Nicolăescu: Moțiunea de cenzură va fi prezentată începând cu 5 mai tuturor forțelor parlamentare

PNL a finalizat textul moțiunii de cenzură, urmând ca începând cu 5 mai documentul să fie prezentat tuturor forțelor politice parlamentare pentru adeziune și semnare, iar în săptămâna 12-18 mai să fie depus la Parlament pentru declanșarea procedurilor, a anunțat miercuri vicepreședintele PNL Eugen Nicolăescu, transmite AGERPRES.

„Am finalizat textul moțiunii de cenzură, conform angajamentului asumat public de PNL. Moțiunea este cu atât mai necesară cu cât PSD ne oferă în fiecare zi tot mai multe dovezi, nu doar în plan economic, ale unei guvernări proaste și corupte. Această realitate în ansamblul său nu poate rămâne nesancționată de către PNL, care astăzi reprezintă opoziția cea mai clară la PSD”, a spus Nicolăescu într-o conferință de presă.

El a precizat că moțiunea de cenzură cuprinde trei capitole.

„Trebuie să vorbim deschis atât despre temele economice, cât și despre modul în care sunt utilizați banii publici, despre cheltuirea acestora de către baronii PSD în scopuri personale sau de partid, din păcate nu în beneficiul oamenilor, trebuie să vorbim despre abuzuri și amenințări, despre un mod de comportament politic pe care îl respingem categoric, un comportament nedemn de o țară europeană”, a afirmat deputatul liberal.

Nicolăescu a arătat că un capitol vizează încurajarea mediului de afaceri prin reducerea impozitării muncii și măsuri de stimulare a economiei.

„Vorbim aici despre reducerea cu cinci puncte procentuale a CAS. Măsura de scutire de impozit a profitului reinvestit limitată la un termen scurt pe care a adoptat-o Guvernul reprezintă doar o formă de propagandă și o nouă formă de a păcăli opinia publică. Ea este insuficientă și nu va avea efectul pe care societatea îl așteaptă, fiind mai degrabă o măsură propagandistică”, a declarat deputatul PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.