cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus membrilor coaliţiei, în şedinţa de luni, că resursele bugetare nu permit ca perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului să fie menţinută la doi ani şi a sugerat că această durată ar trebui redusă la un an, susţin surse participante la discuţie.

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a prezentat luni rezultatele finale ale alegerilor legislative anticipate de la 28 noiembrie, relatează cotidianul Timpul, în ediţia electronică. Potrivit CEC, la scrutin au participat 1.732.944 persoane din 2.811.469 de alegători înscrişi în listă. Rata de participare a fost astfel de 63,35 la sută. Patru partide au trecut […]

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că nu există nicio punte de legătură sau alianţă între PNL şi PDL, întrucât liberalii „nu negociază cu teroriştii”, arătând că „speculaţiile alimentate din zona PDL nu pot creea dubii” în acest sens. „Aşa cum a fost consecvent în această poziţie încă din anul 2006, fără nicio excepţie spre deosebire […]

Alcoolul şi sărutul sunt interzise în public, pe durata Campionatului Mondial al cluburilor, programat la Abu Dhabi (Emiratele Araba Unite), în perioada 8-18 decembrie, conform directivelor anunţate, luni, în presa locală, relateazp Mediafax.ro. Comitetul de Organizare a stabilit o listă a interdicţiilor, care va fi distribuită străinilor sub formă de pliante (în limbile arabă şi […]

Moody’s a retrogradat rating-ul Ungariei cu două trepte, la BAA3 , cea mai de scăzută treaptă din categoria investment grade. Decizia agenţiei de rating vine pe fondul îngrijorării privind evoluţia fiscală pe termen mediu şi lung a Ungariei, dar şi a vulnerabilităţilor externe tot mai mari. Perspectiva rating-ului a rămas negativă, din cauza incertitudinilor legate […]

Ştefan Bănica jr. va susţine o serie de concerte de Crăciun, pentru al nouălea an consecutiv, la Sala Palatului, pentru care biletele s-au epuizat deja. Şi în acest an, interesul publicului l-a făcut din nou pe artist să suplimenteze numărul spectacolelor.   Astfel, după concertele programate pe 16, 17, 18 şi 19 decembrie, Bănica jr. […]

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a deschis trei linii de credit pentru subsidiarele Băncii Naţionale a Greciei din România, Bulgaria şi Serbia. Astfel, Banca Românească a primit o finanţare de 150 de milioane de euro, United Bulgarian Bank va primi 150 de milioane de euro, iar Vojvodinska Bank va primi 100 de milioane de […]

Parchetul instanţei supreme l-au trimis în judecată pe fostul manager al Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” (Giuleşti), Bogdan Marinescu, alături de asistenta Florentina Cârstea şi de alte trei persoane, în cazul privind incendiul în care au murit, în vară, şase bebeluşi. Procurorii ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din […]

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus membrilor coaliţiei, în şedinţa de luni, că resursele bugetare nu permit ca perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului să fie menţinută la doi ani. Şeful statului a sugerat că această durată ar trebui redusă la un an, potrivit Mediafax. Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL a început, […]

„Spre deosebire de altele eu sunt una dintre puţinele care a recunoscut că şi-a făcut implant mamar. Am făcut această operaţie din necesitate”, a declarat cântăreaţa Anda Adam. Anda Adam este nemulţumită de ceea ce se scrie despre ea în presă, mai ales când vine vorba de operaţiile estetice, potrivit libertatea.ro. „Eu am cunoscut o […]

Când atâtea teatre din ţară stau să-şi închidă porţile, încă se mai găsesc „oameni de bine” care să construiască altele noi. La Slatina, teatrul care există de mult pe hârtie, purtând numele lui Eugen Ionescu, şi-a deschis larg porţile. O clădire modernă, dotată cu toată tehnica necesară, cuprinzând un foaier primitor şi care poate găzdui […]

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a decis, luni, ca etapa a 19-a a Ligii I, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni, să fie amânată pentru 2011, din cauza vremii nefavorabile, informează site-ul oficial al FRF. „Comitetul de Urgenţă admite solicitarea Ligii Profesioniste de Fotbal cu privire la […]

Mamele sunt hotărâte să iasă în stradă. Sute de persoane vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, faţă de decizia de reducere a valorii indemnizaţiei de creștere a copilului. Mamele vor ieşi în stradă chiar dacă coaliţia de guvernare a decis duminică ca perioada concediului maternal să rămână la doi ani. Ele sunt nemulţumite că guvernanţii […]

Din cauza stării de sănătate, Sorin Ovidiu Vîntu nu a putut participa luni la tot termenul de judecată. Omul de afaceri a părăsit Tribunal Bucureşti, acolo unde se judeca un nou termen al dosarului în care este judecat pentru favorizarea infractorului. A aşteptat pe hol aproximativ 30 de minute însă, la un moment dat, avocaţii […]

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,3110 lei pentru un euro şi de 3,2515 lei pentru un dolar. Ambele valute cresc. Vineri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,2997 lei pentru un euro şi de 3,2435 lei pentru un dolar. Leul ar urma să se aprecieze cu 3,2% la […]

Fotbaliştii de la FC Koln, printre care şi fostul atacant rapidist Alexandru Ioniţă, au fost jefuiţi la Leverkusen. Vestiarul echipei FC Koln a fost spart, duminică, la Leverkusen, în timpul meciului cu Bayer, din etapa a 15-a din Bundesliga. Fotbaliştilor le-au fost furate telefoanele mobile şi portofelele, potrivit publicaţiei Express.