Consiliul de onoare al Ordinului ”Steaua României” a decis să propună retragerea decorației ”Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes. Decizia Consiliului s-a luat cu 5 voturi ”pentru”, o abținere și o absență. Consiliul de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” s-a întrunit miercuri, la ora 16,00, pentru a decide în legătură cu cererea de retragere a […]
Biroul notarial unde a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul achiziţionat de Ioana Băsescu a fost verificat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR), au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii uniunii. „S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu”, a spus […]
Inspecţia Muncii a desfăşurat mai multe acţiuni de control, în săptămâna 11 – 15 noiembrie, în urma cărora inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală 3.296.700 de lei. „Au fost depistate 272 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 30 erau din municipiul Bucureşti, 25 din Argeş, iar 23 din judeţul Braşov. În […]
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat miercuri, întrebat dacă este legal ca procurorii să fie sunaţi de şeful statului, că nu este exclusă orice comunicare între instituţiile statului, precizând că atribuţiile sale şi ale preşedintelui sunt cele prevăzute în lege. „Ce v-a spus domnul preşedinte, v-a spus domnul preşedinte. Atribuţiile, şi ale procurorului […]
Secția pentru procurori a CSM a hotărât miercuri numirea procurorilor Lucian Papici, Doru Țuluș și Mihaela Moraru Iorga în funcții de șef serviciu în cadrul DNA. Potrivit site-ului CSM, Lucian Papici a fost numit în funcția de procuror șef al Serviciului pentru efectuarea urmării penale în cauze de corupție din cadrul Secției de combatere a […]
Senatorul Sorin Roşca Stănescu a venit, miercuri, la Parchetul instanţei supreme, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat în dosarul în care ANI l-a reclamat că nu ar fi trecut în declaraţia de avere depozitele copiilor săi minori, la bănci din România şi Elveţia. Sorin Roşca Stănescu a spus, la intrarea în […]
Judecătoria Sectorului 1 a decis miercuri achitarea lui Gheorghe Bunea Stancu și Ioan Niculae, trimiși în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu campania electorală a PSD din 2009. Decizia nu este definitivă. Procurorii de la Parchetul General au la dispoziție 10 zile pentru a face recurs, acesta urmând să fie judecat apoi la […]
Cred că greşesc cei care văd în ieşirile din ultima vreme ale lui Crin Antonescu noi răbufniri de ţâfnă sau lovituri de streche. Nu spun că domnul Antonescu ar fi un monument de echilibru, capabil să-şi strunească păsăricile când se lovesc de pereţii coliviei ( criza din seara anunţării rezultatelor primului tur de scrutin al […]
Este pentru a doua oară când Valentin Nicolau îmi ia, fără a avea permisiunea, un email şi-l trimite către presă. Ca să-şi poată îngădui o replică joasă. Era o corespondenţă cu membrii C.A., şi nu o scrisoare deschisă.
Selecționerul naționalei Victor Pițurcă ar avea o ofertă avantajoasă din Asia, iar dacă se decide să plece, locul său pe banca tehnică ar putea fi preluat de Dan Petrescu, conform DigiSport. Deși la finalul meciului retur cu Grecia, scor 1-1, Pițurcă a spus că nu se gândește la demisie, aceasta ar urma să-și rezilieze înțelegerea […]
Instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală, iar angajaţii din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar s-ar putea ajunge ca oamenii să-şi ia liber toţi odată, a declarat preşedintele CMR Vasile Astărăstoae, după discuţiile de la Ministerul Sănătăţii. „Dacă întrebi orice guvernant din orice ţară, orice grevă din punctul lor de vedere este […]
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că, potrivit proiectului de lege privind vânzarea terenurilor, doar cetățenii Uniunii Europene vor avea dreptul să cumpere terenuri în România de la 1 ianuarie 2014. În acest context, premierul i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să le clarifice acest aspect și adversarilor politici. „Comunicați […]
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru, transmite MEDIAFAX. „Cred că greva generală este mai derabă o sperietoare, decât un lucru care se […]
General Michael V. Hayden va vizita România pe 22 ianuarie 2014 la un seminar organizat la Banca Națională din România (BNR) privind securitatea cibernetică și intelligence, scrie pesurse.ro. Potrivit informatiilor pesurse.ro, fostul sef al NSA va avea si alte intalniri interesante. El vine in Romania la invitatia lui Adrian Thiess, consultant politic. Thiess l-a mai […]
Agenţia de presă americană Bloomberg va concedia 40 de jurnalişti în cadrul unei operaţiuni de reechilibrare a acoperirii sale mediatice, pe care o va reduce în două domenii – sport şi cultură, informează AFP. Aceste concedieri vor afecta cel puţin 40 de posturi, a precizat, marţi, o sursă. Agenţia de presă Bloomberg are 2.000 de […]
România ar putea adopta moneda euro în anul 2021, conform opiniilor exprimate de participanții la un sondaj intern în cadrul Asociației Analiștilor Financiar – Bancari din România (AAFBR), a declarat, miercuri, vicepreședintele AAFBR, Eugen Sinca, potrivit AGERPRES. „România ar putea adopta moneda euro cel mai devreme în anul 2018. Cei mai mulți participanți la sondaj […]
Așa-numita „revoluție de catifea” a Partidului Comuniștilor ar putea culmina cu un protest non-stop. Potrivit ziarului „Kommersant”, forța de opoziție intenționează să ocupe pentru trei zile Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, începând cu ziua de 23 noiembrie, transmite UNIMEDIA. Protestele comunistilor vr fi organizate cu numai cateva zile inainte de summitul Parteneriatului Estic, de […]
Vechile spații verzi de pe Bulevardul Unirii , de la Piața Unirii la Piața Alba Iulia, se transformă in beton, adică in parcări pentru mașini. Iată câteva imagini: Să speram ca acest copac va rezista betonului ce-l înconjoară Ironia soartei, fotografia acesta e deschiderea site-ului Primăriei Sectorului 3 și înfățișeaza spațiile verzi care acum sunt […]
FRF a comentat, pe site-ul oficial, ratarea calificării la CM 2014, după ce România a remizat, 1-1, cu Grecia, marţi, pe Arena Naţională (1-3 în tur). Sub titlul „Tristete si dezamagire dupa ratarea calificarii”, site-ul oficial al FRF scrie: „Din pacate, echipa noastra nationala nu a izbutit calificarea la turneul final al Cupei Mondiale FIFA […]
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, i-a luat apărarea selecționerului Victor Pițurcă, după ratarea calificării la Cupa Mondială din Brazilia. ”E simplu să dai în Pițurcă acum, e mai complicat să fii corect — chiar dacă omul nu ți-e simpatic (și nici nu face vreun efort să devină) — și să spui că n-a avut […]
Iranul „îşi va apăra cu fermitate drepturile nucleare” şi va refuza „orice discriminare”, i-a spus preşedintele iranian Hassan Rohani premierului britanic David Cameron, într-o conversaţie telefonică al cărei conţinut a fost prezentat miercuri de agenţia Irna, citată de Mediafax. Această declaraţie apare în contextul în care negocierile cu privire la programul nuclear iranian controversat între […]
Un seism cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 09.46, în zona seismică Vrancea – judeţul Buzău, la o adâncime de 108 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. În această lună s-au produs în zona Vrancea alte 11 cutremure, cu magnitudini între 2,7 şi 3,8 grade pe scara […]
Vitalie Proca, autorul atentatului din cartierul Vitan de anul trecut, va fi dus miercuri, în jurul orei 12,00, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, unde va fi audiat de procurori. Cetăţeanul moldovean a fost adus luni în România, fiind extrădat de Moscova, după ce a fost dat în urmărire internațională. După ce a […]
Un atentat cu maşină-capcană a vizat miercuri dimineaţa un convoi al armatei egiptene în Sinai, soldându-se cu zeci de victime, a anunţat un oficial în domeniul securităţii, transmite Mediafax. Atacul a fost comis lângă oraşul El-Arish, capitala regiunii Sinaiul de Nord, în peninsula în care Egiptul se învecinează cu Israelul şi Fîşia Gaza şi în […]
Primăria New York-ului a emis o lege care ridică de la 18 la 21 de ani vârsta legală de la care tinerii pot cumpăra țigări, fiind primul mare oraș american care ia o astfel de măsură, relatează AFP. Această nouă lege, care privește atât tutunul, cât și țigările electronice, va intra în vigoare după șase […]
Un b[rbat de 27 de ani a murit miercuri dimineaţă în Bucureşti, după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un stâlp. Accidentul a avut loc în zona Răzoare, pe fondul unei ceţe dese. Şoferul a murit în drum spre spital.
