Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, pentru Mediafax, că preşedintele PNL Crin Antonescu i-a…
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat joi Occidentul de ”dublu standard” în politica față de Ucraina, țară care se confruntă în ultimele zile cu violențe fără precedent, soldate cu numeroase victime. ”Partenerii noștri occidentali — din Europa și SUA — au aruncat toată vina pe puterea din Ucraina și nu au calificat așa […]
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi la bilanţul pompierilor bucureșteni că aceștia sunt „oameni bravi”, care permanent „nu au pace, au numai război”. „Suntem aici să vă susținem, vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut în 2013, cu tot respectul și prețuirea îmi doresc să fiți în puține momente la televizor în momente […]
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut, joi, o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Duane Butcher, în care cei doi au discutat despre situaţia guvernamentală a USL, parteneriatul cu Statele Unite şi situaţia din Ucraina, potrivit unul comunicat. Conform sursei citate, între cei doi „a avut loc un schimb de opinii […]
Joi dimineaţă, salariaţii unui târg comercial cu produse răcoritoare, legume şi fructe din Craiova au aruncat sute de kilograme de cartofi şi zeci de baxuri cu răcoritoare, au adus în mijlocul parcării interioare a târgului un cap tractor şi i-au dat foc, protestând faţă de inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fisclă (ANAF) Gorj, care de […]
Comisia Europeană a anunţat, joi, lansarea a două proceduri de infringement împotriva României, pentru că nu îşi protejează cetăţenii de efectele gestionării deficitare a deşeurilor şi pentru că nu au fost curăţate două iazuri de decantare la exploatările miniere din Moldova Nouă. „Comisia Europeană este preocupată de faptul că România nu îşi protejează cetăţenii de […]
Deputatul PDL Cezar Preda a declarat joi că ruperea USL-ului nu va avea efecte majore la nivel central, dar repercusiunile se vor resimți în teritoriu unde vor apărea noi majorități, a declarat, joi, într-o conferință de presă, În opinia sa, ”toate aranjamentele care au fost făcute până acum în teritoriu vor pica”. ”Nu cânt prohodul […]
Președintele Traian Băsescu le-a transmis miercuri o scrisoare președintelui Senatului, Crin Antonescu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în care le solicită demararea procedurilor pentru numirea Avocatului Poporului, informează joi Administrația Prezidențială într-un comunicat. Băsescu spune că, în contextul în care Avocatul Poporului este o instituție esențială în cadrul democrației constituționale, nu este justificată prelungirea […]
Opoziţia ucraineană cere organizarea unei reuniuni de urgenţă a Parlamentului de la Kiev, în condiţiile în care violenţele au reizbucnit joi în capitala Ucrainei, relatează agenţia Unian în pagina electronică. Vitali Kliciko a îndemnat deputații să se adune într-o ședință de urgență la Rada Supremă la ora 15:00, iar pe Ianukovici să anunțe despre organizarea alegerilor […]
Bucureştiul şi zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro din punct de vedere al dezvoltării, însă trebuie să intre „toată România”, fiind nevoie ca toate aspectele să fie analizate profund pentru a nu apărea mai multe dezavantaje decât avantaje, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, scrie MEDIAFAX. „Intrarea într-un bloc monetar înseamnă nu numai […]
Cel puțin patru civili au fost uciși în două explozii ce au avut loc în sudul Libanului, anunță CNN. Deflagrațiile au rănit 103 persoane, iar deocamdată nu se știe dacă a fost vorba de un atentat sinucigaș. Exploziile au avut loc în apropiere una de cealaltă, lângă o bază militară. Responsabilitatea lor a fost asumată […]
Prim-miniștrii Republicii Moldova și Georgiei vor întreprinde vizite la Washington în următoarele două săptămâni. Informația a fost dezvăluită de consilierii din Congresul american pentru agenția de știri Reuters, citată de UNIMEDIA. Vizita celor doi lideri pare a fi un efort al SUA pentru a demonstra sprijinul său pentru vecinii Rusiei pe fundalul crizei politice care […]
Senatorul Sorin Ilieşiu anunţă că demisionează din PNL, menţionând că nu crede că propunerea de excludere din PNL mai poate fi invalidată şi precizând că nu se aştepta ca preşedintele Senatului României să îl numească „nătărău”. El a adresat, joi, liberalilor o „a treia şi ultimă scrisoare deschisă”, în care anunţă că demisioneză, considerând că […]
Senatorul liberal Cristian Bodea a susținut, joi, că Executivul nu a asigurat accesul românilor la fondurile europene și a opinat că pentru acest lucru ar trebui să demisioneze ori premierul Ponta ori ministrul Teodorovici, transmite AGERPRES. ”Îi cer premierului să se gândească cine trebuie să plece din Guvern, deoarece nici până azi nu avem acordul […]
Rusia va coopera în Ucraina numai cu puterea, care apără „interesele statului”, pe care nu „te ştergi pe picioare”, a declarat joi premierul Dmitri Medvedev, transmite MEDIAFAX. „Este necesar ca partenerii noştri să aibă tonus, ca puterea în exerciţiu în Ucraina să fie legitimă şi eficientă, să nu te ştergi pe picioare pe ea ca […]
Tribunalul Constanța a decis ca Gigi Becali să nu fie eliberat din închisoare pentru a se opera de hernie de dic cervicală în alt sistem decât cel penitenciar
Senatorul PSD a declarat, la Antena 3, despre situația din Ucraina că „din păcate, scenariile cele mai negative încep să se confirme”. „Este o evoluție extraordinar de periculoasă. Și în România, ca și în întreaga Europă și în Statele Unite, există o situație de maximă urgență. Sunt absolut convins că România trebuie să facă două […]
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a avertizat, miercuri, Ucraina, că va reconsidera cooperarea cu această țară în cazul în care armata va interveni împotriva protestatarilor, potrivit AFP. ”Fac apel către guvernul ucrainean pentru a evita orice nouă violenţă”, declară un comunicat al secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, după confruntările şi asaltul […]
Puterea ucraineană a înăsprit tonul, miercuri, anunţând lansarea unei „operaţiuni antiteroriste” pentru neutralizarea „extremiştilor” prezenţi printre manifestanţii din centrul Kievului.
Iohannis: Crin Antonescu va fi preşedintele României cu sau fără USL, cu sau fără USD
PNL ar putea deveni un mare partid pentru că are o tradiţie, spune Ion Cristoiu, potrivit REALITATEA TV. „Sunt momente în viaţa când trebuie să joci la risc. Acest PNL are toate şanşele să devină un mare partid. E victimă şi e cel mai bun partid de opoziţie. PNL are o tradiţie, vă atrag atenţia, […]
Andrei Novac, președintele Fundaţiei „Mişcarea Populară” Gorj, i-a transmis o scrisoare deschisă primarului din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, în care îl acuză de „bătaie de joc” la adresa operelor lui Constantin Brâncuşi…
i mulţi angajaţi ai Primăriei Caracal şi fostul primar Gheorghe Anghel au fost ridicaţi de anchetatori, joi dimineaţă, şi duşi la sediul DIICOT Slatina pentru audieri, potrivit Mediafax. Aceştia sunt suspectaţi într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare, fals şi înşelăciune, afirmă surse judiciare. Procurorii au pus în executare şapte mandate de aducere, dar la sediul […]
