cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Președintele României,Traian Băsescu, a semnat miercuri, 30 aprilie a.c., decretul prezidențial pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Cristian Diaconescu, după cum a anunțat un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale. Diaconescu era din mai 2012 consilier prezidenţial – șeful Cancelariei Prezidenţiale. Conform unor surse politice, Diaconescu urmează să se implice politic, mai […]

Mircea Sandu i-a luat din nou apărarea lui Adrian Mutu în conflictul cu selecţionerul Victor Piţurcă. „Ar fi bine să-l mai cheme cel puţin o dată la naţională”, spune fostul preşedinte al Federaţiei, conform Digi24. Adrian Mutu a dat primul gol în Liga 1, după 15 ani de aşteptare, iar Mircea Sandu l-a lăudat pe […]

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a solicitat demararea executării silite pentru o bancă, pe motiv că aceasta nu a respectat o hotărâre judecătorească în urma căreia 260 de clienți ar fi trebuit să își recupereze comisionul de risc reținut de bancă fără temei legal, din 21 iunie 2010 până în prezent, a anunțat miercuri, președintele […]

Elveţia a anunţat, miercuri, anularea restricţiilor pe piaţa muncii impuse etapizat, în 2012 şi 2013, cetăţenilor din 25 de state membre ale Uniunii Europene, dar dispoziţiile rămân valabile pentru cetăţenii din România, Bulgaria şi Croaţia, transmite MEDIAFAX. „Clauza de salvgardare activată pentru cetăţenii din 25 de state membre ale Uniunii Europene nu se va mai […]

Dacă nu vor conținut mediatic rusesc să se uite la show-urile românești și la plictiseala televizată europeană. O astfel de reacție a avut un reprezentant al industriei media din Rusia la inițierea monitorizării de Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova a posturilor TV rusești retransmise în Republica Moldova, transmite UNIMEDIA cu referire la Ria Novosti. […]

Șeful Poliției Române, Petre Tobă, l-a schimbat din funcție pe șeful Poliției Rutiere, Lucian Diniță, transmite B1 TV. Diniță a fost retrogradat în funcție, urmând să fie adjunctul Brigăzii de Poliție Rutieră. Temporar, până la numirea unui alt şef, atribuțiile acestuia vor fi preluate de adjuncţii Costin Tătuc şi Cristian Crai. Decizia aceasta vine după […]

Partidul Liberal din Republica Moldova a criticat miercuri vehement vânzarea a aproape 25% din acţiunile Băncii de Economii către Vneşekonombank din Federaţia Rusă, ceea ce potrivit liberalilor reprezintă o ameninţare directă la securitatea Republicii Moldova şi a sistemului său bancar, scrie TIMPUL.MD. Liberalii îl acuză pe fostul premier Vlad Filat că prin acţiunile sale şi […]

PNL a finalizat textul moțiunii de cenzură, urmând ca începând cu 5 mai documentul să fie prezentat tuturor forțelor politice parlamentare pentru adeziune și semnare, iar în săptămâna 12-18 mai să fie depus la Parlament pentru declanșarea procedurilor, a anunțat miercuri vicepreședintele PNL Eugen Nicolăescu, transmite AGERPRES. „Am finalizat textul moțiunii de cenzură, conform angajamentului […]

Fondul Monetar Internațional a spus că Rusia se află în prezent în recesiune, iar în anul curent economia ei va crește cu numai 0,2%, față de 1,3% cât se prevedea înaintea crizei ucrainene. Antonio Spilimbergo, șeful misiunii FMI la Moscova, a mai spus astăzi că anul acesta ieșirile de capital din Rusia vor atinge 100 […]

Gazoductul Iaşi-Ungheni este finalizat, dar nu există compania care să se ocupe de distribuţie, a afirmat premierul Ponta, care i-a cerut, în Guvern, ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, ca, până în toamnă, să efectueze demersurile necesare pentru înfiinţarea unei astfel de companii, transmkite MEDIAFAX. „Gazoductul pe partea românească este finalizat, pe partea moldovenească a […]

Poliţiştii de frontieră constănţeni au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru remorcarea unui iaht sub pavilion Panama la bordul căruia se aflau trei bărbaţi şi care rămăsese fără propulsie, plutind în derivă pe Marea Neagră, la aproximativ două mile marine de staţiunea Neptun, transmite MEDIAFAX. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Niculescu, poliţiştii de […]

Cunoscuta scriitoare britanică, Joanne Rowling, autoarea cărților Harry Potter, a povestit într-un interviu pentru emisiunea „Woman’s Hour” de la BBC Radio 4 despre vizita unui orfelinat din Republica Moldova, transmite UNIMEDIA. „Au fost niște momente extrem de dificile, sfâșietoare. Îmi amintesc cum am făcut cunoștință cu un grup de copii de trei ani care în […]

Sindicaliștii bucureșteni de la metrou amenință din nou cu greva generală, urmând să picheteze Ministerul Transporturilor, transmite B1 TV. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că Metrorex va trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei Capitalei. De asemenea, printre revendicările sindicaliștilor se numără și creșterile salariale promise la începutul anului, dar care nu le-au fost […]

Nouă spitale, dintre care două pentru copii, vor asigura asistența medicală de urgență în Capitală în zilele de 1 și 2 mai, informează Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB). Conform unui comunicat de presă al DSPMB, în zilele de 1 și 2 mai sunt disponibile pentru urgențe spitalele Floreasca — tel. 021/599.23.00; Universitar […]

Preşedintele rus, Vladimir Putin, va merge pentru prima dată în Crimeea de la alipirea acestei peninsule la Rusia pentru a asista la parada militară de 9 mai, care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, relatează AFP, potrivit realitatea.net. Putin va merge în oraşul Sevastopol, unde îşi are sediul Flota rusă la Marea Neagră, potrivit informaţiilor oferite […]

Peste 25.000 de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi mobilizați pentru a asigura ordinea publică în perioada minivacanței de 1 Mai, în timp ce traficul rutier va fi supravegheat cu 400 de radarere. Astfel, din ordinul ministrului Gabriel Oprea, dispozitivul va fi organizat similar cu perioada de Paști, scrie Mediafax. În perioada minivacanţei de 1 […]

Ștefan Bănică Jr. părăseşte Pro Tv, dând curs ofertei venite din partea Monei Segall, cu care a mai lucrat, de altfel, la postul amintit. Producător de succes ani buni la Pro Tv, Segal a ales Antena 1, unde va realiza un nou show, „Romanian Idol”, ce ar urma să fie lansat foarte probabil în toamnă. […]