Încă 285 de parcuri vor mai fi construite la nivel naţional, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, alocarea sumei de 214 milioane lei din Fondul de Mediu, a anunţat Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. „O Hotărâre de Guvern pe care am aşteptat-o, privind o listă de 285 de localităţi în care, […]
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, la Buzău, că nu crede într-o reîntoarcere în partid a lui Marian Sârbu, Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea, în prezent membri UNPR, precizând că aceştia trebuie să-şi asume opţiunea. Preşedintele social-democrat a declarat că cei trei au făcut o alegere şi trebuie să-şi asume acum opţiunea: „Au făcut […]
Procesul de divorţ intenat de soţia europarlamentarului Laszlo Tokes a fost repus, miercuri, pe rolul Judecătoriei Oradea, după ce la dosar au fost depuse documente noi, care, potrivit avocatului lui Edith Tokes, probează infidelităţile fostului episcop. Magistraţii instanţei orădene urmau pronunţe sentinţa în cazul divorţiului soţilor Tokes în urmă cu o săptămână, însă, la solicitarea […]
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţius Dumbravă, a solicitat miercuri Senatului să se pronunţe de urgenţă în privinţa validării membrilor CSM, după ce senatorii au amânat revalidarea celor opt membri ai CSM pentru săptămâna viitoare. „După ce Curtea Constituţională a decis asupra contestaţiilor formulate şi după intrarea în vigoare a deciziilor Curţii, odată cu publicarea […]
Ion Jiga, bărbatul căruia dr. Naum Ciomu i-a amputat, din greşeală, penisul în 2004, în timpul unei operaţii, a suferit o intervenţie chirugicală pentru o dificultate la urinare, la Spitalul „Sf. Ioan” din Capitală, unde a fost internat la sfârşitul lunii ianuarie. Potrivit prof. dr. Ioan Lascăr, pacientul vine periodic la control şi a fost […]
Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a scris, miercuri, pe blog, că nemulţumirea afişată de Traian Băseascu faţă de PDL este justificată, arătând că partidul trebuie să ia în seamnă semnalul tras de şeful statului, care a girat politic pentru PDL şi că Dan Păsat ar trebui să demisioneze. „Nemulţumirea pe care a afişat-o preşedintele aseară […]
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat, miercuri, pe fostul deputat PSD Mihail Sireţeanu, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, în dosarul tranzacţiilor de la Fabrica de armament din Mizil.
Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, îi reaminteşte liderului PSD Victor Ponta că partidul său s-a opus permanent depolitizării TVR pe vremea când la conducerea postului public se afla colegul său de partid Alexandru Sassu, scrie ziare.com. Replica vine în contextul în care liderul PSD le-a cerut colegilor de la Senat să […]
Actorul american Sylvester Stallone va interpreta rolul unui asasin profesionist în thrillerul de acţiune „Headshot”, informează nme.com. În acest proiect cinematografic, personajul interpretat de Stallone, un asasin profesionist din New Orleans, este obligat să facă echipă cu un tânăr ofiţer de poliţie din New York. Filmările vor avea loc în New York şi în statul […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la Buzău, că până la vară social-democraţii şi liberalii vor depune o moţiune de cenzură, deşi ştiu că numărul parlamentarilor care fac parte din Uniunea Social Liberală (USL) nu este suficient pentru înlăturarea Executiv. Ponta a spus că moţiunea de cenzură va fi depusă până în iunie, în […]
Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a solicitat UDMR, prin intermediul unei scrisori deschise adresate preşedintelui Uniunii, Marko Bela, să îşi declare public poziţia în cazul deputatului PDL Daniel Păsat şi să-şi delimiteze public poziţia vizavi de mesajele şi acţiunile PDL. „Vă adresez această scrisoare deschisă în urma votului de ieri (marţi – n.r.) din Parlamentul […]
Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a fost convocat de premierul Emil Boc la Guvern, pentru discuţii pe tema situaţiilor din vămi. Acesta va face o informare referitoare la situaţia din vămi. Mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră au primit mandate de arestare preventivă pentru luare de mită şi facilitarea actelor […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la o întâlnire cu primarii PSD din judeţul Buzău, că scopul USL este „să-l dea jos pe Băsescu şi PDL”, făcând apel la social-democraţi să lase deoparte orgoliile pentru a colabora cu cei cu care „s-au bătut până săptămâna trecută”. Victor Ponta a spus că este conştient […]
Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat miercuri că susţine iniţierea unei legi a picnicului, care să organizeze zonele de picnic şi să cuprindă sancţiuni pentru cei care aruncă gunoaiele în locuri neamenajate. Deputaţii Sulfina Barbu (PDL), Carmen Moldovan (PSD), Adriana Săftoiu (PNL) şi Attila Korodi (UDMR) au organizat, miercuri, o conferinţă de presă în care […]
Doi dintre controlorii de trafic de la aeroportul din Smolensk au fost audiaţi de procurorii militari polonezi în legătură cu prăbuşirea avionului prezidenţial în aprilie 2010, informează site-ul postului Radio Polonia, preluat de Mediafax.ro. Controlori de trafic ruşi Victor Rizenko şi Pavel Plusin au răspuns întrebărilor procurorilor polonezi la Moscova. „Audierile au durat câte opt […]
Mărturisesc că nu am priceput ce au dorit semnatarii scrisorii deschise expediate, zilele trecute, în numele clubului Rotary Parc Cluj-Napoca. În esenţă, sprijinul pe care membrii clubului îl proclamă public pentru trei dintre colegii lor care au pe rol procese penale este de înţeles.
Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, cercetarea în stare de libertate a omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, cel care ar fi încercat mituirea secretarului de stat în MAI Dan Fătuloiu, precum şi a celorlalţi trei acuzaţi din dosar, informează Mediafax. Decizia tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. În acest proces, Cătălin Chelu […]
Mai multe stagii de practică în cadrul unor companii precum Oracle, KPMG, Microsoft, Pentalog, Eureko sau Scandia Food sunt disponibile în acest moment pe site-ul de carieră Hipo.ro. „Stagiile de practică se adresează studenţilor şi absolvenţilor de studii superioare. Cele mai multe dintre programe sunt destinate tinerilor abslvenţi de IT, studii economice sau limbi străine”, […]
Pentru că toate locurile fuseseră rezervate, actorul Dragoş Bucur nu a fost lăsat să intre într-o sală de cinema din Londra pentru a-şi vedea filmul „The Way Back”, relatează Evening Standard. „Este un star al cinematografiei europene, apare pe ecranele din întreaga lume alături de Colin Farrell, în The Way Back, dar acotrul român Dragoş […]
„Mi se pare că România are nevoie de o lege care să-i oblige pe psihiatri, în special pe cei de sex masculin, să se supună unui control psihiatric înainte de a ieşi în public şi a-şi valida prin grosolănii nedemocratice şi sexiste aşa-zisele „păreri pertinente” despre democraţie”, scrie jurnalista Simona Tache pe blog. Psihiatrii ar […]
Fondurile de pensii private din România au investit aproape 35 milioane lei într-o bancă irlandeză cu mari probleme de lichiditate şi credibilitate, scrie Conso.ro. La sfârşitul anului 2010, participanţii la Pilonul II nu au avut nici cea mai vagă idee că o parte din banii lor erau investiţi într-o bancă aflată în pragul falimentului, conform […]
Lindsay Lohan, aflată în regim de eliberare condiţionată, va fi acuzată oficial, miercuri, de furtul unui colier dintr-un magazin de bijuterii din Los Angeles, au anunţat reprezentanţii procuraturii americane. Potrivit procuraturii, actriţa a furat un colier în valoare de 2.500 de dolari dintr-un magazin de bijuteriidin Los Angeles. Această nouă abatere de la reguli a […]
„Ieri Curtea Constituţională a Republicii Moldova a emis o decizie care a surprins întreaga ţară, lăsând la discreția Parlamentului R. Moldova să stabilească termenul pentru alegerea șefului statului. Experţii consideră că hotărârea în cauză este convenabilă doar politicianului cu ambiţii prezidenţiale și anume liderului Partidului Democrat, Marian Lupu”, scrie ziarul „Kommersant” în ediţia de miercuri, […]
Vicepreşedintele PDL le cere deputaţilor Dan Păsat şi Monica Iacob-Ridzi să demisioneze din parlament. „Pentru a repara greşeala membrilor Camerei Deputaţilor care nu au asigurat ieri numărul de voturi necesare soluţionării în justiţie a cazului deputatului Dan Păsat, solicit, pentru binele României şi în sprijinul demersurilor continue ale ţării noastre în lupta împotriva corupţiei, ca […]
Statele membre ale UE au decis miercuri la Bruxelles ca rapoartele tehnice de evaluare a candidaturilor română şi bulgară pentru Spaţiul Schengen să fie desecretizate şi trimise Parlamentului European, relatează RFI. Potrivit RFI, cu o majoritate simplă de voturi, statele membre ale UE au decis miercuri ca rapoartele de evaluare să fie desecretizate. Acestea vor […]
