Taragotistul Dumitru Fărcaş va fi sărbătorit la împlinirea vârstei de 72 de ani printr-un concert la care vor participa Ioan Bocşa, Gheorghe Turda şi Maria Dan Golban.
Actriţa Lindsay Lohan o va interpreta pe marele ecran pe Linda Lovelace, starul porno din „Deep Throat”, considerat un film de referinţă al genului, informează popeater.com.
Autocarul Universităţii Craiova a fost oprit la 10 kilometri de Piatra Neamţ timp de 45 de minute şi verificat de poliţişti. Motivul: să-i intimideze pe tinerii jucători ai Craiovei, care au meci mâine, la Piatra Neamţ, cu echipa lui Pinalti.
Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la competiţia Eurovision de la Oslo, s-au clasat pe primul loc în preferinţele OGAE Rest of the World, o asociaţie a fanilor Eurovision din toate ţările din lume care nu participă la concurs, informează TVR.
Elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat, astăzi, la examenul de evaluare naţională la limba şi literatura română, cerinţe din poezia “Seara pe ape” a poetului Ion Pillat, dar şi din textul “În vacanţă cu aparatul foto”, de Alin Totorean.
În urma declaraţiilor văduvei lui Kurt Cobain, Courtney Love, potrivit cărora Gavin Rossdale, solistul trupei Bush, a avut o aventură cu ea cât timp era în implicat relaţia cu Gwen Stefani, artistul a postat un mesaj de Facebook spunând că “totul este bine în familia sa”.
Din ce în ce mai puţini utilizatori de Internet folosesc Microsoft Internet Explorer, astfel că browserul mai deţine mai puţin de 60% din piaţă, de la 95%, cât deţinea în 2003, potrivit statisticilor realizate de NetApplications, citate de bbc.com.
Biroul Permanent al Senatului a decis marţi ca votul final pe Legea unitară a pensiilor să fie dat luni, 10 mai, a anunţat chestorul democrat liberal Constantin Dumitru.
Anul acesta va apărea pe piaţă o nouă lucrare inspirată de perioada folk a carierei lui Bob Dylan şi despre viziunea sa asupra mediului politic şi social al anilor ‘60. Lucrarea va fi realizată de Lawrence J. Epstein şi se va numi “Political Folk Music in America From Its Origins to Bob Dylan”, urmând a fi lansată vara aceasta.
Zoë Kravitz, fiica rockerului Lenny Kravitz, va juca în cel de-al patrulea sezon al serialului de televiziune „Californication”, informează allocine.fr.
„Californication” continuă să atragă nume noi pentru noul său sezon. După Rob Lowe şi Michael Ealy, tânăra Zoë Kravitz s-a alăturat distribuţiei acestui serial tv de succes.
Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, le pregăteşte câteva surprize bucureştenilor, duminică, de Ziua Europei. Printre acestea se numără sărmăluţele în foi de varză gătite după reţete secrete ale marilor bucătari celebri şi vin vechi de cea mai bună calitate din vestitele podgorii româneşti.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, marţi, că România nu a înregistrat progrese notabile în primii zece ani de la Revoluţie, însă a doua decadă a adus schimbări spectaculoase, el declarându-se astfel optimist în privinţa evoluţiei democraţiei româneşti în următorii zece ani.
Deşi ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu a dat asigurări că TVA-ul nu va fi majorat, surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn că FMI doreşte adoptarea acestei măsuri.
Reprezentanţii Guinness Book au anunţat că cea mai bătrână persoană din lume, japoneza Kama Chinen, a murit duminică, cu o săptămână înainte de a împlini vârsta de 115 ani.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au amânat pentru 14 septembrie judecarea procesului în care omul de afaceri Dinu Patriciu l-a reclamat pe preşedintele României, Traian Băsescu, pentru mai multe afirmaţii făcute de acesta în campania electorală.
Fostul preşedinte Emil Constantinescu a declarat luni că „România este o societate tribală, condusă de clanuri”, care sunt create de servicii, şi că ţelul preşedintelui Traian Băsescu este de a crea o societate după modelul „Rusiei lui Putin”.
Campionatul mondial de snooker care a avut loc în Teatrul Crucible din Sheffield s-a încheiat cu victoria australianului Neil Robertson, în vârstă de 28 de ani. Robertson l-a învins în finală pe scoţianul Graeme Dott cu scorul de 18-13.
Estimarea aparţine patronatelor, care consideră că orice creştere a TVA, impozitului pe venit sau pe profit ar aduce o scădere bruscă a economiei Româneşti. Patronatele atrag atenţia că măsuri precum lărgirea bazei de impozitare sau creşterea TVA ar trimite România „în haos”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, a preluat conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia, pe o perioadă de un an, a declarat directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, Liviu Muşat.
Fostul preşedinte Emil Constantinescu a dezvăluit că în 1999 Traian Băsescu putea fi dus „în cătuşe” la Parchet în dosarul Flota, dar că el s-a opus, considerând că interesul ţării înainte de integrare era să nu se spargă coaliţia de guvernare.
Cotidianul.ro a scris în urmă cu doar câteva zile despre tunul imobiliar din comuna Corbu, pus la cale de fostul ministru şi de actualul ministru al Apărării, Mihai Stănişoară şi Gabriel Oprea. Iată că, după câteva zile, pe site-ul Guvernului României a apărut o ordonanţă de urgenţă, OUG nr. 31/12.04.2010, care ”reglementează” post factum situaţia terenului din comuna Corbu, judeţul Constanţa.
“Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos/ şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,/ să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os/ şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.” Acesta a fost imnul liceenilor din toată ţara pasionaţi de muzica de calitate care s-au întrecut “în voci şi chitare” la Teatrul Bulandra în cadrul Festivalului de Arte pentru liceeni “Florian Pittiş”.
Complexul hotelier deţinut de George Copos în Poiana Braşov cuprinde trei hoteluri: Sportul, Poiana şi Bradul.
Directorul executiv al Transparency International, Victor Alistar, a câştigat procesul împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, care îl sancţionase cu o amendă de 500 de lei pentru câteva neconcordanţe în declaraţia sa de avere.
După defrişări mult discutate în presă, Direcţia Naţională a Pădurilor s-a pus pe împăduriri. Din bugetul total de 100 de milioane de lei alocat pentru plantarea copacilor, 22 de milioane de lei au fost distribuite doar pentru judeţul Dolj, acolo unde şeful filialei PDL este Radu Berceanu.
Dacă state precum SUA sau Germania au alocat miliarde de dolari sau euro pentru programe investiţionale care să ducă la crearea de noi locuri de muncă, România nu a făcut altceva decât să sporească numărul asistaţilor social.
