nikishori. Victor Hănescu a obţinut 25 de puncte ATP şi un cec în valoare de 13.660 de dolari, pentru participarea în […]
ce mecle 04:40:32, 22 Mar 2013 13 aer de traficanti, tunari la stat, proxeneti, sefi de sange amestecat., de banda de cartier…sau de colonie…ti-e frica sa dai nas in nas cu unii d’astia…se imbata, te accidenteaza cu masina si aranjeaza cu procuror-ul…sau isi fac tiitoarele amante si ‘uistele din boschetii din provincie in absolvente de […]
Zeci de persoane, printre care şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, au participat vineri după-amiază la Alba Iulia la un miting de solidaritate cu eleva de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna care a fost ameninţată cu moartea pentru că a purtat la şcoală o bentiţă tricoloră, relatează Agerpres. Printre cei care au […]
Presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, l-a insarcinat vineri pe seful stangii, Pier Luigi Bersani, cu formarea viitorului guvern, informează AFP. „Il insarcinez pe dl Bersani cu sarcina de a verifica existenta unei sustineri parlamentare sigure pentru guvern”, a spus in fata presei Napolitano, in conditiile in care nicio majoritate clara nu s-a degajat in urma alegerilor […]
Ambasada României în Cipru va înfiinţa o linie verde, imediat după ce autorităţile de la Nicosia vor institui noile reguli bancare, unde românii cu reşedinţa în Republica Cipru vor putea obţine informaţii referitoare la noile măsuri ale autorităţilor cipriote. Linia telefonică va putea fi apelată în regim gratuit şi va funcţiona permanent, a anunțat Ministerul […]
