Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că fostul şef al ANSVSA Mihai Ţurcanu va deveni consilierul său pe domeniul pe care acesta este specializat. Mihai Ţurcanu a demisionat săptămâna trecută din postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), iar atribuţiile de conducere au fost preluate de vicepreşedintele Vladimir Mănăstireanu, până […]
Președintele PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că preşedinţii de CJ ai PNL, reuniţi la Bucureşti, i-au solicitat ministrului Sănătăţii Eugen Nicolăescu să le ofere mai multe explicaţii privind măsurile pe care vrea să le introducă în Sănătate, arătând că ministrul va discuta cu aceştia în acest sens. „Azi (marţi – n.r.) am avut o […]
53 de echipaje s-au înscris la Tess Rally Dunlop 42, ediţia 2013 Raliul Braşovului care inaugurează în mod tradiţional cea mai importantă serie automobilistică naţională, Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, se arată într-un comunicat transmis Agerpres de organizatori. Pe lângă nume sonore, obişnuiţii luptei pentru victorie, pe lista care începe cu Francois Delecour campion en-titre […]
Guvernul discută cu diverse companii pentru o „discriminare pozitivă” a romilor, prin asigurarea unui număr de locuri de muncă destinate în special acestei categorii, a declarat premierul Victor Ponta marți. „Zona locurilor de muncă – aici e singura zonă în care trebuie să facem o discriminare pozitivă. Am vorbit cu cei de la Renault, cu […]
gigi – Nu cred ca e adevarat!Nea Mischie are o fata de om cinstit nevoie mare.Privirea lui inocenta dar hotarata,fruntea inalta,inteligenta,parul cret facut inele,cravata şmecheroasă de la gat,toate tradeaza numai si numai valoare intrinseca.Unde mai pui ca e si doctor.Unde mai pui ca e si profesor universitar!Pai un asemenea superman ar trebui tras in ceara […]
Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Irina Petrescu va fi depus joi în foaierul sălii Liviu Ciulei (fostă Izvor) a Teatrului Bulandra, pentru ca toţi cei care au cunoscut-o şi au iubit-o să poată să-şi ia un ultim rămas bun. Într-un comunicat remis marţi, Teatrul Bulandra anunţă „cu profundă durere” decesul actriţei Irina Petrescu „după […]
Un seism cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la ora 14.44 ora locală (12.44 UTC) în Marea Neagră, conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul a avut loc la o adâncime de 23 de kilometri.
Dinamo a pus în vânzare biletele pentru partida cu Astra Giurgiu, din cadrul etapei a XXIV-a a Ligii I, informează site-ul oficial al clubului. Preţurile biletelor care pot fi achiziţionate online, de pe platforma www.biletedinamo.ro: Peluza I Nord – 10 lei; Tribuna II Est (sectoarele 113, 114) – 20 lei; Tribuna II Est (sectoarele 109, […]
Alerta declanşată în data de 14 martie privind suspiciunea de substituire a cărnii de vită cu carne de cal în carne tocată, continuă, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimenelor (ANSVSA), printr-un comunicat. „Pentru încheierea acestei anchete este necesar buletinul de analiză de confirmare, eliberat de către Laboratorul Naţional de Referinţă, din cadrul Institutului […]
Premierul Victor Ponta a declarat marți că portofoliul Justiţiei va rămâne la PNL după ce actualul ministru, Mona Pivniceru, va pleca, cel mai probabil, la Curtea Constituţională, dar că decizia privind noul ministru o va lua el, după o consultare cu liderul PNL, Crin Antonescu. „Portofoliul este în mod sigur al PNL, însă este o […]
Grupul parlamentar PDL din Camera Deputaţilor l-a propus pe Nicolae Vlad Popa pentru funcţia de membru al Curţii Constituţionale, a declarat, marţi, secretarul Camerei Niculae Mircovici. Popa a primit marţi aviz negativ din partea Comisiei juridice din Camera Deputaţilor pentru ocuparea funcţiei de judecător la CCR. Vlad Popa a primit două voturi pentru şi 17 […]
Potrivit datelor ANM, miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi ziua în regiunile nordice, iar noaptea în vestul şi sud-vestul ţării. În zona Carpaţilor Orientali pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 […]
Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a fost întrebat marți cum comentează afirmaţia lui Traian Băsescu legată de el, de Mihai Stănişoară şi de presupusele legături cu masoneria. „Nu are nicio legătură cu masoneria, demersul acesta pe care eu l-am început – şi o mai spun şi pentru alţii care au tot felul de afirmaţii la adresa mea, […]
Actorul Vladimir Găitan a declarat pentru Mediafax că deplânge decesul Irinei Petrescu şi este şocat, deşi ştia de suferinţa acesteia, fiind de părere că actriţa a avut „un caracter cum rar întâlneşti”. „Sunt şocat. Din păcate, aceasta-i viaţa şi m-am obişnuit cu ideea”, a spus Vladimir Găitan pentru Mediafax. Găitan a adăugat că Irina Petrescu […]
Meteorologii au emis, marţi, două noi avertizări cod galben de vijelii, valabile pentru 12 judeţe şi municipiul Bucureşti până la orele 17.00. Astfel, între orele 13.25-15.25, în judeţele Timiş (îndeosebi jumătatea estică), Caraş-Severin (mai ales în zona de nord şi în zona de munte), Hunedoara (începând cu extremitatea nord-vestică), se vor semnala intensificări ale vântului, […]
Camera Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă a PPDD pe tema Schengen. Moțiunea a fost respinsă cu 226 voturi „împotrivă”, 79 voturi „pentru” şi 16 abţineri. Moțiunea fusese depusă de PPDD. Deputaţii au dezbătut luni această moţiune, parlamentarii puterii şi ai opoziţiei acuzându-se reciproc pentru ratarea obiectivului de intrare a României în zona Schengen. Aleșii PDL anunţaseră […]
Verificări şi la alte instanţe, nu doar la Tribunalul Bucureşti ar trebui să fie obiectivul Inspecţiei Judiciare (IJ) în cursul acestui an, a declarat marţi şeful interimar al Ministerului Public, Daniel Morar. ”În lumina ultimelor evenimente, respectiv a ultimului dosar, cred că este obiectivul pe care ar trebui să îl aibă în vedere IJ în […]
Presedintele Traian Basescu a avut, la Vatican, o discutie cu vicepresedintele SUA, Joe Biden, care a reconfirmat ca programul scutului antiracheta din România nu va fi afectat de noile decizii de la Washington si va continua.„Domnul presedinte Traian Basescu a avut o discutie cu vicepresedintele SUA, domnul Joe Biden, la ceremonia de inaugurare a Papei […]
Traficul pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale din judeţele Prahova şi Braşov va fi închis vineri şi sâmbătă, pentru desfăşurarea Raliului Braşovului, cursă automobilistică la care s-au înscris 53 de echipaje. Măsura privind restricţionarea circulaţiei este luată întrucât pe acest tronson se va desfăşura Raliul Braşovului, competiţie automobilistică înscrisă în calendarul 2013. DN 1 […]
Noul cabinet de securitate din cadrul guvernului israelian va fi limitat la şapte membri, faţă de 15 câţi cuprindea precedentul, a anunţat marţi biroul primului ministru Benjamin Netanyahu, potrivit AFP, scrie Agerpres. Cabinetul de securitate are un rol hotărâtor în ce priveşte problemele de securitate precum gestionarea dosarului nuclear iranian, lansarea de operaţiuni militare sau […]
Circulaţia navelor a revenit la normal pe Dunăre, între km fluviali 1075 şi 1040, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul Căpităniei Zonale (CZ) Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba. Potrivit acestuia, din cauza vântului puternic, de 20 metri/s, traficul fluvial a fost închis luni între localităţile riverane Dunării – Baziaş şi Coronini, echipajele convoaielor aflate în […]
Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a comentat acid eliberarea lui Adrian Năstase din închisoare. El a spus un singur lucru, tranșant, și anume că orice face rău Uniunii Social Liberale îl bucură. Întrebat cum comentează decizia de luni a Tribunalului București, MRU a declarat că nu a avut timp să urmarească evenimentele având altceva mai […]
După o serie de atentate produse marţi dimineaţa în cartiere şiite din Bagdad, cel puţin 25 persoane şi-au pierdut viaţa şi 56 au fost rănite. Atacurile, care nu au fost revendicate, au loc cu doar o zi înaintea împlinirii a zece ani de la invadarea Irakului de către coaliţia condusă de SUA, relatează Reuters, potrivit […]
Consiliul Superior al Magistraturii a cerut verificarea modului de repartizare a dosarelor la judecători. Decizia apare dipă ce, săptămâna trecută, două judecătoare au fost arestate fiind acuzate de trafic de influenţă şi luare de mită. Potrivit unor interceptări făcute de procurori, Antonela Costache şi Viorica Dinu, judecătoare la Tribunalul Bucureşti, au încercat să intervină pentru […]
“Inelul Pescarului”, simbolul Suveranului Pontif, nu va mai fi din aur, ci de argint aurit, informează luni presa din Italia. Papa Francisc a renunțat să poarte inelul din aur, confirmând austeritatea de care a dat dovadă noul papă. Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, cel de-al 266-lea Papă al Bisericii Catolice, nu doreşte să poarte un inel […]
