Deputatul PNL Ludovic Orban considera ca premierul Victor Ponta a fost din nou incorect cu partenerii liberali de guvernare anuntand reducerea ratelor pentru rau-platnici fara sa-i consulte si crede ca vicepremierul Daniel Chitoiu, colegul sau, a fost din nou de partea sefului Guvernului, ca in multe alte situatii. „PNL nu a dezbatut asa ceva, nu […]
Două seisme au avut loc vineri dimineaţă în Vrancea. Primul cutremur de la ora 01.00 a avut o magnitudine de 2,9 şi a fost înregistrat la o adâncime de 147 de kilometri în judeţul Covasna. Cel de-al doilea s-a produs în jurul orei 5.00, a avut aceeași magnitudine și s-a produs la o adâncime de […]
Invitat de două ori până acum la Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din Călăraşi, fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu refuză să se prezinte.
Vineri, liberali se reunesc în ședința Biroului Politic Național și a Delegației Permanente a PNL. Vor fi dezbătută nominalizările pentru Ministerul Finanțelor Publice și pentru Ministerul Afacerilor Interne, dar şi strategia pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale. Liberalul Eugen Nicolăescu va fi propus în Delegația Permanentă pentru funcția de ministru al Finanțelor Publice, urmând să ocupe […]
Ramona Badescu se desparte de TVR dupa doar un sezon in care a realizat emisiunea „Duminica in familie”. Pe intervalul de la „Duminica in familie” va fi un program cu imagini din arhiva TVR, scrie paginademedia.ro. Televiziunea Nationala a mizat pe prezentatoarea TV, dar si pe un format de emisiune, ce in trecut a facut […]
Jurnalistul Radu Tudor este de părere că demisia din Guvern a ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, nu ar fi un semn bun şi că ceva s-a întâmplat in interiorul PNL. „Senzația mea este că Daniel Chițoiu nu a plecat pentru că a vrut el, ci pentru că i s-a cerut. Asta este premisa de la care […]
Deputatul Cezar Preda care, miercuri, a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, a dezvăluit, joi, într-o emisiune la un post local de televiziune, că a luat această decizie după ce Vasile Blaga nu i-a luat apărarea atunci când Emil Boc şi liderii din Ardeal l-au criticat. Preda a povestit că episodul care […]
Noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, au avut loc joi seara, după ce duminică, 2 februarie, Loteria Română a acordat 23.183 de câștiguri în valoare totală de peste 4,8 milioane de lei. Iată rezu …
Echipa Rapid Bucureşti a fost învinsă, joi, cu scorul de 5-0 (1-0), de formaţia a doua a clubului german SC Freiburg, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, informează clubul bucureștean, conform b1TV. Următorul meci amical al giuleştenilor va avea loc duminică, împotriva formaţiei maghiare Ujpest FC.
Mişcarea Agricultorilor din România, formaţiune condusă de fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, vrea să îşi desemneze candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European printr-o modalitate inedită, conform Digi24. Câştigătorul va fi desemnat în funcţie de like-urile primite pe pagina personală de Facebook sau de sms-urile de susţinere.
Președintele ucreainean Viktor Ianukovici a declarat, joi, în cadrul întânirii cu subsecretarul de Stat american Victoria Nuland, că doreşte să efectueze cât mai curând o reformă constituţională, informează AFP citat de b1TV. Însă din noiembrie 2013, în Kiev au loc proteste violente ale opoziției proeuropene. Mai multe persoane și-au pierdut viața și zeci de mașini […]
Judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Buzău şi Prahova se află, până la ora 2.00 a nopţii de joi spre vineri, sub cod galben de ceaţă, potrivit unei atenţionări emise de ANM care vizează şi autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, conform Mediafax. În zonele aflate sub cod galben, ceaţa scade vizibilitatea, local, sub 200 de metri şi, […]
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria conferințelor din cadrul proiectului „Istoria lumii vii în 10 exponate”. Ac …
Cît timp mai avem miniştri asemenea lui Radu Stroe şi Ramonei Mănescu sau directori de servicii speciale ca generalul cu multe stele (de tinichea!) Marcel Opriş, mai aveţi curajul să vă urcaţi în avioane româneşti sau, mai rău, să vă lăsaţi copiii să se suie în ele? Sau, cît timp cel mai mare transportator privat […]
Primarul orașului Cloncurry, unde locuiesc 3.000 persoane, situat în sud-vestul statului Qeensland, Australia, a cerut evacuarea în masă a cetățenilor pentru că în regiune nu a mai plouat de doi ani, relatează The Independent preluat de b1TV. Seceta din ultimii doi ani i-a făcut pe locuitori să se gândescă să abandoneze orașul în momentul în […]
Perechea Horia Tecău/ Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul 2, s-a calificat, joi, în semifinalele problei de dublu ale turneului de la Zagreb. Tecău și Rojer au trecut în semifinale după ce cuplul Serghei Stahovski/Mihail Iujnîi (Ucraina/Rusia), nu s-a prezentat. În semifinale, cei doi vor întâlni perechea Marcelo Demoliner/Purav Raja (Brazilia/India), care a trecut cu […]
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că el nu i-a propus lui Bogdan Olteanu să preia Finanţele, menţionând că nu ştie cine a făcut acest lucru. „Am văzut, de exemplu, declaraţia fostului nostru coleg, actual viceguvernator al Băncii Naţionale, domnul Bogdan Olteanu, cum că i s-ar fi propus Ministerul de Finanţe. Nu ştiu […]
Traian Băsescu a pilotat un avion F-16 asupra căruia s-a tras dintr-o aeronavă inamică, într-un simulator pentru instruirea piloţilor, transmite Mediafax. S-a întâmplat în Turcia, în ultima zi a vizitei sale de stat. Vizitarea Centrului naţional de simulare pentru instruirea piloţilor pentru avioanele de luptă F-16 a fost ultimul punct de pe agenda vizitei de stat […]
Exploatarea gazelor de șist în Statele Unite are loc, în cea mai mare parte, în regiuni deja confruntate cu „stres hidric”, riscând să agraveze penuriile de apă, potrivit unui studiu al grupului de organizații Ceres, publicat miercuri, relatează AFP, citată de Agerpres. Aflată în plină expansiune în SUA, exploatarea petrolului și gazelor de șist se […]
Premierul Victor Ponta, ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, și cel al Bugetului, Liviu Voinea, au mers joi după-amiază la BNR pentru discuții cu conducerea Băncii Centrale. „Am avut o discuție cu domnul guvernator, cu domnul viceguvernator, cu ministrul de Finanțe și ministrul Bugetului despre faimosul proiect cu înjumătățirea ratelor și, de asemenea, am făcut un […]
Doi opozanţi au fost răniţi joi, la Kiev, dintre care unul grav, de explozia unui colet-capcană, a anunţat poliţia, informează MEDIAFAX. Un bărbat tocmai deschidea un colet pe care scria „medicamente” şi care făcea parte dintre numeroasele donaţii primite la sediul Casei Sindicatelor, transformate în cartierul general al opoziţiei. Explozia i-a smuls mâna şi l-a […]
Eurodeputata PNL Renate Weber consideră necesar ca o delegație a Parlamentului European „să meargă în Transnistria pentru a se asigura că exercitarea dreptului fundamental la educație revine la normal”. „În Transnistria, intimidările și abuzurile au escaladat într-un mod alarmant. Situația politică din zonă, așa complicată cum este, nu ar trebui să afecteze copiii, părinții, profesorii […]
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să amendeze postul B1 TV cu 70.000 de lei, pentru lipsă de imparţialitate şi echilibru în ediţiile din 12 şi 25 decembrie ale emisiunii realizată de Robert Turcescu. Totodată, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, joi, să amendeze Antena 3 cu 50.000 de lei, […]
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, joi, pentru Mediafax, că le-a dat reprezentanţilor PSD veniţi la şedinţa CExN o carte scrisă de el despre Revoluţie, arătând că social-democraţii o vor citi deoarece vor avea acţiuni de aniversare şi trebuie să aibă material bibliografic”. „E o carte despre Revoluţia română. Anul acesta aniversăm 25 de ani […]
Elena Udrea a declarat, joi, la B1 TV, că liderul PNL, Crin Antonescu, încearcă să scape de anumiți miniștri din partidul său pentru că aceștia îi sunt loiali lui Victor Ponta. ”Nu este vorba despre interesul de a guverna spre binele românilor, nu de aici este această ceartă în USL. Avem de-a face cu un […]
