Prim-miniștrii Republicii Moldova și Georgiei vor întreprinde vizite la Washington în următoarele două săptămâni. Informația a fost dezvăluită de consilierii din Congresul american pentru agenția de știri Reuters, citată de UNIMEDIA.
Vizita celor doi lideri pare a fi un efort al SUA pentru a demonstra sprijinul său pentru vecinii Rusiei pe fundalul crizei politice care are loc în Ucraina.
Potrivit consilierilor din Congresul american, prim-ministrul georgian Irakli Garibașvili va pleca la Washington săptămâna viitoare, iar prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă în prima săptămână a lunii martie.
„Nu pot divulga modul în care au fost inițiate invitațiile, dar premierii din Georgia și Republica Moldova vor fi în Washington, primul în ultima săptămână a acestei luni, iar cel din urmă, în prima săptămână a lunii martie”, a declarat un consilier din Congresul american, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul.
Oficialii de la Casa Albă au refuzat să confirme vizitele planificate.
„Se pare că vizitele ar avea drept scop să trimită un mesaj Moscovei, că administrația președintelui american Barack Obama va sprijini cele două țări în perioada crizei din Ucraina”, informează Reuters.