cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Suedezul Patrik Sjoberg, fost campion mondial la săritura în înălţime, a dezvăluit că a fost abuzat sexual de către antrenorul şi tatăl său vitreg, Viljo Nousiainen. „Sunt o victimă. Aş fi vrut să am curajul de a o spune în timpul vieţii lui Viljo. Faptele sale care m-au făcut să sufăr pe mine şi pe […]

UEFA a anunţat, joi, deschiderea unei proceduri disciplinare care vizează „declaraţiile neadecvate” ale antrenorului formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, după meciul cu FC Barcelona, scor 0-2, din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, conform Medaiafax preluată de RTV.   Comisia de Disciplină a UEFA va analiza aceste declaraţii vineri, 6 mai. Antrenorul formaţiei Real Madrid, […]

Autorităţile au arestat joi aproximativ 20 de persoane în Londra, în cadrul unei operaţiuni înainte de celebra nuntă regală de vineri, informează AFP, preluată de Antena 3. Surse din cadrul forţelor de ordine au precizat că arestările au fost efectuate „”în cadrul operaţiunilor active împotriva presupuşilor delincvenţi, nu au neapărat legătură cu nunta din cadrul […]

În urma tornadelor şi inundaţiilor din sudul Statelor Unite, 30 de persoane şi-au pierdut viaţa, ceea ce ridică la peste 220 de morţi bilanţul victimelor la nivel naţional, transmite AFP , preluată de Antena3.ro   Cele 30 de decese au fost înregistrate în urma furtunii de miercuri, din Tennessee. Precedentul bilanţ pentru Tennessee era de […]

Cel puţin 15 persoane, între care şase francezi, şi-au pierdut viaţa în atentatul comis joi într-o cafenea din Marrakech (sudul Marocului), au indicat surse medicale locale, citate de postul public de televiziune 2M, informează AFP.   Preşedinţia franceză a confirmat că printre victime se află cetăţeni francezi, fără a preciza numărul acestora. O sursă judiciară […]

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, că pentru social-democraţi „este foarte interesantă experienţa lor de guvernare în coaliţie”.   „Am discutat şi pentru noi este foarte interesantă experienţa lor de guvernare în coaliţie, le-am spus eu că aş vrea să învăţăm din experienţa […]

Cancerul, bolile cardiovasculare şi malaria sunt bolile care încă provoacă cele mai multe decese la nivel internaţional, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).   În ciuda progreselor medicinei, încă se mai lucrează la descoperirea unei terapii eficiente pentru vindecarea completă a cancerului, una dintre bolile care provoacă cel […]

Noi medicamente vor fi introduse pe piaţă pentru a oferi pacienţilor şi medicilor alternative noi şi inovatoare de tratament, a declarat joi, în conferinţă de presă, Franz Zinsberger, director general al Boehringer Ingehleim România.   Acesta a făcut referire la noua indicaţie de prevenţie a accidentului vascular cerebral la pacienţii cu fibrilaţie atrială, Pradaxa, medicament […]

Sindicatele de la Metrou au anunţat administraţia că intenţionează să declanşeze miercuri, 4 mai, o grevă de avertisment, potrivit unor surse. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de intârzierea semnării noului contract colectiv de muncă. În plus, ei cer majorarea salariilor cu 8%, potrivit Antena 3.

Alegerile pentru conducerea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România (SNCRR) vor avea loc, vineri, la Adunarea Generală a organizaţiei.   În prima parte a reuniunii vor rosti cuvinte de deschidere preşedintele în exerciţiu al Crucii Roşii Române, Mihaela Geoană, reprezentanţi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi ai Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce […]

Industrial&Commercial Bank of China (ICBC), cea mai profitabilă bancă din lume, a raportat o creştere de 30% a câştigului în primul trimestru, la 53,8 miliarde de yuani (8,3 miliarde dolari), cu 50% mai mult ca JPMorgan, instituţia de credit cu cele mai bune rezultate din SUA, transmite Bloomberg. ICBC este cea mai mare bancă din […]

Poliţia din Zimbabwe a alertat populaţia masculină cu privire la creşterea numărului violurilor realizate de femei, care asaltează bărbaţii în ideea că actul sexual le va aduce succes în afaceri, notează miercuri ziarul ABC.   Forţele de securitate au recomandat călătorilor să nu facă autostopul după ce trei femei au violat un bărbat de 32 […]

Dinamo Bucureşti a învins pe Gloria Bistriţa cu scorul de 3-0 (1-0), joi, pe teren propriu, într-un meci jucat cu porţile închise în cadrul etapei a 29-a a Ligii I Bergenbier la fotbal.   Dinamo s-a impus fără probleme, în faţa adversarei din semifinalele Cupei României-Timişoreana, prin golurile marcate de Liviu Ganea (20), Elvis Bakaj […]

Valoarea creditelor cu restanţe de cel puţin o zi a crescut cu 1,3% în luna martie faţă de februarie şi cu 10,1% în primul trimestru, la 17,8 miliarde de lei, şi reprezintă 8,66% din totalul împrumuturilor, potrivit datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea creditelor restante a avansat cu 3,66% în ianuarie […]

Oţelul Galaţi şi Gaz Metan Mediaş au terminat la egalitate, 2-2 (0-1), joi, la Galaţi, într-un meci din etapa a 29-a a Ligii I Bergenbier la fotbal.     Gaz Metan a condus cu 1-0 şi 2-1, prin golurile marcate de iordanianul Taher Bawab (17) şi brazilianul Eric de Oliveira (75), dar Oţelul a restabilit […]

Marian Rada a fost prezentat oficial, joi după-amiază, ca noul antrenor principal al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la Baza sportivă Pro Rapid.   Dinu Gheorghe, preşedintele FC Rapid, a declarat: ”Joi dimineaţă s-a încheiat, pe cale amiabilă, rezilierea contractului cu Marius Şumudică. Motivul prezentat […]

Jurnalişti din toată Europa sunt invitaţi să participe la concursul „Writing for CEE”, organizat – pentru al optulea an consecutiv – de agenţia austriacă de presă APA, în colaborare cu Bank Austria – UniCredit Group, informează un comunicat ale agenţiei.   Premiul, în valoare de 5.000 de euro, urmăreşte să încurajeze dezbatarea jurnalistică referitoare la […]

‘Călătoria florii de cireş’ este genericul sub care Centrul Ortodox ‘Filocalia’ (COF) şi Institutul Diplomaţiei Culturale vor organiza în perioada 30 aprilie-31 mai o expoziţie de artă fotografică şi pictură în memoria victimelor cutremurului din Japonia, de la 11 martie 2011.   ‘Expoziţia se desfăşoară sub patronajul Ambasadei Japoniei în România şi cuprinde 200 de […]

Un puternic incendiu a izbucnit, joi, la fabrica de mobilă Victoria Mob din Tăşnad.   Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Someş” Satu Mare, Aurel Ulici, a declarat pentru AGERPRES că pompierii au intervenit cu şapte autospeciale pentru lichidarea incendiului – două din Tăşnad, trei din Carei şi două din Satu […]

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează, printr-un comunicat de presă difuzat joi, cetăţenii români care doresc să se deplaseze în Republica Elenă că, în perioada următoare, pe teritoriul acestui stat vor avea loc noi mişcări de protest de amploare ale organizaţiilor sindicale.   Sindicatul General al Angajaţilor din Sectorul Privat, cel mai mare sindicat elen care grupează […]

Un eventual cutremur produs în zona Cernavodă nu poate depăşi 8 grade pe scara Richter, iar centrala nucleară amplasată în acel perimetru are o marjă de securitate bine pusă la punct, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Ionel Bucur, directorul Centralei Nucleare Cernavodă.   ‘Energia nucleară este specială. De regulă, încărcarea reactorului […]

Varianta ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin va fi deschisă integral circulaţiei în luna iulie a acestui an, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.   Ministrul Transporturilor a inspectat joi, alături de premierul Emil Boc, stadiul lucrărilor pentru finalizarea variantei ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin. Lucrările fac parte din contractul ISPA/2001/RO/16/P/PT/006/02 pentru reabilitarea […]